"Daca nu simti atunci cand te rogi, roaga-te inainte, ca Dumnezeu iti va trimite simtirea inimii."
Batranul Gherasim de la Manastirea Sitaru, pe numele de mirean Gheorghe Parausanu s-a nascut pe 12 noiembrie 1915, in comuna Plesoi, judetul Valcea, intr-o familie evlavioasa cu multi copii, fiind cel mai mic dintre ei.
Legat de tatal sau, isi amintea adesea, cu mare bucurie, ultimele lui cuvinte. Pe patul de moarte, fiul cel mare, care era preot pe atunci, l-a intrebat pe acesta: "Ce simti acum, tata, fiind aproape de moarte?" Iar tatal a raspuns: "Parinte, parca ieri am intrat pe o usa si astazi ies pe alta." Aceste cuvinte le-a pus in inima sa ca o mostenire duhovniceasca.
A studiat la Seminarului Teologic din Ramnicu-Valcea. A absolvit Facultatea de Teologie de la Cernauti, dar nu s-a preotit niciodata deoarece se considera nevrednic de hirotonie. S-a inscris la Facultatea de Drept din Bucuresti si, dupa stagiul militar din timpul celui de-al doilea razboi mondial, a lucrat ca avocat si a fost multi ani jurist la Ministerul Minelor si Geologiei.
A urmat calea casatoriei, care a fost binecuvantata de Dumnezeu cu o fiica.
Prin 1970 avocatul Gheorghe Parausanu l-a intalnit pe Parintele Arhimandrit Gherontie Ghenoiu care era duhovnic si predicator la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, aceasta intalnire avand sa-i schimbe radical cursul vietii. Duhovnicul si povatuitorul sau, Arhimandritul Gherontie Ghenoiu de la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, i-a insuflat dragostea pentru viata monahala.
Batranul Gherasim de la Sitaru
Cu timpul, s-a apropiat tot mai mult de Biserica si a ajuns ucenic de chilie al Parintelui Gherontie. Acest povatuitor iscusit se adapase, la randul sau, din trairea isihasta a pusnicilor din Manastirea Frasinei si Manastirea Lainici.
Spunea Parintele Gherasim: "Am stat langa Parintele Gherontie ani de zile, dar nu mi-am permis sa vorbesc cu sfintia sa o jumatate de ora pe indelete.. ma multumeam numai sa aud intrebarile si raspunsurile altora si ma hraneam din ele."
Pe cand Parintele Gherontie era in pragul mortii, a lasat un ultim cuvant pentru ucenicul sau cel mai apropiat, avocatul Parausanu: "Spuneti-i domnului Parausanu sa ramana la Sitaru." Acest cuvant a schimbat dorinta avocatului de a se retrage la Manastirea Frasinei. Astfel, a ajuns sa ajute la lucrarea de rectitorire a Schitului Sfantul Nicolae - Manastirea Sitaru, judetul Ilfov.
La venerabila varsta de 69 de ani, avocatul Parausanu a intrat ca frate in Manastirea Sitaru. La varsta la care unii sunt covarsiti de neputintele batranetii sau deznadajduiti la gandul apropiatei morti, viitorul parinte Gherasim era in plina putere, foarte ravnitor si, mai ales, foarte smerit.
Nu purta decat arareori fes, iar cu camilafca l-am vazut doar in Postul Mare. Nu acorda aproape deloc importanta felului in care arata, nu se pieptana decat foarte rar, iar imbracamintea era foarte modesta. Cu toate acestea era intotdeauna curat in exterior, ca o rasfrangere a curatiei launtrice. Ne mai amintea, cand si cand, acel minunat cuvant din Pateric: "Haina calugarului trebuie sa fie in asa fel incat daca ar uita-o afara nimeni trecand pe acolo sa nu doreasca a o lua."
Parintele Gherasim dorea mult retragerea in pustie. Cand a venit aici, avea deja cumparat un felinar si se gandea la a-si sapa un bordei in pamant, in padure. Era hotarat. A mers la Episcopul Roman sa-i dea binecuvantare, dar nu i-a dat. Episcopul Roman ii spusese ca e mult mai multa nevoie de Sfintia sa in manastire si ca ar fi mai bine sa nu se retraga.
Batranul Gherasim de la Sitaru
Dupa moartea Parintelui Gherontie, in anul 1984, la o varsta de 69 de ani, a intrat, cu acordul familiei, in cinul monahal la acest schit, ctitoria povatuitorului sau duhovnicesc. Aici a avut ascultarea de egumen, adica ajutor de staret. Datorita ravnei fierbinti si smereniei sale depline, Dumnezeu i-a daruit o bogata viata duhovniceasca.
Parintele Gherasim de la Sitaru a adormit cu pace intru Domnul pe data de 11 aprilie 2003, de Praznicul Invierii Domnului, la racla Sfantului Calinic de la Cernica, cand se facea si pomenirea acestuia.
Ieromonah Valentin Mitu - Staret al Manastirii Turnu de Prahova Fragmente selectate din cartea: "Batranul Gherasim de la Sitaru"