Arhiva ortodoxa

Institutia aceasta a themelor nu este decat o parte a profundelor schimbari in urma carora in secolele VII-VIII, Imperiul a cunoscut transformari importante. Perioada invaziilor a marcat o oarecare ruralizare a Imperiului bizantin. Importanta oraselor scade, iar activitatile au fost diminuate prin pierderea regiunilor orientale, Alexandria si Antiohia, puternic urbanizate.

Schimburile comerciale au inregistrat si ele un evident regres, fapt demonstrat de slabirea emisiei monetare. Marile axe comerciale ale acelor timpuri au fost o perioada intrerupte, iar Occidentul era saracit si anarhic. Cu toate acestea orasul nu a disparut, el conservand triplul rol: administrativ, militar si religios. De asemenea, el ramanea centru de recrutare al armatei, resedinta sefilor, resedinta episcopului si a personalului bisericesc. Mari orase precum Tesalonicul sau Efesul au supravietuit, intimp ce altele precum Ancira au cunoscut un sensibil declin. In aceasta perioada, caracterul urban si-a schimbat structura fapt usor de observat din folosirea frecventa a termenului de kastron (fortareata) pentru a-l desemna.

Transformari demografice

Cu privire la situatia demografica din Imperiul bizantin in secolul al VII-lea putem spune ca avem putine cunostinte. Este greu de estimat consecintele produse de invazii sau de evaluat aportul invadatorilor, fie direct in cazul slavilor, fie indirect in Orient, unde au fost repatriate populatii intregi. Ceea ce este sigur este faptul ca populatia rurala a crescut, cauza principala fiind mai degraba transformarile sociale si mai putin aportul strain. Aceasta situatie masca de fapt o serie de inegalitati, ceea ce explica transferul de populatii din vremea unor imparati: in 688, Justinian al II-lea a transferat cca. 30.000 de bulgari si de slavi in Bitinia; in 690 acelasi imparat a dus ciprioti in apropierea Cyzicului; iar in 762, Constantin al V-lea a deplasat 200.000 de slavi in Bitinia.

Din punct de vedere geografic, Imperiul nu mai detinea in Occident, decat cateva posesiuni si acestea putin loiale; Orientul se va reduce la Asia Micasi la Grecia. Pierderile in Occident au tranformat ideea romana in ceva utopic. Pentru a masura intreaga amploare a pierderilor din Orient este de ajuns de amintit rolul pe care timp de mai multe secole l-au jucat Siria si Egiptul. Beyrut, Antiohia sau Alexandria, erau porturile cele mai prospere ale Mediteranei orientale; industria Siriei era cea mai activa, iar Egiptul dupa ce fusese granarul Romei, devenise principalul furnizor de grane pentru Bizant. Acestei importante economice se adaugasi aportul celor doua provincii adus civilizatiei bizanine - arta, teologie, literatura - deoarece elenismul bizantin a fost mai multa vreme mai degraba sirian si alexandrin decat asiatic. Astfel, Bizantul pierdea in aceasta perioada cea mai buna parte a patrimoniului sau.

De aici a rezultat si un brusc dezechilibru, agravat prin faptul ca Grecia era supusa tot acum unei slavizari masive care-i modifica caracterul. De aceea, incepand cu sec. al VII-lea, Imperiul bizantin era redus la Asia Mica. Dupa dinastia lui Heraclius, probabil originar din Armenia, in secolele care au urmat, asiaticii vor fi tot mai numerosi pe tron. Cu toate acestea, din punct de vedere etnic si religios, inregistram o sensibila omogenitate. Pierderea provincilor monofizite, insemna si pierderea unor opozanti obstinanti in privinta politicii de conciliere. Consecintele nu vor intarzia: la Sinodul de la Constantinopol din 681, Constantin al IV-lea a condamnat monotelismul si a restaurat Ortodoxia. O alta sursa de disputa dispare acum: rivalitatile dintre Patriarhatul de la Constantinopol pe de-o parte si cei de Alexandria, Ierusalim sau Antiohia de cealalta. Ortodoxia orientala a devenit de acum incolo strans grupata in jurul Patriarhatului de la Constantinopol.

Ca urmare a acestei concentrari teritoriale si etnice, Imperiul a capatat un alt caracter: el devine in mod defintiv un Imperiu grec sau greco-asiatic. Mitul Imperiului roman, caruia eforturile lui Justinian i-au mai asigurat un secol in plus de existenta, dispare odata cu folosirea limbii latine.

Din secolul al VII-lea limba greaca a devinit limba oficiala in administratie si in armata; titlurile functionarilor se elenizeaza, ca de altfel si titulatura imperiala. Practic nu se abroga ceva ci se suprapunea o institutie alteia, care se invechise. Tot acum, un alt fapt demn de remarcat este si cvasidisparitia prefecturii pretoriului. Noile diviziuni administrative, se vor intinde practic pe intreg teritoriul Imperiului. Institutiile care depindeau de vechea prefectura a pretoriului se vor individualiza sub diferite nume precum: stratiotikon pentru afacerile armate, genikon pentru cheltuielile cu caracter general, idikon pentru cheltuielile de la Curte, iar mai tarziu aparitia logothetului pentru responsabilitatea postei imperiale.