Gheron Iosif Isihastul (1898-1959), cunoscut si ca Iosif al Pesterii, este unul dintre cei mai reprezentativi parinti duhovnicesti ai secolului trecut. Dimensiunea sa exceptionala rezulta din inaltimea spirituala a vietii si lucrarii sale, dar si din remarcabila rodnicie a ucenicilor, sase manastiri din Sfantul Munte Athos (Filoteu, Dionisiu, Vatoped, Xiropotamu, Costamonitu si Caracalu) fiind astazi conduse de catre fiii sai duhovnicesti, unii dintre ei intemeind numeroase manastiri in Grecia si America de Nord. Chiar daca a dus o viata retrasa, discreta, inchinata renuntarii de sine, rugaciunii si contemplatiei, Gheron Iosif a avut, totodata, o influenta imensa asupra vietii duhovnicesti din Sfantul Munte, ale carei efecte continua si astazi sa se faca simtite.
Gheron Iosif Isihastul - Viata
Gheron Iosif Isihastul s-a nascut in Insula Paros din Grecia, in anul 1898, din parintii Gheorghe si Maria, purtand numele de botez Francisc. Pana la varsta adolescentei, ramane in satul natal, dupa care va pleca in portul Pireu, unde lucreaza pentru un timp. Este inrolat in armata iar dupa ce incheie stagiul militar activeaza pentru un timp ca negustor. Dupa varsta de 23 de ani descopera frumusetea scrierilor patristice si in mod particular frumusetea scrierilor ascetice. Aceste scrieri precum si un vis al sau, au contribuit la sporirea dorintei tanarului Francisc de a intra in monahism.
Gheron Iosif Isihastul
In Atena va intalni un monah aghiorit de la o chilie din Careea, pe care l-a rugat sa il ia cu sine atunci cand se va intoarce in Sfantul Munte Athos. A impartit toata averea sa saracilor si celor din casa lui si a luat hotararea definitiva de a pleca in Sfantul Munte.
Primul sau popas in Athos a fost la chilia fericitului monah Daniil Batranul, din Katunakia. De aici, simtind ravna fierbinte pentru singuratate, a plecat in cautarea vestitului monah Calinic Katunakiotul, care din motive necunoscute nu l-a primit insa ca ucenic pe tanarul Francisc. A plecat apoi spre Vigla, in apropierea Marei Lavre, prima manastire a Athosului.
Tanarul Francisc tanjea dupa rugaciunea neincetata, insa avea mari necazuri - din pricina ca nu putea gasi un parinte duhovnicesc si fiindca multi monahi erau nepasatori fata de rugaciunea neincetata: "Eram nemangaiat pentru ca imi doream atat de fierbinte sa aflu ce trebuie sa fac pentru a-L afla pe Dumnezeu; si nu numai ca nu-l gaseam, ci nimeni nu ma ajuta catusi de putin.”
Gheron Iosif Isihastul si ucenicii
Lupta duhovniceasca a inceput pentru el impotriva patimilor trupesti, impotriva desfranarii. Ucenicii apropiati spun despre avva ca se autoflagela cu o nuia pentru a scapa de aceasta patima cumplita a desfranarii, iar avva Iosif o numea drept „bataie binefacatoare". Trupul Cuviosului era de la jumatate in jos plin numai de vanatai. Cu scurgerea timpului, razboiul duhovnicesc devenea mai aspru si aproape continuu. Pentru a se elibera de aceasta patima si-a confectionat un scaun, pe care a dormit vreme de opt ani. Dupa aceasta perioada, duhul desfranarii l-a parasit. De multe ori a simtit ajutorul harului dumnezeiesc care lucra in el.
De la Vigla va cutreiera multe pesteri si locuri, unde au trait multi oameni duhovnicesti. In cele din urma, s-a intalnit cu Parintele Arsenie, care va deveni impreuna-nevoitor cu dansul, si a aflat ca impartasesc aceeasi dorinta de isihie, asa ca au hotarat sa gaseasca un Staret incercat. L-au gasit pe Staretul Efrem Dogarul, si si-au randuit vietile pentru a dobandi un maxim de tacere necesara lucrarii rugaciunii inimii.
Pe langa nevointa si randuiala sa de rugaciune, Parintele Iosif mergea la rasarit intr-o pestera, unde rostea Rugaciunea lui Iisus vreme de sase ceasuri. Dupa multe incercari si nevointe duhovnicesti s-a invrednicit de vederea lumini necreate, si a primit darul rugaciunii neincetate: "Dintr-odata, m-am schimbat deplin si am uitat de mine. M-am umplut de lumina in inima, si in afara, si peste tot, fara sa mai stiu daca am trup. Rugaciunea a inceput sa se rosteasca de la sine in launtrul meu... "
Batranul Iosif - Iosif al Pesterii
Gheron Iosif a nutrit o evlavie deosebita fata de Scrierile ascetice ale Sfantului Isaac Sirul. Capitole intregi le spunea pe de rost, mai ales cele care despre faptele monahilor si despre cum trebuie sa fie monahul exemplu pentru ceilalti. Pasajul cel mai important din scrierile ascetice, pe care smeritul monah Iosif il spunea tot timpul, era calauzit de dorinta de-al sluji pe cel de langa el: "Oriunde te-ai afla, socoteste-te cel mai mic si slujeste pe toti fratii tai".
In luna ianuarie a anului 1938, batranul Iosif impreuna cu monahul Arsenie au plecat de la chilia Sfantului Vasile la Sfanta Ana mica, unde locul era total departat si ascuns in munti. Aici au intemeiat o mica biserica in cinstea Sfantului Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului, precum si trei mici chilii. Dupa o perioada anume, Iosif Isihastul s-a retras intr-o alta chilie, la circa 200 de metri, pe care el insusi a zidit-o. Treptat-treptat obstea condusa de Gheron Iosif a ajuns la sapte suflete.
Dupa aproape 13 ani, cantitatea mare de munca fizica, necesara vietuirii in acel loc, i-a coplesit, cea mai mare parte a parintilor imbolnavindu-se. Acesta a fost principalul motiv care-l va determina pe staretul Iosif, in iunie 1951, sa se mute impreuna cu obstea la Nea Skiti, la Chilia Sfintilor Fara de Arginti.
La data de 15 august 1959, dupa o perioada de dureri fizice grave, sufletul batranului Iosif s-a mutat la Domnul.
Traditia isihasta, continuata de ucenici
In timpul vietii sale a avut putini ucenici, dar remarcabili. Ucenicul care a scris viata lui Gheron Iosif, parintele Iosif cel Tanar, a devenit ulterior parintele duhonic al Manastirii Vatoped, una din cele mai mari din Athos. Un alt ucenic direct al lui Gheron Iosif, Arhimandritul Efrem de le Filoteu, a intemeiat opt manastiri in Grecia si saisprezece in Statele Unite si in Canada.
Sase din cele douazeci de manastiri ale Muntelui Athos - reprezentand un sfert din numarul vietuitorilor din Sfantului Munte – sunt astazi condusi de catre ucenici ai parintelui.
In timp ce manastirile pe care acestia le conduc devenisera idioritmice, nefiind locuite decat de cativa monahi si fiind marcate de o decadere a vietii duhovnicesti‚ ucenicii lui Gheron Iosif, inspirati de modul sau de viata si de invataturile sale, au restaurat nu numai modul de viata cenobitic (mai potrivit marilor comunitati) dar si traditia autentica isihasta, care nu mai era reprezentata in Athos decat prin cativa pustnici sau de mici comunitati izolate.
Acesta intoarcere la traditia autentica ortodoxa, in intregime conforma cu experienta vietii si invatatura Sfintilor Parinti, nu a fost in intregime o intorcere la trecut, ci, din contra, ocazia unei innoiri, care a atras catre viata monahala numerosi tineri de toate conditiile sociale, dintre care foarte multi urmasera studii universitare si exercitasera in lume profesii diverse.
Putem vorbi, in ultimul sfert al secolului XX si la inceputul sec al XXI-lea, de un adevarat "miracol atonit”, pe care Gheron Iosif Isihastul nu ar fi putut sa-l indeplineasca de unul singur, dar la care a contribuit intr-o mare masura.
Gheron Iosif Isihastul - un sfant contemporan
Arhimadritul Sofronie Saharov l-a cunoscut pe Gheron Iosif si, in cartea despre Sfantul Siluan Atonitul, acesta este amintit intre calugarii care s-au invrednicit de darul vederii luminii dumnezeiesti necreate.
Multi din cei care l-au cunscut pe batranul Iosif au dat marturii despre el, dupa moartea sa. Astfel, unul din monahii de la obstea din Nea Skiti, care nu a putut participa la slujba inmormantarii sale, a fost vizitat la 40 de zile de insusi batranul Iosif, iar locul unde se afla s-a umplut de buna mireasma.
Un alt semn nemincinos sfinteniei este mireasma bineplacuta a moastelor lui, dar si multimea de minuni marturisite atat de monahi, cat si de laici. Gheron Iosif Isihastul se bucura insa de o desebita evlavie din partea monahilor din Athos dar si a credinciosilor ortodocsi din Grecia si Romania.
O parte din moastele lui Gheron Iosif sunt pastrate in manastirea Sfantul Antonie din Arizona, in timp ce cea mai mare parte a acestora se gasesc in Manastirea Vatoped.
Prin decizia Patriarhiei de Constantinopol, Gheron Iosif ar putea fi canonizat in cursul anilor urmatori.
