Parintele Ilie Imbrescu este unul dintre cei care au marturisit iubirea de neam si de Adevar, patimind astfel in inchisorile comuniste. Vreme de doi ani, parintele Ilie a patimit strasnic in inchisorile comuniste din Miercurea Ciuc, Sadaclia, Slobozia, Jilava si Aiud.
Nascut in ziua de 26 aprilie 1909, intr-o localitate din judetul Caras Severin, si trecut la cele vesnice in ziua de 19 noiembrie 1949, la varsta de numai 40 de ani, parintele Ilie Imbrescu ne-a lasat un cuvant-testament de pret: "Orice om, care vesteste si vrea sa infaptuiasca dreptatea in lume, trebuie sa dovedeasca si sa intareasca vestirea lui prin jertfa. Lupta si jertfa lui in raport cu istoria, nasc Eroismul, iar, in raport cu vesnicia, nasc Martiriul."
Parintele Ilie Imbrescu (1909-1949)
Parintele Ilie Imbrescu s-a nascut in ziua de 26 aprilie 1909, in localitatea Dalboset, judetul Caras Severin. Despre familia si copilaria sa, parintele Ilie avea sa spuna: "Sunt fiu de preot; m-am nascut in Valea Almajului, "Valea Cantecului" romanesc a Banatului; am crescut in acordul armonios al corurilor, fanfarelor si jocurilor poporane ale taranilor pastoriti de tatal meu."
In anul 1915, tanarul Ilie urmeaza scoala primara, in limba maghiara, si liceul, in Caransebes. Mai tarziu, in data de 15 octombrie 1926, el se inscrie la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cernauti, unde se va afirma din ce in ce mai mult ca un iubitor de neam.
Dupa absolvirea cursurilor superioare, in ziua de 24 noiembrie 1930, tanarul teolog Ilie Imbrescu este ales, in unanimitate, ca presedinte al Centrului Studentesc Cernauti. Nu dupa multa vreme, dorind a se intoarce acasa, spre a-si continua studiile de doctorat ca profesor la Academia Teologica din Caransebes, tanarul va pleca din Cernauti.
In drum spre casa insa, el se va opri la Sibiu, unde, vreme de un an, va fi numit pedagog al Institutului Teologic. Dupa aceasta, ajungand in Bucuresti, unde se inscrie la doctorat, Ilie Imbrescu este ales membru in Comitetul Executiv al Uniunii Nationale a Studentilor Crestini din Romania.
In ziua de 24 ianuarie 1933, in calitate de reprezentant al Uniunii Studentesti amintite, Ilie Imbrescu ia parte la tentativa de instalare a unei cruci pe Monumentul Eroului Necunoscut, din Parcul Carol. Neprimind aprobarile necesare, cei peste doua mii de studenti adunati la eveniment au fost aspru batuti de fortele de ordine. Cateva zile mai tarziu, in dorinta de a primi sprijin, teologul Imbrescu avea sa prezinte conflictul in fata autoritatilor din Cernauti.
In anul 1933, tot el alcatuieste un eseu numit "Asociatia abstinentilor sexuali", in care prezinta efectele negative ale desfranarii si dorinta de a incuraja pastrarea abstinentei tinerilor pana la casatorie. Dupa cum el insusi marturisea, scopul asociatiei dorite era "redesteptarea sentimentului moral si pastrarea deplina a sanatatii trupesti prin abstinenta pana la casatorie si, in acelasi timp, cea mai frumoasa si crestineasca scoală a vointei si a demnitatii". Pentru publicare eseului i s-a cerut schimbarea titlului in "Pentru o viata mai curata", iar numele asociatiei in "Asociatia pentru cultivarea virtutilor crestine".
In luna noiembrie a anului 1933, Ilie Imbrescu intra in randul membrilor Miscarii Legionare. In data de 7 ianuarie 1934, se va casatori cu Elena Avram, dupa care, in data de 12 februarie 1934, va primi hirotonia intru preot de la episcopul Gherontie Nicolau al Constantei. Intai a fost preot in parohia Echiscea, din judetul Caliacra (Cadrilater), iar mai apoi in parohia Sfantul Gheorghe si in Biserica Stela Maris din Balcic.
In anul 1936, pentru legaturile sale cu legionarii, parintele Ilie Imbrescu este exmatriculat din cadrul cursurilor de doctorat. Dupa moartea avocatului Cola Ciumeti, el va ajunge sef legionar in locul acestuia, peste legionarii din judetul Caliacra. In data de 20 decembrie 1937, participa la alegeri in listele partidului "Totul pentru tara", unde iese pe locul al treilea.
Odata cu instaurarea dictaturii regelui Carol al II-lea, autoritatile statului pornesc un urmarirea, prinderea si intemnitarea tuturor legionarilor. In noaptea zilei de 16 aprilie 1938, in noaptea de Florii, parintele Ilie Imbrescu este perchezitionat de seful Politiei din Balcic. Negasind arme sau material legionar interzis, parintele nu este arestat, insa este obligat sa nu paraseasca domiciliul pentru cateva zile.
In ziua de 19 aprilie 1938, in Saptamana Patimilor, parintele este arestat si escortat la Bazargic, iar mai apoi la Ramnicu Valcea, de unde este dus in inchisoarea din Miercurea Ciuc. Drumul spre inchisoare a avut loc in Vinerea Mare, drept pentru care slujba Prohodului a fost savarsita de preoti in tren. In cele din urma, impreuna cu toti ceilalti preoti arestati, parintele Ilie Imbrescu este dus in lagarul din fostul Schit Sadaclia, in judetul Tighina, Basarabia.
In ziua de 20 decembrie 1938, parintele Ilie Imbrescu este eliberat conditionat din lagarul de concentrare si supravegheat continuu de Siguranta, pentru ca in data de 14 ianuarie 1939 sa se intoarca impreună cu sotia sa, la Balcic, unde avea sa fie obligat sa se inscrie in "Frontul Renasterii Nationale", partid unic infiintat de regele Carol al II-lea.
In septembrie 1940, dupa cedarea Cadrilaterului, parintele Imbrescu se refugiaza in Bucuresti, unde legionarii aflati la putere il numesc inspector la Subsecretariatul Cultelor, functie pastrata de acesta pana in ziua de 11 februarie 1941. Simultan, el este numit preot la Biserica Icoanei.
Dupa ani grei de trai, cand datorita unor articole de critica pe teme bisericesti nu i se mai da voie sa slujeasca, el este reprimit in slujire, fiind randuit la Biserica Boteanu si la Biserica Stavropoleos. In urma unor arestari de legionari ordonate de maresalul Ion Antonescu, parintele Ilie Imbrescu este arestat pentru a doua oara. Astfel, intre 26 decembrie 1942 si 8 aprilie 1943, parintele este inchis inchisoarea din Targu Jiu, precum si la Manastirea Tismana. Dupa eliberare, parintele este reprimit la Biserica Boteanu.
In perioada iulie 1945 - august 1946, parintele este inchis in lagarul din Slobozia. Reintors la Biserica Boteanu, in ianuarie 1948, parintele intra in grupul de rezistenta anticomunista numit "Salvarea Neamului".
In noaptea zilei de 26 martie 1948, toti membrii grupului sunt arestati de Securitate, din ordinul lui Alexandru Nikolschi. Astfel, in data de 1 iulie 1948, parintele Imbrescu primeste zece ani de inchisoare, detentie grea, pentru "crima de complot in scop de razvratire", cincisprezece ani de munca silnica si zece ani de degradare civica. Dupa condamnare, parintele trece prin inchisorile din Jilava (12 iulie 1948) si Aiud (28 iulie 1948).
Parintele Ilie Imbrescu a scris mai multe lucruri, dupa cum urmeaza: "Apostrofa unui teolog. Biserica si Miscarea legionara" (Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1940); "Descifrarea unui sens" (Revista Insemnari sociologice, Bucuresti, 1940); "Poezii din inchisoare" (Editua Bonifaciu, Bucuresti, 2000); diverse articole, in revistele "Cuvant Studentesc" (1933), "Axa" (1933), Nazuinta" (1933), "Tara Noastra" (1934) si "Cuvantul" (1940).
O mare parte din scrierile parintelui au fost confiscate de Securitate, din casa parintelui profesor Dumitru Staniloae, chiar daca acestea nu aveau nici o legatura cu legionarii. Aici, ele au ajuns dupa moartea parintelui, cand sotia lui a dat scrierile poetice unui preot apropiat, care, la randul sau, le-a daruit parintelui Staniloae.
Poeziile scrise de parintele Imbrescu surprind in acesta un fin teolog mistic, mai ales cele compuse in celule comuniste. Poeziile sunt scrise mai ales in inchisoarea din Jilava, incepand cu data de 21 iulie 1948, iar mai apoi in inchisoarea din Aiud, intre 2 august 1948 si 24 mai 1949.
In data de 19 noiembrie 1949, parintele Ilie Imbrescu moare de peritonita TBC, in inchisoarea din Aiud. Una dintre ultimele poezii compuse de parintele, in data de 27 mai 1949, este cea intitulata "Tristete mistica", pe care o voi reda mai jos:
"Stramosul mortilor, Adam, in grav non-sens ne-a circumscris, cand, virtual, in el eram potente vii, in Paradis.
Ne-a despartit de Dumnezeu, desfigurindu-I, prin pacat, icoana Chipului din eu si asemanarea ne-a stricat.
Fara al Harului rasad, memento in fiecare zi, sunt lacrimile care cad... intre a fi si a nu fi.
In fiecare zi suport imensul mortii grav non-sens, dar, port pe-Adam in mine mort... sa-mi dea Hristos suport imens."
