Monday, 2024-11-25, 7:54 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Parinti Bisericesti

Despre Parintele Teodor Savu
ata ca de doua milenii incoace, adica de la intemeierea credintei crestine, suntem capabili sa ne cinstim si sa ne omagiem eroii istoriei sau martirii credintei precum si personalitatile marcante, universale si nationale, care au amprentat istoria, veacurile si locurile cu activitatea, cu viata si cu invataturile ori scrierile lor mult folositoare!

Drept urmare, mi-am adus aminte pentru cateva momente, cuprins fiind de emotie, respect si veneratie, de Parintele Arhidiacon si Profesor Teodor Savu acum, implinirea a patru ani de la momentul nasterii sale in viata cea cereasca, avand venerabila varsta de 91 de ani, eveniment ce s-a consumat in ziua de joi – 09 August anul 2007, totodata si in timpul slujbei prohodirii si inmormantarii care s-a desfasurat in ziua de sambata – 11 August 2007, la „Biserica cu Luna” din municipiul Oradea, la care am reusit sa particip si eu, alaturi de foarte multi slujitori ai altarului bisericesc strabun, in frunte cu Episcopul locului Dr. Sofronie Drincec al Oaradiei, precum si de alti multi cunoscuti ori apropiati!

Pentru a fi sincer, doresc sa recunosc ca, in iuresul acestor zile dintre moartea si inmormantarea sa, am constatat cu oarecare strangere de inima, ca nu este usor sa faci vorbesti ori sa scrii despre Parintele Arhidiacon Teodor Savu, mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de relativ putina vreme, adica de numai 21 de ani!... De ce? Pentru ca Parintele Profesor si Arhidiacon Dr. Teodor Savu s-a conturat si s-a identificat in mintea si in inima mea, prin cateva trasaturi si calitati distincte: - in primul rand caracterul, onoarea si demnitatea parintelui apoi vocea sa inconfundabila – acel timbru baritonal de neegalat; dupa aceea cultura teologica si nu numai cu care a fost inzestrat datorita muncii si tenacitatii prea cucerniciei sale; luciditatea si spiritul sau critic insotit de foarte multa intelegere si condescendenta; pe urma spiritul de disciplina, in primul rand cu el insusi, de rigoare academica, doctrinara, liturgica si canonica revelata cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predica sau cuvantare, sustinute intr-un mod foarte coerent si elevat in diferite imprejurari si cu diferite ocazii; comportamentul, felul sau de a fi si de a se raporta la semenii sai, la fiecare in parte intr-un mod deosebit si unic, fiind foarte respectuos, accesibil si deschis, toate acestea ducand la descoperirea in persoana sa a eticii bunului simt, pe care a cultivat-o de-a lungul intregii sale vieti si care astazi o intalnesti tot mai rar!... Parintele Profesor Teodor Savu a mai avut si calitatea de a fi un om de o sinceritate, discretie si modestie iesite din comun, care mi-au inspirat foarte multa incredere, confort sufletesc si dragoste fata de valorile perene ale spiritualitatii si culturii noastre autentice!

Citindu-i datele sale biografice ma uit, cu multa admiratie, la data si locul nasterii sale: - 20 februarie 1916 in localitatea Sanicolaul Roman, judetul Bihor; la studiile pe care le-a facut: - la Oradea si Cernauti; la anii de detentie politica pe care a fost silit sa-i petreaca intre anii 1948 – 1953, in „gulagurile romanesti” de la Jilava si Aiud, unde a cunoscut mare parte din intelectualitatea autentica romaneasca din perioada interbelica, cum ar fi Nichifor Crainic, Radu Gyr si Vasile Voiculescu; apoi ma gandesc la functiile pe care le-a ocupat de-a lungul vremii: - diacon ceremonial, inspector eparhial si mai ales profesor universitar; la oamenii pe care i-a cunoscut si cu care a colaborat: - Patriarhii Nicodim, Iustinian, Iustin, Teoctist – si el trecut cu dor zece zile mai devreme la cele vesnice, si care l-a evocat de multe ori deoarece l-a apreciat foarte mult; Apoi mitropolitii de pie memorie: - Nicolae Balan, Vasile Lazarescu, Nicolae Mladin, Antonie Plamadeala – trecuti si ei intre timp la cele vesnice, precum si Mitropolitul Banatului - Nicolae Corneanu si, nu in ultimul rand actualul ierarh de la Sibiu in persoana I.P.S. Mitropolit Laurentiu Streza; Apoi episcopii de vrednica pomenire ai Oradiei: - Andrei Magieru, Nicolae Popoviciu, Valerian Zaharia si, mai cu seama, Vasile Coman – al carui colaborator apropiat si destoinic a fost pana la trecerea acestuia la vesnicele locasuri ce a avut loc la 10 iulie 1992, si pentru mai putina vreme actualul Episcop al Oradiei, Bihorului si Salajului in persoana P.S. Parinte Sofronie Drincec – cel care a si prezidat slujba de prohodire a ilustrului dascal al poporului dreptcredincios si slujitor al Bisericii Lui Iisus Hristos.

Nu in ultimul rand trebuie mentionati aici profesorii pe care i-a cunoscut si cu care a colaborat: - dascalii de vrednica amintire de la fosta Academie Teologica din Oradea – unde a fost profesor pana la desfiintarea ei in vitregul an 1948 si apoi (cu) dascalii reinfiintatei Facultati de Teologie din Oradea cum ar fi Parintele Profesor si Decan Dumitru Abrudan, I.P.S. Arhiepiscop si Mitropolit Laurentiu Streza, P.S. Episcop Daniil Stoenescu, Parintii Profesori Ilie Moldovan, Constantin Voicu, Gheorghe Litiu, Dumitru Meghesan, Miron Erdei si altii precum Parintele Dumitru Staniloae sau cum ar fi Domnul Prof. Univ. Dr. Ing. Theodor Maghiar – Rectorul emerit si ctitorul Universitatii din Oradea – care l-a iubit si stimat foarte mult pe Parintele Savu; Nu in cele din urma imi aduc aminte de zecile de articole si studii pe care le-a scris cu o competenta si cu o rigoare stiintifica remarcabila, in diferite reviste si publicatii cum ar fi: „Telegraful Roman” de la Sibiu, „Biserica Banateana” si „Altarul (Mitropolia) Banatului” din Timisoara, „Legea Romaneasca” si „Crisana” de la Oradea sau „Buna Vestire” de la Beius; de asemenea, ma gandesc aici la lucrarea: „Doua sute de ani de la zidirea Bisericii cu Luna” aparuta la Editura Episcopiei Oradiei in 1984, sau la teza lui de doctorat „Despre Dogma Intruparii” – care rivalizeaza, in bunul sens al cuvantului, cu „Epicleza Euharistica” a mentorului sau spiritual – Episcopul de vrednica pomenire Nicolae Popoviciu – ambele fiind elaborate ca rod al muncii riguroase si temeinice in spiritul german, de la Faculatatea de Teologie Ortodoxa a Cernautiului de odinioara, si care a fost publicata de catre Editura Universitatii Oradea in urma cu trei ani!... N-as vrea sa-i trec cu vederea (nici) participarile sale, incununate cu mult succes, la diferite simpozioane si intruniri teologice ori culturale cum ar fi de pilda: la Debretin – Ungaria in 1993 – ca delegat patriarhal, in capitala Cehiei – Praga in 1994 sau la Ripon – Marea Britanie, in 1997 tot ca reprezentant al Patriarhiei Romane!

Stiind, din propria-mi experienta, ca fiecare intalnire cu Parintele Teodor a fost un prilej de mare inaltare sufleteasca si de sarbatoare, asemeni intalnirilor invataceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pilda demna de urmat, de intelepciune, abnegatie si daruiere, ma (mai) gandesc ce repede ii uitam noi pe acesti oameni, pe aceste personalitati ale culturii si spiritualitatii noastre, fiindu-le prea putin recunoscatori pentru toate cate ne-au facut si ne-au daruit ei noua!... De aceea, cartea care urmeaza sa apara, va fi ca un omagiu si un prinos de recunostinta adus Parintelui Savu, dorindu-se a fi un pas catre revenirea la normalitatea cinstirii inaintasilor nostri asa cum se cuvine, aducandu-ne astfel aminte „de mai marii nostri”!

Eu personal, ma simt foarte onorat pentru faptul ca am avut fericitul prilej si marea sansa de a-l intalni si (de) a-l cunoaste pe Parintele Teodor Savu – mare personalitate a culturii si spiritualitatii acestori tinuturi si nu numai, avand convingerea si nadejdea ca vom sti cu totii pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii, potrivit meritelor si vredniciilor fiecaruia, cu toate ca in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!... Insa, ramanem convinsi de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune!

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca !
Vesnica sa-i fie pomenirea ! Amin !

Cu aleasa pretuire si deosebita recunostinta,
Drd. Stelian Gombos – Consilier
Category: Parinti Bisericesti | Added by: PortalOrtodox (2011-08-25)
Views: 411 | Tags: savu, parintele, Teodor, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2024