Parintele Ioanichie Paraiala s-a nascut intr-o localitate din apropiere de Ramnicu Sarat, intr-o familie simpla, in anul 1908. Impreuna cu sora lui, tanarul isi va indrepta pasii catre una dintre manastirile din vecinatatea plaiurilor natale; astfel, el va ajunge frate, la Manastirea Ciolanu, din judetul Buzau. Dupa cativa ani de nevointe si rugaciuni, pe cand avea 28 de ani, impreuna cu sora lui, maica Magdalena, monahul Ioanichie se va indrepta spre Tara Sfanta.
Odata ajunsi in Tara Sfanta, dupa o perioada petrecuta la manastirile ortodoxe din Ierusalim, la Mormantul Domnului, si din Betleem, la Pestera Nasterii, cuviosul Ioanichie se va opri in Manastirea Sfantului Sava cel Sfintit. In aceasta manastire vietuia, pe atunci, Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt. Cei doi se vor imprieteni rapid, urmand sa ramana impreuna pana la moartea primului dintre ei.
Dorind o viata mai retrasa, cuviosul Ioan Iacob si-a indreptat pasii spre tarmul aspru al Marii Moarte, unde o multime de pesteri se aratau a fi "chilii" perfecte. Cuviosul Ioanichie, ravnitorul de cele sfinte fiind, va merge si el impreuna cu sfantul Ioan Iacob, amandoi oprindu-se in pestera numita "Colomona", aflata undeva aproape de valea Iordanului.
Sora cuviosului Ioanichie, anume monahia Magdalena, dorind si ea a duce viata aspra si retrasa, a dorit a fi zidita intr-o pestera, precum zavoratii. Impreuna cu sfantul Ioan Iacob, cuviosul Ioanichie si-a zidit sora intr-o pestera ascunsa, lasand deschisa doar o mica deschizatura. Periodic, cei doi veneau la cuvioasa, spre a o spovedi si impartasi (sfantul Ioan era preot), iar mai apoi, spre a-i da niste pesmeti si apa.
Vreme de doi ani si jumatate, cuvioasa Magdalena nu a iesit din aceasta pestera si, probabil, nici nu ar mai fi iesit vreodata, daca nu era sa vina razboiul si sa fie scoasa in mod obligatoriu. Dupa incetarea razboiului, sora cuviosului Ioanichie Paraiala, anume monahia Magdalena, se va aseza mai intai intr-o chilie din Ierihon, iar mai apoi in Manastirea Sfintii Arhangheli, aflata langa Patriarhia greaca din Ierusalim, tot intr-un fel de pestera. Ea va adormi intru Domnul in anul 1994.
Precum spuneam, cel de-al Doilea Razoi Mondial s-a facut simtit si in Tara Sfanta. Astfel, pe toata durata razboiului, monahii romani, germani si italieni au fost inchisi, de catre englezi, intr-un lagar special, amenajat intr-o manastire catolica. Printre cei inchisi s-au numarat si cuviosii Ioan Iacob si Ioanichie. Unul dintre ucenicii cuviosului marturiseste ca numai sfantul Ioan Iacob a fost inchis, vreme de un an de zile, pe cand cuviosul Ioanichie s-a intors la Manastirea Sfantul Sava.
Dupa incetarea razboiului, cei doi se vor intalni iarasi, in Manastirea Sfantul Sava, unde vor sta numai un an, anume intre 1950-1951, pentru ca, mai apoi, sa mearga la biserica romaneasca de langa Iordan, unde se vor nevoi impreuna vreme de cinci ani; la aceasta din urma, sfantul Ioan Iacob fusese randuit egumen. Dorind iarasi a duce o viata mai aspra si mai retrasa, cei doi vor merge in pustiul din apropiere, unde se vor aseza intr-o pestera aspra.
Initial, cei doi s-au asezat intr-o pestera amanajata de ei insisi, foarte aproape de Pestera Sfantului Ilie, de langa manastirea Cuviosului Gheorghe, insa, datorita multimii celor ce veneau si se inchinau in pestera, cei doi au fost nevoiti sa plece. Astfel, mergand in sus, pe valea Hozeva, cale de patru kilometri, cei doi au aflat pestera Sfintei Ana, unde, potrivit traditiei, a fost inmormantata Sfanta Ana, mama Maicii Domnului. In pestera se afla si un mic paraclis.
Pestera se afla chiar deasupra paraului langa care se asezase odinioara Sfantul Ilie, anume paraul Cherit, la o distanta de numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce se indreapta spre Ierihon, putin mai sus de Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul. Viata in aceasta pestera a fost deosebit de grea, vara fiind extrem de cald, iar iarna fiind un ger aspru. Mai mult, vreme de sapte ani, sfantul Ioan Iacob nu a iesit din pestera decat o singura data.
Parintele Ioanichie facea ascultare in manastirea mare, insa venea des la pestera sfantului, aducandu-i acestuia pesmet, ulei pentru candela si apa. Datorita multor nevointe si osteneli, Sfantul Ioan Iacob s-a imbolnavit, cuviosul Ioanichie avand grija de el pana la adormirea lui intru Domnul, in anul 1960. La randul sau, in acest loc, cuviosul Ioanichie a trait 57 de ani.
Dupa moartea sfantului, cuvioasul Ioanichie se retrage intr-una dintre chiliile Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, aflata la mica distanta de pestera Sfintei Ana. Ucenicul cel iubitor s-a ostenit dupa puteri in vederea editarii scrierilor pastrate de la cuviosul Ioan Iacob. Eforturile sale au fost incununate cu tiparirea, la Ierusalim, a doua volume de cuvinte si versuri, intitulate "Hrana duhovniceasca": volumul I, in anul 1968, iar volumul II, in anul 1970.
Parintele Ioanichie Paraiala l-a visat de multe ori pe Sfantul Cuvios Ioan Iacob, care-i spunea, de fiecare data: "Sa vii, parinte Ioanichie, la mine, sa ma scoti afara, sa ma dezgropi!" Tot de fiecare data insa, staretul nu a fost de acord, necrezand ca aceasta este o lucrare dumnezeiasca. Mai apoi, sfantul s-a aratat si altul parinte, unui grec stabilit in America. Acela, venind si intreband de cuviosul, cu greu a ajuns la pestera acestuia, impreuna cu staretul, spre a face un parastas. Din mila lui Dumnezeu, din mormant a izvorat o mireasma minunata.
Parintele Ioanichie a insistat foarte mult ca sa nu-l ingropa la loc pe sfant, ci sa-l aseze in biserica manatirii. Cu toate acestea, in pofida miresmei minunate si a neschimbarii trupului, s-a luat hotararea de a-l ingropa la loc, insa cei ce au hotarat aceasta au murit cu toii in acel an, trei mitropoliti (blocaj renal, atac cerebral) si patriarhul (infarct).
Astfel, in anul 1980, cuviosul Ioanichie Paraiala a luat parte la descoperirea Moastelor duhovnicului sau, anume ale Sfantului Ioan Iacob de la Neamt, numit de acum si "Hozevitul". Fiind depuse in biserica manastirii, inchinata Sfantului Stefan, moastele sfantului roman au fost cinstite cu multa evlavie de catre inchinatorii vechi si noi ai pamantului sfant. Cuviosul Ioanichie a stat langa Moastele mult-iubite pana ce a adormit si el intru Domnul, in anul 1922.
