| Teologia oficiala
In istoria Bizantului, Biserica si Statul au ajuns la
un moment dat sa traga unele concluzii din experienta trecutului; acest
trecut se baza pe Antichitate si se dezvoltase in constiinta Bisericii
pe un ideal imuabil, care urmarea intoarcerea la anumite valori ale
trecutului. Cu acordul tacit al Bisericii si al Statului, inainte de
instaurarea dinastiei macedonene se ajunsese la un fel de bilant: orice
noua dezbatere teologica, orice problema noua, trebuia raportata la
trecut. Traditia Sfintilor Parinti, confirmata de autoritatea lor, ca
mijloc de referinta sau de citate scoase din context, devenise un fel de
garantie a fiabilitatii. In lucrarea Sfantului Ioan Damaschin, De Fide
orthodoxa, intalnim tocmai aceasta grija deosebita pentru trecut, pentru
Sfintii Parinti, consensum Patrum. Lucrarea ultimului mare Parinte al
Bisericii este un fel de "suma" a teologiei grecesti la care secolele
posterioare nu au adaugat prea mult. In secolul al IX-lea, Bizantul
recunostea tacit ca adevarul universalitatii Bisericii fusese formulat
odata pentru totdeauna de catre Sfintii Parinti la Sinoadele Ecumenice.
Raspunsul la noile neintelegeri, la noile erori sau intrebari, trebuia
imprumutat din literatura patristica. Exigenta acestui demers
retrospectiv se afla la originea curentului religios bizantin numit
"teologia oficiala".
Principalul ei obiectiv consta in demonstrarea ca
"totul a fost deja decis", toate problemele erau rezolvate, iar singura
garantie a Ortodoxiei era apelul la trecut. Importanta si meritul
acestei "teologii oficiale" nu trebuie minimalizat: ea ne arata inaltul
nivel al culturii bisericesti bizantine, preocuparile spirituale si
intelectuale deosebite, grija pentru educatie, invatamant, scoli si
carti. Toate acestea au facut din Imperiul bizantin centrul cultural al
lumii, caruia ii datoram transmiterea unei traditii antice si
paleocrestine.
Inceputurile acestui curent oficial al teologiei
bizantine le putem plasa odata cu renasterea culturala din a doua
jumatate a secolului al X-lea, centrul fiind Universitatea din
Constantinopol. De aici a iesit "parintele teologiei bizantine"
patriarhul Fotie (858-867; 877-886). Universalitatea stiintei sale a
atras o pleiada de savanti si teologi, printre care si Chiril, fratele
lui Metodie, Apostolul slavilor. Raspunsurile sale date lui Amfilohie de
Cizic raman pana astazi un exemplu tipic al teologiei fondate pe
referinte si citate.
La randul lor, imparatii Leon al VI-lea si Constantin
al VII-lea sau Universitatea din Constantinopol, au reprezentat centrul
unei intense activitati intelectuale, in care predomina interesul
pentru antichitate si arheologie.
| 
