Prea cucernicului cler, prea cuviosului cin monahal si prea iubitilor credinciosi din Arhiepiscopia Iasilor: har, mila si pace de la Hristos Domnul, iar de la noi parintesti binecuvantari!
„O, Pastile, izbavirea de intristare!
Ca astazi, din mormant ca dintr-o
camara stralucind Hristos, pe femei
De bucurie le-a umplut, zicand:
Vestiti Apostolilor!"
(Utrenia Invierii,
Laude, stihirile Pastilor)
HRISTOS A INVIAT!
Iubiti credinciosi si credincioase,
Suferintele si moartea Mantuitorului Iisus Hristos i-au adus Lui si tuturor celor care L-au iubit durere si intristare. Cand la Cina cea de Taina ucenicii au aflat de la Iisus ca unul dintre ei Il va vinde, adica il va trada „ei, intristandu-se foarte, au inceput sa-I zica fiecare: Nu cumva eu sunt, Doamne?" (Matei 26, 22).
Dupa Cina cea de Taina, in noaptea de joi spre vineri, Iisus a mers cu ucenicii Sai intr-un loc numit Ghetsimani, pentru a se ruga, si „luand cu Sine pe Petru si pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a inceput a Se intrista si a Se mahni. Atunci le-a zis: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegheati impreuna cu Mine" (Matei 26, 37-38; Marcu 14, 34).
Iar apoi Iisus „ridicandu-Se din rugaciune, a venit la ucenicii Lui si i-a aflat adormiti de intristare" (Luca 22, 45).
Despre intristarea prin care vor trece ucenicii Sai, Iisus a vorbit inainte de Patimirile Sale, aratand insa ca intristarea se va preface in bucurie: „Adevarat, adevarat zic voua ca voi veti plange si va veti tangui, iar lumea se va bucura. Voi va veti intrista, dar intristarea voastra se va preface in bucurie" (Ioan 16, 20).
In timp ce Iisus Hristos Domnul se afla pe Cruce rastignit, intristarea produsa de suferinta si de moartea Lui era atat de mare incat ea a fost exprimata in cer si pe pamant prin intunericul de la ceasul al saselea, adica in miezul zilei (cf. Matei 27, 45), prin cutremurul de pamant si prin sfasierea catapetesmei templului din Ierusalim (cf. Matei 27, 51).
Slujba Prohodul Domnului, care se canta in Sfanta si Marea Vineri, exprima intristarea universului sau doliul cosmic in aceste cuvinte:
„Doamne, ai apus
Si cu Tine-a soarelui lumina;
Iar faptura de cutremur cuprinsaa fost,
Facator al tuturor vestindu - Te."
(starea a II-a, 30)
„Luna, soarele
Se intuneca-mpreuna, Doamne,
Si robi binevoitori Ti s-au aratat
Si in mantii negre s-au invesmantat."
(starea a II-a, 35)
Evangheliile ne arata ca, dupa moartea Mantuitorului Iisus Hristos, ucenicii Lui „se tanguiau si plangeau" (Marcu 16, 10). De asemenea, erau intristate si femeile care L-au urmat pana la Cruce (cf. Matei 27, 55), iar apoi unele dintre ele au venit dimineata, in ziua intai a saptamanii, sa vada mormantul lui Iisus (cf. Matei 28, 1).
O mare si neasteptata schimbare a intristarii in bucurie are loc cand femeile mironosite au aflat de la ingeri vestea Invierii lui Iisus. Indata ele au plecat de la mormant „cu frica si cu bucurie mare ca sa vesteasca ucenicilor Lui" (Matei 28, 18). „Dar cand mergeau ele sa vesteasca ucenicilor, iata Iisus le-a intampinat zicand: Bucurati-va!" (Matei 28, 9). Minunea Invierii lui Hristos din dimineata zilei dintai a saptamanii devenea inceputul bucuriei vesnice a omenirii!
In dupa-amiaza aceleiasi zile a Invierii Domnului, pe cand doi dintre ucenicii Sai, Luca si Cleopa, mergeau spre Emaus vorbind unul cu altul despre suferintele si moartea lui Iisus, un calator necunoscut s-a apropiat de ei si le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbati unul cu altul in drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinsi de intristare" (Luca 24, 17).
Deodata, insa, intristarea lor s-a schimbat in bucurie cand calatorul necunoscut a fost invitat in casa lor, a binecuvantat painea si a frant-o. Atunci „s-au deschis ochii lor si L-au cunoscut": era Insusi Iisus Domnul. „Si El S-a facut nevazut de ei" (Luca 24, 31).
Sfanta Evanghelie dupa Ioan ne arata ca in seara zilei Invierii Sale din morti, Hristos-Domnul a trecut in chip minunat prin usile incuiate ale casei unde se aflau adunati ucenicii Sai, insa fara a fi prezent acolo si Toma: „Iisus a stat in mijlocul ucenicilor si le-a zis: Pace voua! Si zicand acestea, le-a aratat mainile si coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, vazand pe Domnul. (...) Si Iisus le-a zis: Luati Duh Sfant! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan 20, 19-23).
Dupa o saptamana, Iisus S-a aratat din nou ucenicilor Sai, cu ei fiind acum prezent si Toma, care mai inainte se indoise de Invierea Domnului. Dupa ce Toma atingandu-se de mainile si coasta lui Iisus a crezut in Invierea Sa din morti si a marturisit ca este Dumnezeu zicand: „Domnul meu si Dumnezeul meu", „Iisus i-a zis: Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!" (Ioan 20, 28-29).
Deci, ucenicul Toma marturiseste deodata Invierea, Domnia si Dumnezeirea lui Iisus Hristos Cel inviat, aratand astfel ca El este Biruitorul mortii, Domnul vietii si Dumnezeu Mantuitorul Care S-a facut Om pentru a darui oamenilor viata dumnezeiasca vesnica.
Tot Evanghelia dupa Sfantul Ioan ne arata ca „Iisus S-a aratat iarasi ucenicilor la Marea Tiberiadei" (Ioan 21, 1) cand, prin puterea Sa, s-a savarsit pescuirea minunata, iar apoi Iisus l-a reintegrat intre Apostolii Sai pe Petru (cf. Ioan 21, 1-17) care de frica se lepadase de El in fata celor prezenti in curtea arhiereului Caiafa (cf. Matei 26, 69-75).
Sfanta Evanghelie dupa Matei ne arata ca, dupa Invierea Sa, din morti, Hristos-Domnul S-a intalnit cu ucenicii Sai si in Galileea: „Vazandu-L, I s-au inchinat ei, care se indoisera. Si apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicand: «Datu-Mi-s-a toata puterea, in cer si pe pamant. Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua. Si iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului»" (Matei 28, 17-20).
Sfanta Evanghelie dupa Marcu ne invata despre aratarile lui Iisus dupa Invierea Sa din morti urmatoarele: „Si inviind dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii (Duminica), El S-a aratat intai Mariei Magdalena" (Marcu 16, 9). Ea a vestit ucenicilor Sai, „care se tanguiau si plangeau" (Marcu 16, 10) din pricina mortii Lui, ca Iisus este viu si ca a fost vazut de ea, dar acestia n-au crezut (cf. Marcu 16, 11). Apoi, acelasi Evanghelist Marcu zice: „Dupa aceea, S-a aratat in alt chip, la doi dintre ei care mergeau la o tarina. Si aceia, mergand, au vestit celorlalti, dar nici pe ei nu i-au crezut. La urma, pe cand cei unsprezece sedeau la masa, li S-a aratat (Iisus) si I-a mustrat pentru necredinta si impietrirea inimii lor, caci n-au crezut pe cei ce-L vazusera inviat. Si le-a zis: Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu 16, 12-16).
Sfanta Evanghelie dupa Marcu ne mai arata ca Hristos Cel inviat, desi inaltat la cer, nu inceteaza a fi in lume impreuna cu ucenicii care-L binevestesc tuturor oamenilor: „Deci Domnul Iisus, dupa ce a vorbit cu ei, S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei, plecand, au propovaduit pretutindeni, si Domnul lucra cu ei si intarea cuvantul lor prin semnele care urmau" (Marcu 16, 19-20).
Sfanta Evanghelie dupa Luca ne spune ca, dupa Invierea Sa din morti, Iisus S-a aratat ucenicilor adunati in Ierusalim si i-a convins ca El a inviat cu trupul, nu doar cu duhul: „Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti, ca duhul nu are carne si oase precum Ma vedeti pe Mine ca am. (...) Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El le-a zis: aveti ceva de mancare? Iar ei I-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere. Si luand, a mancat inaintea lor" (Luca 24, 39-43). Deci, Iisus a mancat nu pentru ca avea nevoie de hrana, ci pentru a le dovedi ucenicilor Sai ca a inviat cu trupul din morti, in mod real, nu aratandu-se ca un duh.
Sfanta Evanghelie dupa Luca mai istoriseste ca, dupa Invierea Sa din morti si inainte de Inaltarea Sa la cer, Domnul Iisus a explicat ucenicilor Lui ca toate cele petrecute cu El, adica suferintele Sale, moartea Sa si invierea Sa, s-au implinit intocmai dupa cum au fost scrise sau profetite in Sfintele Scripturi, adica, „in Legea lui Moise, in proroci si in psalmi" (Luca 24, 44). Apoi Sfantul Evanghelist Luca lamureste si mai amanuntit zicand: „Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile. Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuia sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi, si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim" (Luca 24, 45-47). Iar dupa ce le-a spus ca va trimite peste ei „fagaduinta Tatalui" (Luca 24, 49), adica pe Duhul Sfant, si ei se vor imbraca cu putere de sus, Iisus Cel inviat i-a dus pe ucenici afara din Ierusalim, spre Betania, i-a binecuvantat (cf. Luca 24, 50), si „pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors la Ierusalim cu bucurie mare. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu" (Luca 24, 51-53). Vedem cum binecuvantarea Domnului aduce bucurie Bisericii, iar bucuria naste lauda adusa Domnului.
Cartea Faptele Apostolilor ne spune ca, dupa Invierea Sa din morti, Iisus S-a aratat mai ales ucenicilor Sai, timp de 40 de zile, pana in ziua Inaltarii Sale la cer, vorbindu-le „cele despre Imparatia lui Dumnezeu" (Fapte 1, 3).
Sfantul Apostol Pavel in Epistola intaia catre Corinteni vorbeste si el despre aratarile sau aparitiile Domnului Iisus dupa Invierea Sa din morti, zicand: „S-a aratat lui Chefa, apoi celor doisprezece. In urma S-a aratat deodata la peste cinci sute de frati, (...). Dupa aceea S-a aratat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor, iar la urma tuturor, ca unui nascut inainte de vreme, mi S-a aratat si mie" (I Corinteni 15, 5-8).
Iubiti fii si fiice duhovnicesti,
Din ce ne spun Scrierile Sfinte ale Noului Testament despre Invierea Domnului nostru Iisus Hristos se pot vedea nu numai dovezi clare si puternice ale Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, ci si adevarul ca legatura credinciosilor cu Hristos Cel inviat este izvorul bucuriei si mantuirii lor.
Deoarece femeile mironosite au crezut in Invierea lui Hristos binevestita lor de ingeri la mormant, ele s-au invrednicit sa-L vada pe Insusi Hristos Cel inviat, Care le-a intampinat pe cand se intorceau ele in Ierusalim, zicandu-le: „Bucurati-va! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au inchinat" (Matei 28, 9). Asadar, credinta lor le-a schimbat intristarea in bucurie si a facut din ele martore si binevestitoare ale Invierii lui Hristos.
Ucenicii, care la inceput se indoisera de Invierea lui Hristos, indata ce s-au intalnit cu El si au vazut mainile si picioarele Lui care purtau semnele cuielor, precum si coasta Lui care purta semnul lancii, au crezut in Iisus Cel inviat si s-au impartasit de pacea si bucuria Invierii. Prin urmare, bucuria si pacea care izvorasc din Hristos Cel inviat devin continutul haric al vietii Bisericii Sale si hrana vietii duhovnicesti a fiecarui crestin.
De asemenea, invatam din Sfintele Evanghelii ca Hristos Cel inviat daruieste Sfintilor Apostoli harul Duhului Sfant ca putere de a ierta pacatele, de a propovadui Evanghelia pocaintei si a mantuirii, de a face ucenici din toate popoarele, de a-i boteza in numele Sfintei Treimi si de a-i invata sa pazeasca toate cele poruncite de El, iar Hristos-Domnul, desi inaltat la cer, este pururea cu ei in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor (cf. Matei 28, 19-20; Luca 24, 46-48).
Duhul Sfant, pe Care L-au primit ucenicii de la Hristos Cel inviat ca arvuna in Duminica Invierii Domnului, se va darui lor in plinatate in Duminica Pogorarii Duhului Sfant (cf. Fapte 2, 4-7).
Astfel, Hristos Cel inviat este prezent in Biserica prin Duhul Sfant luminand Biserica sa inteleaga Scripturile, sa savarseasca Sfintele Taine si sa pazeasca toate cele poruncite de El, indreptand necontenit viata crestinilor spre invierea de obste si spre imparatia cereasca a Preasfintei Treimi (cf. Ioan 16, 13).
Orice intristare din viata Bisericii si din viata fiecarui credincios se schimba in bucurie, pe masura credintei noastre in Hristos si a legaturii noastre cu El, prin rugaciune, prin pocainta, prin impartasirea cu Sfintele Taine, prin savarsirea faptelor bune, prin rabdare cu smerenie si prin asteptare cu speranta.
In acest inteles, Sfantul Apostol Petru invata pe crestini zicand: „Pe El (Hristos), fara sa-L fi vazut, Il iubiti; intru El, desi acum nu-L vedeti, voi credeti si va bucurati cu bucurie negraita si preamarita, dobandind rasplata credintei voastre, adica mantuirea sufletelor" (I Petru 1, 8-9).
Iar Sfantul Apostol Pavel descrie viata crestina ca fiind bucurie din bucuria Invierii lui Hristos si inaintare catre invierea cea de obste si catre Imparatia lui Dumnezeu: „Dumnezeu, bogat fiind in mila, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morti prin greselile noastre, ne-a facut vii impreuna cu Hristos - prin har sunteti mantuiti! Si impreuna cu El ne-a sculat (inviat) si impreuna ne-a asezat intru ceruri, in Iisus Hristos, ca sa arate in veacurile viitoare covarsitoarea bogatie a harului Sau, prin bunatatea ce a avut catre noi intru Hristos Iisus" (Efeseni 2, 4-7).
Ca urmare, Sfantul Pavel indeamna adesea, in epistolele sale, pe crestini zicand: „Bucurati-va pururea intru Domnul. Si iarasi zic: bucurati-va!" (Filipeni 4, 4).
In alta epistola acelasi Sfant Apostol Pavel zice: „Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? (...) Dar in toate acestea suntem mai mult decat biruitori, prin Acela Care ne-a iubit" (Romani 8, 35 si 37).
Numarandu-se printre cei care, desi patimesc multe necazuri si incercari pentru credinta lor in Hristos, totusi se bucura fiindca simt ajutorul Lui, Apostolul Pavel zice: „Ca niste intristati, dar pururea bucurandu-ne" (II Corinteni 6, 10). Acelasi mare dascal al Invierii si al bucuriei in Hristos spune ca „Dumnezeu mangaie pe cei smeriti" (II Corinteni 6, 6) si ca exista doua feluri de intristare: una care ne apropie de Dumnezeu si alta care ne desparte de Dumnezeu, cand ne legam prea mult de cele lumesti si trecatoare: „Intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire, fara parere de rau; iar intristarea lumii aduce moarte" (II Corinteni 6, 10).
Credinta puternica in Hristos Cel inviat si in viata vesnica schimba in speranta si in pace chiar si intristarea pricinuita de imbatranirea, de suferinta si de moartea trupului: „Stiind ca Cel ce a inviat pe Domnul Iisus ne va invia si pe noi, (...) De aceea, nu ne pierdem curajul si, chiar daca omul nostru cel din afara se trece, cel dinauntru insa se innoieste din zi in zi" (II Corinteni 4, 14 si 16).
„De aceea ne si straduim ca, fie ca petrecem in trup fie ca plecam din el, sa fim bineplacuti Lui (Hristos)" (II Corinteni 5, 9).
Credinta in Inviere schimba intristarea in nadejde si aduce mangaiere in suflet mai ales cand trecem prin durerea pe care ne-o pricinuieste moartea celor dragi ai nostri. In acest sens, la slujba inmormantarii crestinilor ortodocsi se citeste din cartea Apostolul textul pe care il scrie Sfantul Pavel tesalonicenilor in legatura cu cei morti, zicand: „Fratilor, despre cei ce au adormit nu voim sa fiti in nestiinta, ca sa nu va intristati ca ceilalti, care nu au nadejde. Pentru ca de credem ca Iisus a murit si a inviat, tot asa (credem) ca Dumnezeu pe cei adormiti intru Iisus ii va aduce impreuna cu El (...), cand Insusi Domnul (...) Se va pogori din cer, si cei morti intru Hristos vor invia intai. Dupa aceia noi, cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti impreuna cu ei in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh, si asa pururea vom fi cu Domnul. De aceea, mangaiati-va unii pe altii cu aceste cuvinte" (Tesaloniceni 4, 13-18).
Credinta Apostolilor in Hristos Cel inviat si legatura lor cu El, in timpul vietii pamantesti si dupa trecerea lor la viata cereasca, sunt temelia si modelul credintei si vietii Bisericii lui Hristos pana astazi. De aceea, fiecare saptamana incepe cu Ziua Invierii, cu Duminica, iar Sarbatoarea Sfintelor Pasti este traita si numita in Ortodoxie „Sarbatoarea sarbatorilor". Sarbatoarea aceasta Mare si Sfanta a Pastilor este totdeauna izvor de lumina si speranta, de pace si bucurie pentru toti cei indoliati, pentru copiii orfani de parinti si pentru parintii carora le-au murit copii, dar si pentru oricine a pierdut o fiinta draga: frate sau sora, sot sau sotie, bunic sau bunica, prieten sau prietena, vecin sau vecina, coleg sau colega...
Lumina binecuvantata a Sfintelor Pasti, ca sarbatoare a bucuriei tuturor si a mangaierii celor indoliati, este exprimata in versuri alese de George Cosbuc in ultima strofa a poeziei sale La Pasti:
„Ah, iar in minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu stiu ca si-n aceste zile
Tu plangi pe-al tau copil dorit!
La zambet cerul azi ne cheama,
Sunt Pastile! Nu plange, mama!"
Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt († 1960), in ultimele strofe ale poeziei sale Micul orfan, descrie in versuri duioase lumina Sfintelor Pasti din sufletul copilului orfan:
„Acum de Inviere
Venind acasa iar,
A inceput orfanul
Sa planga cu amar.
Dar clopotul s-aude
La cimitir sunand
Si iarasi glasul maicii
S-aude iar zicand:
Nu plange azi, copile,
Si nu fi suparat!
Eu sunt s-aici cu tine,
Hristos a inviat!
De-atunci orfanul nostru
A incetat cu plansul
Si orice clopot suna
Il mangaie pe dansul!"
Iubiti frati si surori in Domnul,
Dupa ce am petrecut Postul Sfintelor Pasti timp de sase saptamani „intristandu-ne pentru Dumnezeu" prin lacrimi de pocainta si spovedanie pentru iertarea pacatelor, si apoi, ca odinioara ucenicii Domnului, „am plans si ne-am tanguit" si noi in Saptamana Sfintelor si Mantuitoarelor Patimi ale Domnului, duhovniceste „rastignindu-ne si ingropandu-ne impreuna cu Hristos", - cum zic Sfintii Parinti ai Bisericii - acum ne facem si partasi ai Sfintei Invieri traind marea bucurie a Sfintelor Pasti. Insa, aceasta bucurie trebuie sa fie impartasita si altora, mai ales celor intristati de suferinta, bolnavi in casa lor, in spital sau pe drumuri, celor intristati de saracie si de neajutorare, celor intristati de necazuri si de singuratate, celor intristati de doliu pentru cei morti, celor intristati de dor dupa cei plecati departe in tara sau in strainatate, celor intristati de greul zilei de azi si de teama zilei de maine, precum si tuturor celor ce au nevoie de prezenta si de ajutorul nostru. O rugaciune si un cuvant bun pentru ei, un dar de prietenie si un semn de pretuire - toate acestea devin pentru ei faclii de Pasti sau lumini de Inviere, care aduc in sufletul si in casa celor intristati pace si bucurie, speranta si sarbatoare!
Din pacate, exista si multi oameni in timpul nostru lipsiti de bucurie nu atat pentru ca le lipseste ceva material, cat pentru ca a slabit credinta lor in Dumnezeu si iubirea lor fata de semeni, iar viata lor este golita de sens si lipsita de ideal, mai ales lipsita de dorinta si speranta mantuirii si a vietii vesnice. De aceea, unii isi curma ei insisi viata, uitand ca viata de acum este dar al lui Dumnezeu si timp de pregatire pentru viata vesnica. Sa ne rugam si pentru cei ce nu vor sau nu mai pot sa se roage, ca lumina Sfintelor Pasti sa le aduca bucurie in suflet.
Sufletul pustiit si slabit, din pricina lipsei de rugaciune si de hrana spirituala, nu se mai deschide si nu se mai inalta spre Dumnezeu si nu mai cauta trezirea de sine ca inviere a sa din pacat, ci mai degraba coboara in iubire egoista de sine, in inchidere in sine si in instrainare de sine prin alcoolism si consum de droguri, prin lacomie nelimitata pentru lucruri si momente trecatoare, prin exaltare patimasa a propriei imagini sau prin violenta ca disperare ori ca afirmare de sine umilind si ucigand pe altii.
Astfel ne confruntam adesea in lumea de azi nu numai cu o intristare pe care ne-o pricinuiesc altii, ci si cu una pe care ne-o provocam noi insine. Foarte adesea pacate personale sau colective, nemarturisite si neiertate, multe nedreptati nereparate, mari daune neplatite, toate acestea pot deveni „pietre de mormant" in viata persoanei si a colectivitatii, impiedicand sufletul nostru sa simta lumina si bucuria Invierii lui Hristos. In astfel de stari numai pocainta si innoirea vietii ne pot deschide spre a primi adevarata bucurie.
Acest adevar al nepregatirii omului pentru a primi bucurie de la Dumnezeu ni-l arata insusi faptul ca, dupa Invierea Sa din morti, Iisus-Domnul nu S-a mai intalnit cu cei care au rastignit pe „Cel sfant si drept", pe „Incepatorul vietii" (cf. Fapte 3, 14-15), adica L-au rastignit pe El, pe Hristos „Domnul slavei" (I Corinteni 2, 8), Iubitorul de oameni si Mantuitorul lumii. El insa „voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (I Timotei 2, 4).
In aceste zile de Pasti sau de trecere de la intristare la bucurie, sa aducem, prin cuvantul si fapta noastra, bucurie si sarbatoare in orfelinate, in caminele de batrani, in spitale, in penitenciare, in familiile sarace si neajutorate, peste tot unde e nevoie de lumina si pacea lui Hristos.
Cu prilejul Sarbatorii Sfintelor Pasti, va adresam tuturor, cu parinteasca dragoste, salutul crestin-ortodox: „Hristos a inviat!", si va dorim Sarbatori fericite!; cu pace si bucurie, sanatate si mult ajutor de la Dumnezeu in toata fapta cea buna!
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti" (II Corinteni 13, 13).
