| Urmarile convertirii lui Constantin
Pe la sfarsitul sec. al IV-lea, in timpul pastoririi
Sf. Ambrozie, episcopul Mediolanului, se vorbea despre o calatorie
facuta de mama lui Constantin cel Mare, Sf. Elena, la Locurile Sfinte.
Cu acel prilej ea ar fi gasit si Crucea pe care a fost rastignit
Mantuitorul, ingropata cu celelalte doua ale talharilor. Locul exact al
descoperirii i-ar fi fost aratat de un evreu. Pentru a sti care este
Crucea cea adevarata, a rastignirii Mantuitorului, Sf. Elena a facut sa
se atinga de ea de trei ori trupul unui tanar bolnav. Aceea care l-a
vindecat a fost considerata Crucea lui Iisus. O parte din cuiele Crucii
au fost topite, iar materialul utilizat la o casca de fier a imparatului
precum si pentru fraul calului. Sf. Elena ar fi murit la Constantinopol
pe la varsta de 80 de ani, corpul ei fiind asezat intr-un sarcofag de
porfirasi transportat la Roma. Astazi in Muzeul Vaticanului se poate
vedea un sarcofag de porfira atribuit Sf. Elena.
Revenind la fiul sau Constantin, convertirea sa a
fost un act de o importanta capitala. Pana atunci crestinii constituiau o
minoritate in Imperiu si apartineau mai cu seama populatiei modeste de
la orase. Aristocratia senatoriala era in marea ei majoritate pagana, in
afara poate de Africa si Egipt.
In aceste conditii sansele crestinilor de a avea un
imparat dintre ei erau mici si fara un imparat crestin convertirea
populatiei ar fi fost inca multa vreme amanata. Prin convertirea lui
Constantin la crestinism s-au modificat si raporturile dintre Bisericasi
Stat. Socotindu-se slujitorul lui Dumnezeu, responsabil in fata Lui de
buna randuiala in Biserica, el nu a ezitat niciodata sa intervina in
treburile acesteia in mod hotarator cum a fost cazul cu convocarea
Sinodului de la Niceea. El a creat precedentul dupa care numai imparatul
putea sa convoace un Sinod Ecumenic, iar Biserica a acceptat
autoritatea sa fara discutie.
| 
