Maria Pavaleanu - Monahia de la Manastirea Sihastria
Maica Maria Pavaleanu de la Sihastria
Monahia Maria Pavaleanu a adormit in Domnul in data de 20 aprilie 2010, la Manastirea Sihastria, judetul Neamt, urmand ca peste doua zile (22 aprilie) sa fie inmormantata in cimitirul manastirii, alaturi de sfintii parinti si nevoitori ai locului.
Desi nu multi au cunoscut-o, fiind o fire ce iubea tacerea, singuratatea si linistea, cu siguranta toti cei care au intalnit-o nu au putut sa o uite. Tin minte si acum duhul de pace si liniste ce o inconjura: nu mergea repede, pasea lin, privirea o avea indreptata spre alta lume, iar rugaciunea ii era una cu respirarea aerului. Din mila Domnului, uneori spunea si cate un scurt cuvant de folos celor care se opreau langa ea, insa nu era omul care sa se intinda la vorba.
Inca de mica, sora Maria a vietuit pe langa Manastirea Sihastria si Schitul Sihla, impartasindu-se din izvoarele de har ce curgeau din parinti sfinti ai locului, Parintele Paisie Olaru si Parintele Cleopa Ilie.
Monahia Maria Pavaleanu de la Manastirea Sihastria
In anul 1990, sora Maria a fost invrednicita de Domnul sa imbrace haina monahala, slujba de tundere in monahism avand loc la Manastirea Slatina. Chiar daca slujba a avut loc in alta manastire, ucenica parintilor nemteni nu s-a departat de locurile copilariei duhovnicesti, anume Manastirea Sihastria si Schitul Sihla.
Monahia Maria Pavaleanu a primit, drept ascultare, a purta de grija cimitirului. Acolo este locul in care a fost vazuta si cunoscuta de multi dintre pelerini. Acolo petrecerea ore intregi peste zi, aprinzand candelele tuturor mormintelor, curatand uscaciunile si ingrijind toate crucile.
In cimitir mi-a fost dat si mie sa o intalnesc. Insa nu am stiut nimic despre ea pana acum. Credeam ca este o femeie din sat, care ingrijeste cimitirul pentru cativa banuti, sau mama vreunuia dintre calugari. Tin minte si acum un cuvant al maicii Maria, care zicea:
- Sa veniti mai des pe aici, prin cimitir, caci atat de multe au sa va spuna acestia de aici.
Din pacate, ca si in cazul multor alti mari nevoitori de pe acest pamant romanesc, nu se cunosc prea multe despre viata ei cea duhovniceasca, pe care si-a petrecut-o in cea mai mare taina si tacere. Astfel, rugaciunile si privegherile de toata noaptea, nevointele de peste zi, tacerea si blandetea, nu au fost cunoscute de prea multi. Cei putini insa, vor da marturie.
O preoteasa mi-a spus, de curand, ca si ea a intalnit-o pe Maria de la Sihastria, iar cuvintele ei i-au ramas in inima. Afland ca este preoteasa, maica Maria i-a spus:
- Sa fii cu el (cu parintele) intru toate, sa te spovedesti des, caci preoteasa are mare responsabilitate in locul unde o randuieste Dumnezeu.
M-am bucurat mult gasind inca si o alta marturie a unui crestin anonim ce a mers in pelerinaj la Manastirea Sihastria. Voi reda in continuare pasajul in care vorbeste despre intalnirea lui cu Maica Maria Pavaleanu.
Monahia Maria Pavaleanu de la Sihastria - marturia unui pelerin
"Pelerinajele sunt mereu pricini de noi si noi intamplari vrednice de a fi trecute in Pateric. Eram la Manastirea Sihastria, in drum spre cimitirul manastirii. Linistea, pacea si tacerea graitoare de acolo o pot intelege doar cei ce au pasit pe acele carari batute de marii parinti de odinioara, cat si de cei de astazi.
Ajuns in fata cimitirului, privesc pustietatea locului si frumusetea crucilor simple, de lemn. Mormintele nu sunt din piatra, ci sapate in pamant. Ferice de acesti adormiti in Domnul, intorsi in cele din care au fost luati, spre deosebire de instaritii adormiti ce zac in cripte de beton.
Merg pana in spatele cimitirului si ma asez pe o banca. Crucea cea mare, de lemn, din mijlocul cimitirului parca anunta tuturor celor adormiti Invierea. Dar nu sunt singur...
In partea dreapta, pe o bancuta, o femeie imbracata in negru statea tacuta. (...) Langa ea, o punga de plastic adapostea cele aduse cu ea. Imi placea ce vedeam, cum o batrana priveste mormintele si sta singura printre ele. La un moment dat, din punga de plastic scoate Ceaslovul, ingenuncheaza pe bancuta, aplecata cu trupul peste genunchi, si isi incepe canonul cu rugaciunile de seara.
Atat m-a bucurat aceasta, incat am simtit ca vreau sa ma pomeneasca si pe mine. Stiind ca atunci cand mergi la oameni mari, pentru cuvant sau rugaciune, ei te trimit intotdeauna la altii, am zis totusi sa incerc.
Imi scriu numele pe o foita si merg spre batrana. Auzind dorinta de a ma pomeni si pe mine, ca urma sa plec la drum, ea imi spuse:
- Mergi la biserica manastirii, ca preotii de acolo pomenesc mereu, ei au mare har.
Neinsistand, am bagat hartiuta in buzunar. In acel moment, observ in punga de pe banca doua volume din Filocalie. Bucurie mare. Ce batrana! Spre a nu ma mahni, a inceput insa sa-mi vorbeasca.
- Eu abia reusesc sa imi fac al meu canon, caci este nevoie de multa rugaciune. Toata natura sufera si are nevoie de rugaciune. Sa nu ganditi ca in lume nu exista mantuire, sa faca omul rugaciune acolo unde l-a pus Dumnezeu, pana ce ii va randui altceva. Iar in Biserica sa nu va miscati de colo pana colo, ci sa stati neclintiti intr-un loc.
In cateva fraze batrana a raspuns la doua mari framantari, una a mea si alta a prietenului care ma insotea. Fara a spune un cuvant, batrana mi-a raspuns la ceea ce aveam in gand. Am plecat bucuros, dar nu putin speriat de raspunsul primit la ceea ce aveam tainic in minte.
Ajuns mai jos, intalnesc un calugar. Intreb:
- Cine este batrana din cimitir ?
- Aaa, aceea este Maria, ucenica Parintelui Paisie Olaru !”
Pamantul inca mai izvoraste rugatori ce nu cunosc multimea anilor sau neputinta. Dea Domnul ca marturiile despre sfintii nostri cei de toate zilele sa se inmulteasca si sa ajunga inaintea tuturor drept ajutor in aprinderea sfintei ravne si merinde pe calea cea duhovniceasca.
Dumnezeu sa o odihneasca in pace si cu sfintii sa o aseze !
