Arhiva ortodoxa

Indemnandu-se din munca roditoare ce se cheltuia in Moldova, Mitropolitul muntean Varlaam se gandeste si el a incepe tiparituri, ca in vremile luminate si fericite ale lui Matei Basarab. Deocamdata nu se incumeta a preface in romaneste parti din Scriptura, dar el plateste unor "dascali", dintre cei de limba slavona, tot mai rari si mai slabi, sa-i traduca o lucrare, iesita la Liov, a lui Ioanichie Galetovschi, arhimandrit de Cernigov, si ea apare la 1678, cu planse sapate de Rusul Ivan Bacov – si tiparul era de forma ruseasca, luat din Moldova, fara indoiala -, "Cheia Intelesului", cuprinzand un numar de lamuriri pentru cei ce voiesc sa inteleaga mai adanc cartile sfinte. Era inca un inceput slab, o carticica aleasa intamplator, mai mult dovada de ambitie decat de intelegere.

Dar iata ca Domn ajunge Serban Cantacuzino si ca Teodosie Mitropolitul vine de-si iea locul langa dansul, cu invoirea Patriarhului constantinopolitan care-si aroga cu acest prilej dreptul de a cita si judeca, de a scoate si a numi pe ierarhii nostri. Fratele noului Domn, Constantin, e un om foarte invatat, de o cetire si de o eruditie unica, fost scolar al lui Gherasim Cretanul si al lui Dionisie, cultivat apoi la scoala inalta din Padova; stie-daca nu mult slavoneste, -greceste, elineste, are o frumoasa biblioteca pe care a cules-o rabdator in vremea petrecerii sale prin Apus, biblioteca din care se mai culeg din timp in timp carti razlete. Nepot de fiica al lui Radu Serban, el se simte, cu toata obarsia greceasca a tatalui sau, Roman si urmas al Domnilor Terii-Romanesti. I-i jale de halul in care i-a ajuns neamul si, pana sa-l planga in Cronica sa, ramasa neispravita, a tuturor Romanilor, el il zugraveste cu amaraciune in prefetele cartilor religioase tiparite in Domnia fratelui sau. "Jalnic si planguros lucru", spune el, e a se vedea "atata micsorare si calcare rodului nostru cestui rumanesc, carele odata si elu numarat intre putearnicile neamuri si intre tarii oameni sa numara, iar acumu atata de supusa si de ocaratu iaste, cat nice invatatura, nice stiinta, nice arma, nice legi, nici nice un obiciaiu intre totu rodulu ce sa pomeneaste astazi Ruman – intre Rumani ce zicem, cuprindem si pe Moldoveani, ca tot dintr’o fantana cura – nu iaste, ce, neste nemearnici si orbi intr’un obor invartindu-se si infasurandu-se, de la streini si de la varvari, doara si de la vrajmasii rodului nostru, cer si sa imprumuteaza, si de carte si de limba si de invatatura. O grea si duroasa intamplare!… Cat nestine va putea pentru ca sa ajute rodulu si fealiulu lui, datoriu iaste, si macaru o scanteae, catra atatea mii ale altora focuri mari ce sa vadu, zgandarandu, de a lumina dentr’un taciunasi catu de micu, inca nestine a o lasa si a sa lenevi de a nu o misca, nu trebue". "Zmacinarea si macinarea ce paganestile porunci fac", "ostile, rapirile, hlapiile" il dor, si el ar vrea prin orice mijloc -, si stie bine ca niciunul nu e mai potrivit decat cultura in limba lui -, sa ridice neamul decazut si cufundat in asa de des intunerec.

El a fost deci indemnator la tiparirea de carti romanesti, si gandul lui il simtim in acele prefete care poarta iscalitura lui Teodosie si stau inaintea cartilor talmacite de "dascalii" cari se tocmesc si se platesc si revazute de tineri boieri cu crestere buna, ca fratii Greceni: Serban, inca numai al doilea Logofat la 1688, si Radu, care, pana sa ajunga cronicarul domnesc al lui Constantin Brancoveanu, nu putea alipi niciun titlu de numele sau. Intelegem de unde pornesc tendintile de a pune la indemana preotilor, a diaconilor si a oricarui credincios cartile lui Dumnezeu si cartile Bisericii: "Bine ar fi si de mare folos candu fiesucarele in osebita limba a sa o aru auzi [Liturghia] si o aru inteleage (macaru si alta slujba a Besearecii)….. A auzi tuturor den fire si de obste datu iaste, macaru in streina, macaru intr’a lor insas limba; iara a o inteleage, unii numai santu, si mai vartos cei numai ce razmati santu intru invatatura si ostenescu inoptandu si manecandu pe cetaniia cartilor… Multi, de nu mai multi preoti si alaltu cinu beserecescu de a cunoaste oranduiala si teremoniile ei, cum a sa sluji trebue si fiestecare la vreamea ei de a sa zice si de a sa glasui, putinciosi nu santu sa dea la toti dumnezaescul cuvantu…. Pana in zioa de astazi n’au ramasu niciun neamu, nicio limba (macaru si varvara si carii la ceale de apoi hotara ale lumii departati), ca sa nu citeasca intru a lor limba dumnezaiasca Scriptura …. Nu santu tainele credintii noastre ca ale Elefsineaniloru – misterele de la Eleusis -, "sa zaca ascunse si inchise, ce toti sa cade sa ia darurile ceale bogate ale lui Dumnezau pentru spaseniia loru""

Astfel iesi intaiu o carte de Liturghie, in tipografia Mitropolitului Teodosie, lucrand la dansa calugarul Inochentie si Chiriac ieromonahul, ucenici ai Moldovenilor; se spune in titlu chiar ca "s’au datu in lumina intru folosulu tuturoru preotilor si diaconilor, ca sa poata pe lesne cunoaste de a sluji cum sa cade"; dar in romaneste sant numai recomandatiile catre cel ce slujeste, tipicul, iar nu si rugaciunile: "Liturghia toata", spune Mitropolitul, sau cel ce scrie pentru dansul, mai respectuos de traditie decat indraznetul inoitor Dosoftei, "a o prepune pre limba noastra si a o muta, nice am vrutu, nice am cutezat", pentru neindestularea limbii, pentru "lipsa dascaliiloru", adeca a cunostintelor mai inalte in cler, pentru "neinteleagerea naroadelor" de rostul cel adevarat si adanc al Bisericii simbolice, dar si – adeca inainte de toate – "pentru neobiciaiul Besearecii noastre, ce pana astazi s’au tinut". Altfel, aceasta publicatie de concurenta si de aparare impotriva unui curent romanesc prea hotarat cuprinde acelasi material liturgic ca si tiparitura lui Dosoftei.

Urma o Evanghelie cu textul inoit, lucrata de Chiriac singur, la 1682. Nu e numai pentru cetire, ci si pentru slujba, si se spune ca a "indereptat-o" si "asazat-o", in vederea acestui scop, puind-o inaintea tuturor celor ce voiesc sa ceteasca, dar mai cu sama in mana clericilor, alt frate domnesc, Iordachi Cantacuzino. Apostolul din 1683, cuprinzand si "Faptele Apostolilor" si Epistolele lor, tiparit "intru folosulu si inteleagerea pravoslavnicii rumanestii Beseareci", - alta lucrare a "stiutiloru si invatatiloru carii s’au intamplatu dascali", are si el un scop practic. Iar pentru cetirea singura se pregati, printr’o indelungata cercetare a traducerilor mai vechi, intre care si a lui Nicolae Milescu, ramasa inedita, prin apropierea lor de textul grecesc si versiunea Septantilor, Biblia intreaga. Lucreaza la dansa un arhiereu grec asezat de mai mult timp in tara si cunoscator de romaneste, Ghermano de Nisa, Nisis, apoi, neaparat, Grecenii, iar ca ultim si de capetenie revisuitor Stolnicul Constantin Cantacuzino. Aceasta mareata lucrare, pentru executarea tipografica a careia se aduse din Moldova ajutatorul lui Dosoftei, Mitrofan, pe care acesta-l facuse pe la 1683 episcop de Husi, iesi intr’un stralucit volum la 1688, fiind pe sfarsite tocmai cand Serban Cantacuzino, care sprijinia ca Patriarh de Constantinopol pe Dionisie Seroglanul, ruda sa, era afurisit de rivalul acestuia Iacob, in curand silit a fi oaspete al Domnului Moldovei, si e cel d’intaiu document sigur de limba literara stabilita pe intelesul tuturor Romanilor si la inaltimea oricaror conceptii generale omenesti.