Bizantul in fata unor noi pericole (1025-1185)
In vremea imparatului Constantin al IX-lea Monomahul
(1042-1055), Imperiul Bizantin a cunoscut o intindere geografica
apreciabila: din Armenia, pana la Dunare si Sudul Antiohiei, controland
practic anticul Illiricum si intreaga Asie Mica, punct de rezistenta
important in fata arabilor. Cu toate acestea, anul 1071 a reprezentat
pentru bizantinii alungati din Italia, o grea infrangere in fata
turcilor, care practic a deschis calea acestora in Asia Mica.
Noi presiuni externe
Turcii
Anexarile practicate in Orient, de tipul Georgiei in
1020, inaintarea pana in Armenia in regiunea Ani in 1050, cucerirea
Edesei in 1020 si crearea unei enclave bizantine stabile pe malul stang
al Eufratului, au privat Imperiul de acele "state tampon" care preveneau
diferitele invazii.
Aceasta inaintare asociatasi de o "incercuire" destul
de stransa a administratiei thematice, lasa fara aparare o regiune
devastata de nenumarate ori de razboaiele din secolul al X-lea. In ciuda
instalarii in aceste regiuni a armenilor si sirienilor iacobiti, zona
era greu de controlat, deoarece aristocratii care detineau mari
suprafete de teren isi aveau in general resedinta la Constantinopol,
ocupandu-se prea putin de posesiunile lor. Turcii care constituiau de
mai multa vreme contingente din armata centrala bizantina, nomazi care
se transformau treptat in coloni, intreprind in aceasta perioada primele
incursiuni in Asia Mica, sub conducerea familiei Seldjiucida. In 1040,
conducatorul lor, Togrul Beg a ocupat Iranul, iar in 1055 Bagdadul.
Nepotul lui Beg, Alp Arslan a patruns incepind cu 1056 in Georgia si
Armenia: el a cucerit cetatea Ani in 1065 si Cezareea in 1067, provocand
reactia fireasca a Bizantului. Marele conducator militar Roman Diogene,
care a preluat tronul Bizantului de la Constantin al X-lea Dukas in
1068, a mobilizat o armata numeroasa alcatuita din cei mai buni
mercenari (normanzi si turci), precum si din trupele de elita bizantine.
Din nefericire, Roman este infrant de Alp Arslan la Mantzikert, nu
departe de frontiera cu Armenia. Aceasta infrangere a constituit o
brutala revelatie asupra gravitatii pericolului turc: ei vor ocupa in
curand platoul anatolian pana la Niceea, iar in vest vor ajunge pana la
Smirna, ocupand Cilicia. In aceste conditii Bizantului ii mai ramanea o
mica parte a Bitiniei, iar la celalalt capat Nordul Siriei. Turcii au
devenit stabili in regiune formand sultanatul de Rum: anticul Ikonium
devenind Konya.
|