Parintele Filoteos Faros este unul
dintre cei mai cunoscuti teologi ortodocsi contemporani. Cartile
parintelui Filoteos, care in esenta nu sunt produs al cunostintelor
bibliografice, ci al experientei, s-au nascut din echivocul pe care
starea lumii contemporane il produce vis-a-vis de eficacitatea
invataturii crestine. Dintre acestea amintim urmatoarele lucrari:
"Instrainarea etosului crestin”, ”Dialogul in psihoterapia ortodoxa”,
"Mitul bolii psihice", "Fiinta dragostei”.
Parintele Filoteos Faros s-a nascut in
1930 in Pireu, Grecia. La Botez a primit numele Alexandru. A studiat
stiintele politice, dreptul si teologia. In anul 1962, odata cu intrarea
in monahism primeste numele Filoteos. In acelasi an este hirotonit
preot si obtine o bursa din partea Universitatii din Boston pentru a
studia psihologia pastorala. Despre aceasta disciplina isi aminteste:
"Psihologia pastorala era o miscare pentru reconectarea
scolasticizatei teologii apusene la viata care, finalmente, a
sfarsit ea insasi prin a fi scolastica si stiintifica; in acea
perioada pastra totusi o oarecare legatura cu viata prin intermediul
lectiilor care erau tinute pe un teren pastoral ca spitalul,
diferite comunitati, clinici de psihiatrie, unde studentii, in
cadrul lectiei, trebuiau sa lucreze cu pacienti si sa participe
la viata institutiei si a comunitatii."
Ajuns in SUA, va trai un soc cultural,
dupa cum marturiseste intr-una din lucrarile sale: "In grupa eram destul
de taciturn, si asta din mai multe motive. Din cauza greutatilor
provocate de limba nu intelegeam destule lucruri, insa dincolo
de aceasta, chiar daca atunci inca nu constientizasem, traiam o
violenta brutala. Profesorul coordonator, utilizand o tehnica
folosita uneori in grupurile psihodinamice pentru a distruge atitudinea
defensiva a unui membru inactiv al grupului, m-a atacat in forta si
printre altele mi-a spus: "Noi facem atatea ca sa ni te apropiem, iar tu
nu faci nimic”. Atacul nu m-a surprins si i-am spus: "Va
comportati asemeni unui copil care a gasit o cutie si intrucat
nu poate sa o deschida, o sparge, ca sa-i vada continutul. In tara
mea”, am continuat, "istorisim povestea unui pastor pentru a carui manta
au pus ramasag soarele cu vantul, care dintre ei i-o vor scoate. A
inceput mai intai sa sufle vantul, insa cu cat sufla mai tare, cu
atat mai strans pastorul isi infasura mantaua sa. Apoi a
incercat soarele si cu raza sa calda l-a facut pe pastor sa-si
scoata mantaua. Intrebati», am adaugat, «ce am facut eu ca sa ma
apropii de dumneavoastra. Va voi spune. Am invatat limba
dumneavoastra. Am studiat teologia dumneavoastra. Am invatat sa
mananc mancarurile dumneavoastra care nu sunt vestite pentru
savoarea lor. Ce ati incercat dumneavoastra sa cunoasteti si sa
aflati despre mine? Nu mi-ati recunoscut nici macar dreptul de
a purta numele meu si mi-ati dat un nume, cum faceti de obicei, pe
care nu l-am avut niciodata». Nu au putut sa spuna nimic. Insa de
atunci eu nu am mai permis anglo-saxonilor sa ma traumatizeze si
sa-mi vanda conceptia ca ei sunt cei cultivati, iar eu barbar.”
Cativa ani mai tarziu, a avut sansa
sa lucreze ca profesor consultant, la inceput, iar apoi ca
psihoterapeut si supraveghetor in terapia familiei la o clinica
de psihiatrie, model care functiona ca si comunitate terapeutica.
In acest cadru a constinetizat ca oricine invata cate ceva si
desigur ce anume este sensibilitatea pastorala atunci cand o
traieste, iar nu atunci cand invata pe dinafara o serie de teorii.
Despre aceasta perioada, parintele
Filoteos Faros isi aminteste: "Ceea ce am vazut, auzit si trait in
aceasta comunitate terapeutica este lucrul cel mai de pret pe care l-am
castigat de pe urma sederii mele de patrusprezece ani in America,
iar acolo, printre altele, am inteles ratacirea intelepciunii
stiintifice.”
Intors in Grecia isi va pune toata
experienta acumulata si toata dragostea in slujba semenilor. Parintele
Filoteos Pharos afirma ca ceea ce ii lipseste lumii contemporane este
gustul pentru viata. El subliniaza numeroasele probleme sociale
intalnite in cursul numerosilor ani de munca sociala in Statele Unite.
Punand accentul pe problema drogurilor la tineri, parintele Filoteos
Faros a explicat ca diversele tratamente si-au aratat limitele, lumea
netratand simptomele care isi au originea in prabusirea vietii de
familie si a vietii religioase. Tinerii se simt in nesiguranta intr-o
societate agnostica in care sunt plasati intr-o stare de rau profund,
permanent, de care cauta sa scape. Originea problemelor lor se gaseste
in filozofia occidentala care schimba "modul de a fi”. Tinerii sunt in
cautarea unei religii care sa le ofere satisfactia si salvarea de la
"modul de a fi”, fara a trebui sa se schimbe ei insisi. De asemenea,
autoritatea crestinatatii a fost slabita de lume, fara ca aceasta
tendinta sa poata fi schimbata. Biserica raspunde straduindu-se sa
transforme lumea in "ecclesia”, adica o adunare populara locala, si nu
intr-o structura religioasa. Ecclesia defineste esenta si misiunea
bisericii. Biserica sustine ca fiul omului a venit pe lume pentru a
transforma lumea in ecclesia, o situatie in care oamenii au sentimentul
de a apartine unei familii ai carei membri se ajuta reciproc. Rolul
bisericii nu este de a face concurenta lumii in cautarea unor solutii
tehnice la anumite probleme. Biserica are doua mii de ani de experienta a
lumii in care rolul sau profetic este mai preventiv decat prescriptiv.
In acest context, unii crestini ortodocsi au parut surprinsi de faptul
ca biserica nu promulga enciclice. Lumea nu are alta speranta decat
aceea de a promova ecclesia.
Parintele Filoteos considera ca
diferitele crize pe care le parcurge in prezent omenirea au ca temei
lipsa sfinteniei autentice: "Lipsa acestor sfinti adevarati este cea
mai critica lipsa a vietii contemporane. Personal, am cunoscut numai
un singur sfant. Este un tamplar nestiutor de carte. Un cap de
familie sarac. Un muncitor neostenit. Gata sa faca orice ii
ceri. Orice i-ai face, nu va protesta niciodata. Care
indatoreaza pentru lucrarile lui deosebite numai cu obisnuita
lui plata pentru o zi. Care nu se revolta si nu se plange de nimic,
nu pentru ca ar fi idiot, ci pentru ca este cu adevarat sfant. Insa
pentru aceasta sfintenie reala omul contemporan nu are ochi, ci cauta
sfintenia in ceremonii de prost gust, in cuvintele pline de
sine, in demonstratii ostentative, in lumini, in artificii si in
idoli.”
Radu Alexandru
| 
