Mitropolitul Antonie Khrapovitsky (1863-1936), al Kievului si Galiciei, se numara printre ierarhii de seama ai Bisericii Ortodoxe Ruse, din secolul al XX-lea, fiind cunoscut ca un remarcabil teolog si indrumator duhovnicesc. Mitropolitul Antonie a fost organizator si prim episcop al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei (BORR).
Mitropolitul Antonie s-a nascut in sanul vechii familii nobiliare Khrapovitsky, pe 17 martie 1863, in orasul Vatagino din provinvia Novgorod. A primit numele de botez Alexie.
Dupa ce si-a finalizat studiile gimnaziale in St. Petersburg, a intrat la Academia Teologica din acelasi oras. Dupa absolvire, in 1885, a fost tuns in monahism, si ulterior hiroronit ieromonah. La scurta vreme a fost numit inspector asistent al Academiei Teologice din St. Petersburg.
Intre 1886-1887 isi definitiveaza studiile primind Doctoratul in Teologie. In 1889, este numit rector al Academiei Teologice din Moscova. Sase ani mai tarziu, avea sa devina Rector al Academiei Teologice din Kazan.
Mitropolitul Antonie Khrapovitsky
In 1897, a fost hirotonit Episcop de Cheboksarsk. In 1900, ca Arhiepiscop, a fost desemnat sa pastoreasca dioceza Ufimsk. In 1902, Arhiepiscopul Antonie a fost transferat in Zhitomir pentru a pastori Dioceza Volinsk. Din 1913, a fost numit in conducerea Dicezei Kharkov unde a ramas pana in 1917.
In timpul Sinodului Bisericii tuturor rusilor din 1917, Arhiepiscopul Antonie a fost principalul sustinator al reinstaurarii Patriarhatului in Rusia. In timpul Sinodului, Arhiepiscopul Antonie a fost ridicat la rangul de Mitropoliut de Kharjov, iar ulterior, in acea vara, i s-a incredintat conducerea vechii Dioceze a Kievului.
Mitropolitul Antonie a fost arestat in timpul Miscarii Petrula si trimis intr-o manastire uniata. Eliberat dupa scurt timp, alege sa plece in Novocherkask, unde devine conducator al Inaltei Administratii Bisericesti.
Dupa Razboiul Civil Rus, Mitropolitul Antonie a fost exilat la Istanbul, apoi in Iugoslavia, unde a condus Sinodul Episcopilor al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei.
Mitroplitul Antonie a fost intemietorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei si, totodata, primul sau ierarh.
A trecut la cele vesnice pe 10 august 1936, in orasul Sremski Karlovci din Iugoslavia.
A lasat in urma aproximativ 100 de lucrari majore in teologia ortodoxa si o intreaga generatie de episcopi si teologi. Mitropolitul Antonie a fost un scriitor bisericesc remarcabil, autor al multor lucrari in Apologetica, Dogmatica, Teologie Pastorala, Teologie Morala, Ermineutica, Drept Canonic si alte discipline teologice.
In scrierile sale teologice subliniaza in principal implicatiile morale ale doctrinei crestine. A luptat impotriva influentelor scolastice si a afirmat nevoia intoarcerii la teologia Parintilor Bisericii. Din acest punct de vedere, apararea puritatii Ortodoxiei a fost scopul sau principal.
Ca episcop a luptat impotriva tuturor tendintelor necanonice si neortodoxe din viata Bisericii. A pastrat Biserica din exil pe calea Ortodoxiei autentice, atat prin refuzul declaratiei Mitropolitului Serghei de loialitate fata de statul sovietic ateu, cat si prin opozitia fata de orice tip de modernism in teologie. Acest modernism a fost cauza principala pentru care au aparut o serie de schisme dureroase care au divizat Biserica Ortodoxa Rusa aflata in exil si pentru care Mitropolitul Antonie a suferit profund.
Mitropolitul Antonie Khrapovitsky
Cuvantul care defineste in chip deplin viata si activitatea Mitopolitul Antonie, precum si teologia sa, este dragostea.
A fost parinte duhovnicesc al multor oameni simpli, dar si al unei intregi generatii de monahi si de episcopi. Multi dintre acestia marturisesc enorma experienta duhovniceasca, manifestata in calauzirea pe care au primit-o de la el.
Printre acestia se numara Mitropolitul Filaret, la randul sau primat al Biserici Ortodoxe Ruse din afara Rusiei. Pe cand era un tanar ieromonah aflat in China, a corespondat cu Mitropolitul Antonie. A pastrat toate epistolele acestuia ca pe o comoara de mult pret. Acesta il numeste pe Mitropolitul Antonie "parinte al parintilor”.
Cei apropiati marturisesc faptul ca Vladica Antonie a primit de la Dumnezeu darul lacrimilor in rugaciune. Se spune ca era de ajuns doar ca cineva sa-l priveasca pe Vladica Antonie rugandu-se in biserica, pentru a se aprinde el insusi de duhul rugaciunii.
