Parintele Constantin Sarbu este unul dintre preotii martiri ce au marturisit credinta ortodoxa, in vremea prigoanei comuniste. Parintele Gheorghe Calciu, care l-a cunoscut pe parintele Constantin Sarbu, amintinadu-si de acesta, avea sa spuna: "Am stat cu parintele Constantin Sarbu la Viisoara, cateva zile, pana mi s-a repartizat o casa, timp in care ranile mele sufletesti au inceput sa se vindece. Ciudat, el nu tinea predici, nu ma indemna sa ma rog, nu se arata in nici un fel a fi bigot, dar inima mea era in sarbatoare alaturi de el. Se misca incet, hieratic, cu vocea lui mica si domoala, asemenea unui sfant parinte din secolul patristic."
Parintele Constantin Sarbu
Parintele Constantin Sarbu s-a nascut in data de 10 ianuarie 1905, intr-o localitate de langa orasul Galati, intr-o familie simpla de agricultori. Ramanand orfan inca de mic, copilul Constantin va fi crescut de bunica lui, o femeia saraca, insa deosebit de credincioasa. Urmand unei vieti grele, tanarul va ajunge sa studieze Teologia, atat in Seminarul Teologic Ortodox din Bucuresti, precum si in Facultatea de Teologie Ortodoxa, din acelasi oras.
Unul dintre cei care l-au ajutat pe teologul Constantin Sarbu sa creasca in credinta, in frica de Dumnezeu si in rugaciune, a fost parintele Toma Chiricuta, slujitor in acea vreme la Biserica Sfantul Ciprian - Zlatari, din Bucuresti. Alaturi de acest parinte duhovnicesc va petrece mai multi ani si tanarul Constantin, pentru ca mai apoi sa imbratiseze cu toata puterea inimii Sfanta Taina a Preotiei.
Hirotonia intru preot va ramane in inima parintelui Constantin Sarbu drept un moment de mare intarire sufleteasca, dupa cum avea sa-si aminteasca mai tarziu: "Stand in fata icoanei Sfintei Fecioare si rugandu-ma cu lacrimi, cerandu-i sprijin si ocrotire, de unde pana atunci eram timid si temator, lipsit de curaj, m-am ridicat plin de putere, numai lumina, numai dorinta de a sluji supremul Adevar, aducand la picioarele lui Iisus propria faptura, fara a avea a ma mai teme de nimeni."
Inca dintru inceput, parintele Constantin Sarbu incepe a sluji Bisericii cu putere multa si cu un devotament vrednic de toata cinstea. Astfel, el ctitoreste Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena - Vergului, din Bucuresti. Ramanand vaduv, parintele imbratiseaza o viata de nevointa si rugaciune neincetata.
Datorita curajului sau de a predica pe Hristos, in data de 10 ianuarie 1954, parintele Contantin Sarbu este arestat de securitate pentru "activitate anticomunista", iar in ziua de 9 octombrie 1954, este condamnat la opt ani si trei luni de inchisoare, pentru "uneltire contra ordinii sociale". In ziua de 10 decembrie 1954, dosarul de recurs al parintelui este respins. Astfel, vreme de opt ani, parintele Contantin Sarbu va patimi in mai multe inchisori comuniste ale vremii, precum cele din Jilava (1954-1955), Dej (1955), Poarta Alba (1955-1956), Salcia (1959), Gherla (1956-1962) si Aiud.
Desi trebuia eliberat din inchisoare la data de 8 ianuarie 1962, la 4 decembrie 1961 va fi trimis cu domiciliu fortat in satul Viisoara, in campia Baraganului, pentru inca doi ani. Abia in data de 25 februarie 1964, odata cu decretul de eliberare a detinutilor politici, parintelui i se da voie sa plece unde doreste. Libertatea primita avea sa fie insa una mai mult aparenta, el continuand a fi urmarit si suparat de securitate.
Intors in Bucuresti, dupa multe chinuri si piedici, in ziua de 8 aprilie 1964, parintelui Constantin Sarbu i se ingaduie sa slujeasca intr-o bisericuta aproape ruinata, inchisa de aproape 40 de ani., aflata si astazi pe strada Sapientiei, aproape de Casa Poporului. Mergand la patriarhul Justinian, spre a fi randuit la o parohie, parintele a fost intrebat de acesta: "Ce sa-ti dau eu, Sarbule?" Parintele a raspuns: "Cea mai saraca biserica din Bucuresti, Preafericite!" Iar patriarhul a raspuns, zicand: "Stiu eu ca orice biserica ti-oi da, tu faci din ea o gradina." Lucru spus in implinit, caci evlavia, credinta si rugaciunile parintelui aveau sa stranga in jurul bisericutei din strada Sapientiei o adevarata comunitate de crestini, spre supararea si mai mare a comunistilor.
Nemaiputand sa rabde lucrarea duhovniceasca a parintelui Constantin Sarbu, comunistii au venit in taina la acesta, cerandu-i oarecum sa-si aleaga modul in care avea sa moara: sinucidere sau omorare. Refuzand categoric sinuciderea, parintele a fost obligat sa se supuna unei operatii chirurgicale, internarea si moartea intr-un spital urmand a parea lumii ceva firesc. Refuzarea internarii avea sa atraga dupa sine o noua arestare. Stiind ca sufera de ulcer duodenal, parintele a fost obligat de comunisti sa se interneze la ce spital doreste, cu conditia ca medicul va fi adus de ei.
Astfel, in ziua de 14 octombrie 1975, parintele Constantin Sarbu slujeste ultima sa Sfanta Liturghie, iar luni, 18 octombrie, el este operat de un medic de la Spitalul Elias. In urma operatiei, precum era ordinul, parintele va face septicemie. Miercuri dimineata, plin de mirare, doctorul a exclamat: "Cum, n-ai murit inca?"
In ziua de 23 octombrie 1975, dupa Spovedanie si Impartasanie, parintele Constantin Sarbu a trecut la cele vesnice, pe patul de spital. Cel care l-a spovedit si l-a impartasit, la dorinta sa, a fost parintele Ilarion Argatu, de la Manastirea Cernica. Potrivit marturiei parintelui Argatu, dupa ce l-a impartasit, in jurul capului parintelui Contantin Sarbu a aparut aureola de sfant. Vazand minunea, parintele Argatu a exclamat: "Cununa de mucenic!"
