Intrarea mică
Diaconul, stând în mijlocul bisericii, în faţa preotului şi puţin în dreapta
sa, zice:
Diaconul:
Domnului să ne rugăm. Doamne miluieşte.
Preotul
zice Rugăciunea Intrării:
Stăpâne
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai aşezat în ceruri cetele şi oştile
îngerilor şi ale arhanghelilor spre slujba slavei Tale, fă ca împreună cu
intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor îngeri, care slujesc împreună
cu noi şi împreună slăvesc bunătatea Ta. Că Ţie se cuvine toată slava,
cinstea şi închi nă ciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.
După
rugăciune, diaconul, ţinând orarul în mâna dreaptă, arată către răsărit cu
mâna dreaptă şi zice:
Diaconul:
Binecuvântează, părinte, sfânta intrare.
Preotul,
binecuvântând către sfântul altar, zice încet:
Preotul:
Binecuvântată este intrarea sfinţilor Tăi, totdeauna, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin.
Ei se
închină de două ori. Diaconul îi dă Sfânta Evanghelie preotului să o sărute.
Amândoi mai fac o închinăciune. Dacă însă în biserică este arhiereu (sau la
mănăstire, stareţ), ei îl înlocuiesc pe preot şi diaconul duce Sfânta
Evanghelie celui mai mare să o sărute, sărutând şi el mâna acestuia. După ce
se termină cântarea, diaconul, stând înaintea sfintelor uşi, înalţă Sfânta
Evanghelie cu icoana Învierii spre popor şi zice:
Diaconul:
Înţelepciune, drepţi!
Diaconul
intră în sfântul altar prin sfintele uşi. Preotul se pleacă către străni,
intră în altar şi, luând Sfânta Evanghelie, o aşează pe Sfânta Masă.
Strana:
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos. Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui
Dumnezeu,
(Duminica) Cel ce ai înviat din morţi, pe
noi, cei ce-Ţi cântăm Ţie: Aliluia.
(în
zilele săptămânii) Cel ce eşti minunat
întru sfinţi...
La
praznicile împărăteşti, în loc de Veniţi să ne
închinăm..., se cântă stihurile speciale.
După această cântare se cântă troparele şi condacele potrivite.
După ce se cântă condacele, diaconul, stând între sfintele uşi, cu faţa
către credincioşi şi, ţinând orarul în mâna dreaptă, zice:
Diaconul:
Domnului să ne rugăm.
Şi
întorcându-se în dreapta preotului îşi pleacă capul către acesta.
Strana:
Doamne miluieşte.
Diaconul
zice cu glas încet către preot:
Diaconul:
Binecuvântează, părinte, vremea cântării celei întreit-sfinte.
Preotul îl
binecuvântează pe cap zicând:
Preotul:
Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi
Sfântului Duh, acum şi pururea, - (Pauză)
La
sărbătorile mai însemnate şi mai cu seamă când slujba se face în sobor,
preotul se opreşte după cuvintele : ... acum
şi pururea, iar diaconul se apropie de sfintele
uşi şi arătând cu orarul către icoana Mântuitorului, zice:
Diaconul:
Doamne, mântuieşte pe cei binecredincioşi.
Cei care
se află în altar cântă zicând aceleaşi cuvinte.
Diaconul:
Doamne, mântuieşte pe cei binecredincioşi (de
două ori)
De fiecare
dată, strana răspunde cu aceleaşi cuvinte.
Diaconul:
Şi ne auzi pe noi.
Este de
asemenea obiceiul ca cei din altar să cânte Şi
ne auzi pe noi.
După aceasta,
diaconul, cu glas mare şi înălţând orarul, zice:
Diaconul:
Şi în vecii vecilor.
Când
slujeşte preotul singur, zice el însuşi:
Doamne, mântuieşte pe cei binecredincioşi. Apoi
el cântă singur: Şi ne auzi pe noi,
după care zice: Şi în vecii vecilor.
Strana:
Amin.
Sfinte
Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Slavă
Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
În zilele
de praznic, se poate zice şi altă cântare.
În timpul
acestei cântări, preotul citeşte în taină:
| 
