Justinian incercase in zadar o reforma de amploare, care urmarea
concentrarea intregii puteri civile si militare in mainile
guvernatorilor de provincii. Succesorii sai au continuat aceasta
politica, creand exarhatele de Ravenna si Cartagina: exarhul numit
direct de imparat si revocabil in orice moment, avea o astfel de putere.
Timp de mai multe secole, separarea puterilor in Stat constituise un
principiu al administratiei romane. Sistemul themelor era insa ceva
contrar si s-a dezvoltat mai ales in situatiile de criza. In secolul al
VII-lea sistemul va desemna practic circumscriptia unde era cantonat
principalul corp de armata, thema avand in fruntea ei un militar, un
general, un strateg, devenind cu timpul o subdiviziune administrativa a
Imperiului. Themele erau constituite in functie de nevo : thema
armeniacilor este poate prima infiintata, iar mai tarziu thema
Anatolicilor era pentru protectia Asiei Mici, in fata invaziilor arabe,
thema Opsikion pentru a apara capitala, thema Marii pentru a raspunde
amenitarii flotei arabe, thema Traciei impotriva bulgarilor, thema
Heladicilor impotriva slavilor care amenintau Grecia, thema Siciliei
pentru a lupta impotriva amenintarii arabe in Occident. Din aceasta
sumara enumerare se poate vedea clar cum noua organizare care s-a
incheiat in secolul al VIII-lea, bulversand administratia provinciala cu
subdiviziunile Imperiului, lua in calcul diferitele pericole externe.
Themele
corespundeau si unor realitati sociale. Contingentul era de fapt format
din soldatii vechiului corp de armata care dadea si numele lor themei.
Instalati in anumite locuri, ei au devenit cu timpul legati de acel
pamant, astfel incat ajutati si de numeroase facilitati fiscale si de o
protectie juridica, au transformat armata intr-o institutie practic
ereditara. Nu se mai putea vorbi de o armata bazata pe un sistem clasic
de recrutare, ci de o inrolare ereditara. Serviciul militar nu era
permanent; pe perioada campaniilor militare stratiotul avea o solda, iar
pe timp de pace se putea intoarce acasa ocupandu-se de cultivarea
pamantului pe care-l avea in proprietate. Ori de cate ori era convocat,
el trebuia insa sa fie gata de luptasi sa aiba echipamentul specific
pregatit. Stratiotul era de fapt un fel de cavaler, care trebuia sa-si
procure singur echipamentul, calul si armamentul. El se ocupa de
intretinerea acestor elemente, avand totodata grija sa fie in permanenta
antrenat. Astfel, sistemul militar bizantin a stiut sa utilizeze
mutatiile sociale din mediul rural, bazandu-se pe patura micasi mijlocie
a taranimii.
