Rugăciunea a şaptea, a Sfântului Simeon Noul Teolog
Rugăciunea a şaptea, a Sfântului Simeon Noul
Teolog
Din buze spurcate, din inimă
pângărită, din limbă necurată, din suflet spurcat, primeşte-mi rugăciunea,
Hristoase al meu, şi neînlăturându-mi nici cuvintele, nici obişnuinţele,
nici neruşinarea, dă-mi mie a grăi cu îndrăzneală cele ce voiesc, Hristoase
al meu, şi mai vârtos mă şi învaţă ce mi se cuvine a face şi a grăi.
Greşit-am mai mult decât desfrânata, care aflând unde sălăşluieşti,
cumpărând mir, cu îndrăzneală a venit să ungă picioarele Tale, ale
Stăpânului meu Hristos şi Dumnezeului meu. Cum pe aceea, apropiindu-se din
inimă, n-ai lepădat-o, nici de mine nu Te scârbi, Cuvinte, ci dă-mi să ţin
şi să sărut picioarele Tale şi cu izvor de lacrimi, ca şi cu nişte mir de
mult preţ, cu îndrăzneală să le ung. Spală-mă cu lacrimile mele,
curăţeşte-mă cu ele, Cuvinte. Iartă-mi greşelile şi îmi dă îndreptare. Ştii
mulţimea răutăţilor mele, ştii şi bubele mele şi rănile mele le vezi, dar şi
credinţa mi-o ştii, voinţa mi-o vezi şi suspinurile mi le auzi. Nu se
ascunde înaintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Făcătorul şi Izbăvitorul meu,
nici picătura de lacrimi nici din picătură vreo parte. Cele încă nesăvârşite
de mine le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta se află scrise şi cele încă
nefăcute de mine. Vezi smerenia mea, vezi-mi osteneala câtă este şi toate
păcatele mi le iartă, Dumnezeule a toate; încât cu inima curată, cu gândul
înfricoşat şi cu sufletul smerit să mă împărtăşesc cu Tainele Tale cele
preacurate şi preasfinte, cu care se îndumnezeieşte şi se face viu tot cel
ce mănâncă şi bea din ele cu inimă curată; că Tu ai zis, Stăpânul meu: "Cel
ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu întru Mine rămâne şi Eu întru
dânsul". Cu totul adevărat este cuvântul Stăpânului şi Dumnezeului meu, că
cel ce se împărtăşeşte cu Darurile cele dumnezeieşti şi îndumnezeitoare nu
este singur, ci cu Tine, Hristoase al meu, Cel ce eşti din Lumina cea cu
trei străluciri, Care luminează lumea. Deci, pentru ca să nu rămân singur,
fără de Tine, Dătătorule de viaţă, suflarea mea, viaţa mea, bucuria mea,
mântuirea lumii, pentru aceasta m-am apropiat de Tine, precum vezi, cu
lacrimi şi cu sufletul umilit. Mă rog să iau izbăvire de greşelile mele şi
să mă împărtăşesc fără de osândă cu Tainele Tale cele dătătoare de viaţă şi
fără de prihană, ca să rămâi precum ai zis, cu mine, cel de trei ori
ticălos, ca să nu mă răpească cu vicleşug înşelătorul, aflându-mă depărtat
de harul Tău, şi înşelându-mă să mă depărteze şi de îndumnezeitoarele Tale
cuvinte. Pentru aceasta cad înaintea Ta şi cu căldură strig căre Tine:
Precum pe fiul cel pierdut şi pe desfrânata, care au venit la Tine, i-ai
primit, aşa mă primeşte şi pe mine, desfrânatul şi spurcatul, Milostive,
care cu suflet umilit vin acum la Tine. Ştiu, Mântuitorule, că altul ca mine
n-a greşit Ţie, nici a făcut faptele pe care le-am făcut eu. Dar şi aceasta
ştiu, că mărimea greşelilor mele şi mulţimea păcatelor mele nu covârşesc
răbdarea cea multă a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea înaltă;
ci pe cei ce fierbinte se pocăiesc, cu mila îndurării îi curăţeşti şi îi
luminezi şi cu lumina îi uneşti, părtaşi Dumnezeirii Tale făcându-i fără
pizmuire; şi lucru străin de gândurile îngereşti şi omeneşti vorbeşti cu ei,
de multe ori, ca şi cu nişte prieteni ai Tăi adevăraţi. Acestea mă fac
îndrăzneţ, acestea îmi dau aripi, Hristoase al meu, şi punându-mi nădejdea
în multele Tale binefaceri faţă de noi, bucurându-mă şi cutremurându-mă, cu
focul mă împărtăşesc, iarbă uscată fiind eu, şi - străină minune! - mă
răcoresc nears, ca rugul de demult care aprins fiind, nu se mistuia. Pentru
aceasta, cu gând mulţumitor şi cu mulţumitoare inimă, cu mulţumitoare
mădulare ale sufletului şi ale trupului meu mă închin şi Te măresc şi Te
preaslăvesc pe Tine, Dumnezeul meu, Cel ce cu adevărat eşti binecuvântat,
acum şi în veci. Amin