Parintele Antonie, Arhiepiscop de Mihailov si Golansk
Parintele Antonie, s-a nascut in anul 1889 intr-o famile de tarani din regiunea Orlov, Rusia. In anii tineretii a cunoscut mai multi parinti duhovnicesti dintre care ii amintim pe: schiegumenul Gherman (Gomzin), Sfantul Nectarie de Optina, arhiepiscopul Ambrozie Smirnov si cu arhiepiscopul mucenic Serafim. A fost hirotonit preot de catre Patriarhul Tihon in vara anului 1922, la Moscova. In 1939 parintele Antonie a fost ridicat la treapta de arhiereu. Aceasta hirotonie a fost savarsita de arhiepiscopul Vasian ( Piatnitcki), arhiepiscopul Iuvenalie ( Mascovski ) si arhiepiscopul Agatanghel ( Sadcovskii).
Parintele Antonie a fost arestat de 7 ori ca preot si slujitor al Bisericii, de catre organele KGB. In anul 1950, Vladica a fost arestat si condamnat, pentru ultima oara, la 25 de ani de inchisoare. Dupa 6 ani de detentie, in regiunea Mardavia, el a fost eliberat anticipat, conform amnistiei din anul 1956, aflandu-se atunci la varsta de 67 de ani.
In lagar, Vladica a lucrat la taiat pomi si la alte munci grele desi a fost grav bolnav si nu i s-a acordat nici cea mai mica interventie medicala. Se ajungea pana acolo incat, din cauza extenuarii, nu era in stare sa urce pe lavita si ramanea sa doarma pe podeaua inzapezita. O perioada, el a stat de unul singur in celula unde a fost supus unor indelungate torturi printre care si aceea de a fi privat de somn in mod fortat. L-a salvat doar faptul ca el s-a invatat sa doarma mergand in acelasi timp prin celula si rugandu-se.
In inchisoare, Parintele Antonie a avut ocazia sa-l cunoasca pe Mitropolitul Nestor (Anisimov ) care a fost si el devotat tarului Nicolae dupa ce acesta din urma a renuntat la tron, precum si pe arhiepiscopul Serghie ( Cudreavtev).
Perioada de dupa ce a iesit din inchisoare a dedicat-o in intregime fiilor sai duhovnicesti care erau imprastiati prin toata tara si fata de care a purtat o neobosita grija.
O perioada, el a trait in casa familiei Remizov din regiunea Soci dar in anul 1958 el cunoscut-o pe monahia Antonia (Lidia Sergheevna Suhih) care, in ultimii ani de viata, a fost cea mai apropiata ucenica a lui, devenindu-i astfel cel mai bun prieten si cel mai mare sprijin.
Din acea perioada si pana la sfarsitul vietii sale, parintele Antonie si-a gasit adapostul in casa maicii Antonia aflata, la inceput, in regiunea Donetc, iar mai apoi in regiunea Kiev.
Parintele Antonie a fost un aspru nevoitor si un mare ascet, el practic noptile nu le dormea, ci le petrecea intr-o necontenita rugaciune. Aproape in fiecare zi savarsea Sfanta Liturghie si ii primea pe fiii sai duhovnicesti care il vizitau necontenit, cerandu-i sfaturi si indrumari.
Toata noaptea din ajunul Sfintei Liturghii parintele marturisea, iar dimineata facea Proscomidia. E1 slujea fara a reduce nimic din slujbe, pastrand randuiala manastireasca. Maica Antonia isi aminteste: „Vladica ne zicea ca daca monahul nu-si va indeplini pravila in flecare zi, atunci nu va rezista si nu va fi statornic in viata monahala.”
Este curios faptul ca multi dintre fiii lui duhovnicesti care primeau calugaria, erau dintre cei cu studii si care se indeletniceau cu vreo activitate stiintifica. Acesti nevoitori, continuand sa ramana in lume, desi primisera calugaria in taina, isi desfasurau activitatea slujind societatii.
In urma multelor rugaminti ale fiilor sai duhovnicesti, Vladica a scris pentru acestia un asa zis manual practic despre lucrarea Rugaciunii lui Iisus in care, pe baza scrierilor Sfintilor Parinti care au scris despre lucrarea launtrica si despre lucrarea harului lui Dumnezeu, este redata experienta personala a celui ce a lucrat aceasta rugaciune. Atat din continutul acestei lucrari cat si din spusele celor ce-l cunosteau, se poate spune ca Vladica Antonie a fost un om cu o inalta viata duhovniceasca.
Pe toti ii uimea blandetea lui nemaiintalnita, smerenia adevarata si acea bogatie extrem de deosebita a dragostei. Oamenii sustin ca, aflandu-se alaturi de el, simteau in mod neexplicat prezenta harului. Batran fiind, el era foarte bolnav cu picioarele, cu plamanii, cu inima si auzea foarte greu. Singurul lucru cu care se tinea era doar rugaciunea. A dus cu adevarat o viata de rugaciune. Spre intarirea celor din jur, adesea repeta ca nimic nu se face fara ingaduinta lui Dumnezeu si ca trebuie sa crezi cu adevarat ca tot ceea vine de sus trebuie suportat cu rabdare si in nici un caz nu trebuie sa invinuiesti pe acei oameni prin care a venit ispita.
Arhiepiscopul Antonie s-a stins din viata la 13 aprilie 1976, la varsta de 87 de ani, langa el veghind maica Antonia care, in ultimii optsprezece ani din viata, nu s-a mai despartit de el si pe care el a numit-o "tovarasul pocaintei mele”. A fost inmormantat in cimitirul din localitatea Bucia, alaturi de parintii maicii Antonia.
Din invataturile duhovnicesti ale parintelul Antonie
"Prin harul Sfintei Impartasanii, Hristos, Cel din ceruri, impreuna cu Tatal, patrunde in taina existentei noastre si prin Duhul Sfant‚ zideste viata celui ce se impartaseste, prefacand-o intr-un locas duhovnicesc, intr-un locas viu al Sau pentru ca sa ne rapeasca pe noi in Taina Sa, in lumina necreata a Dumnezeirii Sale si in ea sa ne transfigureze in Slava Invierii Lui, in oameni ceresti ai veacului ce va sa fie.”
"In fiecare zi priveste-te in oglinda poruncilor lui Hristos pentru a vedea clar neispravirile si nedesavarsirile tale. Si vazandu-l ti se aprinda ravna pentru Domnul Atottiitorul si sa nu te linistesti pana nu vei cere de la Dumnezeu harul implinirii. In asemenea cazuri, roaga-te si nu-ti pierde nadejdea (Lc. 18, 1). Pronia lui Dumnezeu vegheaza si va savarsi tot ce este mai bun pentru tine. Din Evanghelie ti se va revarsa peste capul tau aplecat puterea cea de sus si iti va inarma nevointa spre victorie.”
"Un ieromonah batran mi-a marturisit in fata Prestolului patima trupului sau care il chinuia in fiecare zi de treizeci de ani. Ea il lasa doar in zilele in care slujea Sf. Liturghie dupa ce rostea Vozglasul „Sus sa avem inimile”. Dupa Liturghie insa se aprindea din nou. Atunci eu, l-am intrebat pe Staret: „Si cum oare rezisti tu aceasta de atatia ani?” Atunci el mi-a raspuns: „Nu eu, Domnul ma tine pe Crucea acestei incercari. In toti acesti ani nu am patimit nici prin indulcirea cu pacatul, nici prin atragerea gandului spre el si nici prin predispunerea spre desfranare. Duhul lui Dumnezeu se aprinde in mine prin rugaciune si acest foc ma curata de gheena ispitirii mele ce se aprinde intru mine. In asemenea ispite eu simt ca puterea lui Dumnezeu se savarseste intru mine si ca „Toate le pot intru Iisus Hristos Cel ce ma intareste” (Fil. 4, 1 3)."
"Straduieste-te sa lupti cu sarguinta impotriva cugetelor, farama-ti limba si inima spunand rugaciunea lui Iisus. Lupta cu cugetele este de fapt lupta cu demonii. Mania este data sa ne maniem pe demoni si pe cugetul ce vine de la ei. „Imparatia Cerurilor se sileste, si silitorii o rapesc pre ea” (Mt. 11‚12) a zis Domnul. Intotdeauna trebuie sa tinem minte dependenta noastra fata de Dumnezeu, sa avem inima infranta si smerita. Smerenia aduce mantuirea fara de fapte."
