Parintele Gavril (Grigore) Todea este un parinte din localitatea Malnas, mare duhovnic si rugator pentru tara si pentru lume. Dragostea parintelui pentru tara si compatimirea lui cu toti semenii, poate fi caracterizata printr-un cuvant, izvorat din adancul inimii sale: "Vezi, dragul meu, pentru mine Romania e cat gradina din spatele casei."
Grigore Todea a fost unul dintre ultimii studenti al parintelui Dumitru Staniloae. Tanarul ravnitor a intrat in obstea de la Manastirea Cocos, de unde insa a fost scos de comunisti. Vreme de mai multi ani, parintele a muncit la Institutul Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane (la Patriarhie). O vreme, parintele a fost redactor si la Almanahul Vienei. Vreme de doi ani, parintele a urmat si cursurile Facultatii de Medicina (la indemnul parintelui Arsenie Boca), insa, din cauza comunistilor, din motive politice, el nu a putut absolvi studiile. El era urmarit si prigonit de comunisti numai pentru faptul ca era nepot al lui Iuliu Maniu (detinut politic, dupa anul 1947; mort in inchisoarea Sighet).
De bunavoie, parintele a cerut sa fie mutat la Malnas. Parintele ieromonah Gavril Todea a fost numit preot, in biserica ortodoxa din Malnas, in ziua de 1 noiembrie 1984. Pana la numirea lui ca preot pe seama parohiei ortodoxe din Malnas, parintele Gavril a cunoscut viata monahala, ca si calugar, in obstea de la Manastirea Cocosu, din Arhiepiscopia Tomisului si a Dunarii de Jos.
Cand a ajuns in Malnas, parintele a aflat o comunitate de numai 30 de romani, ultima biserica ortodoxa fiind incendiata in anul 1942. Odata ajuns in sat, primul gand al parintelui a fost acela de a se intoarce la manastirea lui de metanie. "Initial, nu am vrut sa raman aici, nu stiam cum voi putea supravietui fara enoriasi." Domnul insa i-a intarit si statornicit dragostea si ravna de a ramane in Malnas, spre a zidi o comunitate ortodoxa vie.
Privind in urma, parintele Gavril simte dragostea si purtarea de grija a lui Dumnezeu: "Cand am venit in Malnas, primul gand a fost sa plec imediat, cu primul tren. Nu aveam nimic, nici un loc unde sa-mi asez capul. Un timp, am stat in gazda, o familie de credinciosi ingaduindu-ma sa locuiesc intr-o incapere de paianta. Apoi, in anul 1985, am cumparat o casuta. Fara ca cineva sa-mi dea macar un capat de ata, am transformat casuta intr-o capela. Au mai trecut cativa ani, pana sa construiesc biserica si cele cateva chilii, ridicate in speranta ca aici va lua fiinta o manastire. Sa nu ma intrebati cum anume s-a intregit acest lacas ortodox. Probabil, asa i-a fost dat sa fie. Ceea ce stiu eu este ca la temelia bisericii stau multe lacrimi si privegheri de noapte, munca si sacrificii fara numar. Ce conteaza ca m-am imvolnavit de ulcer si diabet, ca nu-mi opream bani nici macar pentru paine, ca am muncit cot la cot cu toti meseriasii, facand de la dulgherie si pana la pictura, alaturi de artistul Liviu Dumbrava, din Gura Humorului. Important e ca aceasta biserica s-a facut numai din rugaciuni, cu post negru si genunchi zdreliti in dreptul Altarului. Inca o data m-am convins ca biserica nu e o problema de bani, ci de suflet."
Cand a ajuns in localitatea Malnas, deoarece nu exista nici biserica, nici casa parohiala, parintele a fost nevoit sa stea in gazda. La scurt timp insa, el a cumparat o casa taraneasca simpla, in care a amenajat, mai intai, o capela de rugaciune, iar, mai apoi, o biserica misionara. Capela a fost sfintita in ziua de 31 mai 1987, de catre Preacuviosul parinte Dionisie Dan. Nici parintele nu stie cum a reusit sa reaprinda candela Ortodoxiei, in acest loc uitat parca de lume.
In chilia parintelui sunt adunate o multime de icoane si de carti. Rezistenta parintelui vine din harul lui Dumnezeu, dobandit prin rugaciune neincetata, prin iubirea tuturor celor de aproape si prin savarsirea multor slujbe. Pentru credinciosii chinuiti de duhuri necurate (demonizati, alcoolici, drogati), parintele Gavril savarseste Molitfele Sfantului Vasile cel Mare.
Dupa anul 1989 insa, localnicii din Malnas s-au risipit, o parte casatorindu-se cu persoane de alta confesiune, iar o alta parte plecand spre orase. Parintele Gavril a ramas insa pe loc, pana astazi, chiar daca, vreme indelungata, el a fost nevoit sa slujeasca numai pentru cativa credinciosi. Intr-o vreme, in sat mai ramasesera doar doua familii de romani, restul fiind unguri.
Parintele nu are nici un venit personal. Toti banii adunati, in timp, au fost pusi in biserica, in zidarie, in pictura si in cele cateva camere zidite langa biserica. Parintele si-ar fi dorit sa ridice mai multe camere, pentru pelerinii veniti de departe, insa acest lucru nu a fost cu putinta. Parintele se arata adesea intristat de faptul ca romanii nu isi ajuta fratii, aflati in mari nevoi, mai ales pe cei ce traiesc in comunitati predominant maghiarizate, adesea trecuti cu vederea si marginalizati.
"Nu sunt omul care sa cersesc milostenie de la cei bogati. Speranta mea e la Dumnezeu si la ajutorul Lui, dar ma doare sufletul ca mai marii nostri de la Bucuresti au uitat aceasta vatra de credinta romaneasca. Nu bani vreau neaparat, ci sa vina cineva din capitala si, intrand in biserica, sa ma intrebe: "Ce mai faci?" E atat de greu sa te simti parasit de chiar fratii tai (romani). E nedrept, e dureros. La Malnas vin de mai multe ori pe luna ministri si parlamentari din Ungaria. Discuta cu oamenii, ii ajuta, dar mai ales le intretin speranta. Numai la noi, romanii, nu vine nimeni. Pe ierarhi si pe politicieni nu-i intereseaza continuitatea neamului si a credintei. E foarte grav sa-ti pierzi speranta. O data cu ea, pierzi trecutul, istoria familiei tale si a neamului tau. Pierzi totul. Neluati in seama si parasiti, multi romani vin la mine si-mi spun: "Parinte, daca se dau legitimatii, ma maghiarizez si eu." Simt un cutit in inima cand aud asemenea vorbe, dar in sinea mea le dau dreptate. Trebuie si ei sa se descurce. Altcumva, patesc ca cele 30 de familii de romani din Malnas. Dupa anul 1990, au fost primii trecuti in somaj si au plecat, care incotro."
Abia in anul 1991 s-a inceput construirea noii biserici ortodoxe, pe locul vechii capele, care a fost demolata, spre a face loc bisericii. Lucrarile de constructie au durat vreme de doi ani, noua biserica, inchinata Nasterii Maicii Domnului, fiind sfintita in ziua de 5 septembrie 1993, de catre Inalt Preasfintitul Antonie Plamadeala, Mitropolitul Ardealului.
In anul 1994, in localitatea Malnas, s-au infiintat prima gradinita si prima scoala primara cu predare in limba romana. Cu totul, vreo sase copii au inceput atunci cursurile, dintre care doi veneau din localitatea Sfantu Gheorghe. Mioara Stroie, cea care l-a ajutat pe parinte sa ridice biserica misionara din statiune, a fost si initiatoarea acestui proiect. Parintele Gavril Todea s-a straduit sa randuiasca, in localitate, si alte locuri de munca (clinica, pensiune turistica). Din pricina celor aflati in posturile de conducere, nici unul dintre cele doua planuri ale parintelui nu au luat insa fiinta.
Dragostea de Dumnezeu si de oameni a parintelui a umplut insa biserica ortodoxa din Malnas. Pe langa credinciosii din localitate, putini insa la numar, la slujbele savarsite de parintele participa un numar insemnat de credinciosi, veniti din localitatile vecine (Brasov, Fagaras, etc).
Adesea, ungurii din zona alearga si ei la parintele, pentru cuvant si mangaiere. Nu putini sunt si turistii straini, care poposesc la parintele de la Malnas. "Suferinta nu cunoaste limba si nationatitate", asa ca, atat ungurii, cat si strainii, gasesc mangaiere in cuvintele calde ale parintelui.
Suferinta si necazurile au puterea de a-i umaniza pe oameni, de a-i face mai uniti si mai intelegatori, unii fata de ceilalti, dupa cum spune si parinele Gavril: "De multe ori, oamenii se prind de mine ca de un fir de ata. Oameni disperati, aflati la marginea prapastiei. Cineva chiar mi-a zis, uluindu-ma peste fire: "Parinte, da-mi spovedania cea de pe urma, caci nu mai pot. Vreau sa-mi iau zilele." Nu ma ispitea si nici nu vorbea ca sa se afle in treaba. Omul era cu adevarat la capatul puterii. Trei zile am stat cu el, pana l-am lamurit ca sensul vietii lui nu e sinuciderea. Sigur ca omul avea multe necazuri si cerea ajutor, dar nu banii erau problema cea mare, ci afectiunea, intelegerea, intarirea sufleteasca. Dragostea invinge totul. Dragostea si rabdarea. In toate e si o parte de bine, nefericirea ti-L descopera pe Dumnezeu. Chiar si asa, nu e usor sa fii duhovnic, sa te incarci cu toate nedreptatile acestei lumi. Au crescut inspaimantator lipsurile si nesiguranta, bolile de tot felul si, mai ales, rautatea, neiubirea de aproapele, egoismul fara limite. Cateodata, dupa o zi de spovedanie nu mai pot nici manca."
Parintele Gavril savarseste des Sfanta Liturghie (noaptea), Taina Sfantului Maslul, Molitfele Sfantului Vasile cel Mare si Acatistele Sfintilor. Nu putine sunt vindecarile, tamaduirile si minunile petrecute in bisericuta ortodoxa din Malnas; rugaciunea parintelui trebuie insotita insa, de fiecare data, de credinta puternica si de dragostea statornica a celor suferinzi.
In urma atator slujbe, neincetate aproape, si a atator spovedanii grele, parintele ajunge uneori istovit de puteri. De fiecare data insa, cand ajunge slabit, isi aduce in minte chipul si viata marilor duhovnici romani, pe care, in parte, i-a si intalnit: "Am si eu momentele mele de slabiciune, dar cad la rugaciune si ma intremez sufleteste, reamintindu-mi mai ales cuvintele duhovnicului meu, parintele Arsenie Boca: "Incercarile venite de la Dumnezeu, la Dumnezeu te duc. Daca nu esti ispitit, nu ti se vadeste credinta, nu te mantuiesti." Sunt putini duhovnici in tara noastra. Putini si batrani: parintele Macarie de la Pasarea, bland si spiritualizat ca o icoana; parintele Petroniu, de la Athos, un munte ale smereniei; parintele Sofian, de la Antim, pe care il vad ca pe sfantul Serafim de Sarov. Nimeni insa nu se compara cu parintele Arsenie Boca, de la Sambata de Sus, apostolul transilvanenilor, al tuturor romanilor napastuiti."
Parintele Arsenie Boca l-a indemant pe parintele Gavril Todea sa faca pasi importanti, in viata: sa urmeze Scoala Germana; sa urmeze cursurile de Medicina; sa faca pasi spre monahism; sa se roage cu trezvie, luand ca model chipul batranilor, a oamenilor simpli de la tara.
Despre harul lui Dumnezeu, lucrator in viata celor dreptcredinciosi si rugatori, parintele Gavril Todea, spune: "N-ar fi cuviincios sa numar toate vindecarile savarsite in biserica. Dumnezeu nu face contabilitate, ci milostenie. Ce rost are sa ma laud cu ceea ce nu-i al meu? Cati oameni demonizati sau bolnavi de cancer si-au gasit aici sanatatea! Cu numele lor as umple un intreg catastif. Multe am vazut pana acum, inclusiv un om din Reghin care, la sfarsitul Sfintei Liturghii, s-a ridicat din scaunul lui de paralitic, mergand pana la icoana Maicii Domnului, pe care a sarutat-o cu lacrimi in ochi, spre uimirea si spaima tuturor credinciosilor din biserica.
Totusi, cea mai mare minune este, pana la urma, existenta acestui lacas ortodox, faptul ca aici sporeste dragostea si intelegerea intre neamuri: ca aici am cununat o familie de turci, ca am convertit la dreapta credinta un evreu, ca ungurii vin in numar tot mai mare la slujba. Chiar daca nu inteleg cantarile si predica, stau si ingenuncheaza cu o smerenie de te cutremuri."
Parintele Gavril Todea este un autentic rugator pentru lume, el indemnand neincetat la compatimire cu durerile aproapelui, la rugaciune unii pentru altii si la smerenie. "Oricat de rugatori si de vrednici ne-am pretinde, trebuie sa intelegem ca nu ne mantuim singuri. Ne ajutam unii pe altii, frate pe frate. Am vazut parinti adusi la credinta de catre copii si bolnavi care ii intareau sufleteste pe cei sanatosi. Slabiciunea e o virtute, daca stim a o cinsti cum se cuvine. Numai cand esti slab, ai nevoie si ceri ajutorul lui Dumnezeu. Degeaba te consideri crestin si ortodox, daca nu ai fapte si, la sfarsitul unei zile, nu-ti faci o scurta analiza. Unde am gresit? Unde am ajuns? Ce este cu mine? Ce vreau cu adevarat? Pocainta de aici incepe, de la recunoastere, de la smerenie. Sa ne laudam cu slabiciunile noastre, spune Apostolul Pavel. Forta nu e a noastra, ci a lui Dumnezeu."
Teodor Danalache
|
