Thursday, 2024-09-19, 8:00 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Liturghierul Online

Rugăciunea amvonului

Rugăciunea amvonului

Preotul: Cel ce binecuvântezi pe cei ce Te binecuvântează, Doamne, şi sfinţeşti pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, mântuieşte poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta. Plinirea Bisericii Tale o păzeşte; sfinţeşte pe cei ce iubesc podoaba casei Tale; Tu pe aceştia îi preamăreşte cu dumnezeiască puterea Ta; şi nu ne lăsa pe noi cei ce nădăjduim întru Tine. Pace lumii Tale dăruieşte, bisericilor Tale, preoţilor, (aici se pomeneşte Cârmuirea ţării, după îndrumările Sfântului Sinod) şi la tot poporul Tău. Că toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorând de la Tine, Părintele luminilor, şi Ţie slavă şi mulţumire şi închinăciune înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Dacă credincioşii aduc daruri întru cinstirea şi pomenirea Sfântului sau pentru sărbătoare (colivi, brânză şi ouă, struguri, pârgă de poame, ori alte roade), se cântă la strană troparele şi condacul sărbătorii.

Strana: (Cântarea cuvenită)

Preotul tămâind zice:

Preotul: Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne miluieşte.

Preotul, stând lângă daruri, zice cu glas mare rugăciunea potrivită cu felul de daruri (rugăciunile de acest fel se găsesc mai departe în Liturghier).

Preotul: (Zice rugăciunea potrivită din Liturghier)

Strana: Amin.

Strana cântă:

Strana: Fie numele Domnului binecuvântat... (de 3 ori)

În Săptămâna Luminată... Hristos a înviat... (de trei ori)

Strana continuă cu Psalmul 33 (de trei ori):

Strana: Bine voi cuvânta pe Domnul...

Preotul se pleacă spre credincioşi, în dreapta şi în stânga, şi intră prin sfintele uşi. Diaconul intră prin uşa dinspre miazănoapte. Merg către proscomidiar unde îşi descoperă şi îşi pleacă capetele amândoi. Preotul zice următoarea rugăciune:

Preotul: Plinirea Legii şi a proorocilor Tu însuţi fiind, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit toată rânduiala părintească, umple de bucurie şi de veselie inimile noastre, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Diaconul, din sfintele uşi, zice:

Diaconul: Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne miluieşte.

Diaconul îşi descoperă capul, se întoarce la proscomidiar şi consumă ce a rămas din Sfintele Taine. El curăţă sfântul potir cu vin şi apă. Apoi îl şterge cu un ştergar anume pregătit şi pune sfântul potir cu celelalte obiecte liturgice.

Preotul, acoperindu-şi capul, binecuvântează pe credincioşi dintre sfintele uşi:

Preotul: Binecuvântarea Domnului peste voi toţi cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Category: Liturghierul Online | Added by: PortalOrtodox (2011-07-27)
Views: 3154 | Tags: liturghier online, carti ortodoxe, Cartea liturghier, LITURGHIER vechi, carti online, referat | Rating: 5.0/1
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2024