Revenind la conflictele succesorilor lui Justinian nu
putem trece cu vederea situatia de la Dunarea de Jos sau cea din
Balcani. Mai intai, Iustin al II-lea, prin refuzul platii subsidiilor
anuale kutrigurilor si avarilor, este nevoit sa faca fata invaziilor
acestora dincolo de Dunare in 566. Un an mai tarziu avarii au acceptat
sa dea ajutor lombarzilor in lupta acestora contra gepizilor, dupa a
caror infrangere vor ramane stapani in intreaga Campie Panonica. Din
acest moment drumurile avarilor vor fi deschise in toate directiile,
devenind o putere de temut pentru Imperiul bizantin. Tiberiu, in
calitatea sa de coregent, a incheiat pacea cu ei in schimbul unei sume
anuale de 80.000 de solidi (364 kg. aur). Pentru aceasta suma
conducatorul avar Baian se obliga sa intreprinda o campanie impotriva
slavilor din Campia Munteana. Inaintand de-a lungul Dunarii, pe vechiul
drum roman Singidunum-Novae-Durostorum, avarii au ajuns pana in
Dobrogea, de unde au trecut in stanga Dunarii. Sclavinii, atacati pe
neasteptate, nu au opus nici o rezistenta, recunoscand suzeranitatea lui
Baian, caruia i-au si predat miile de prizonieri, adusi din provinciile
din dreapta Dunarii (578). In acest fel, conducatorul avar isi
consolida inca odata pozitia in zona, facand din sclavini supusii sai.
In anul 582 avarii au cucerit orasul Sirmium, unde
Baian isi va instala noua sa resedinta. Din acest loc, alaturi de
supusii lor vor intreprinde mai multe incursiuni asupra cetatilor de la
Dunarea de Jos si vor pustii teritoriile de Nord ale Imperiului,
impreuna cu Peninsula Balcanica, devenind stapani in zona. Astfel, pe la
anul 580 slavii s-au asezat pe teritoriul Imperiului, foarte probabil
si in Dobrogea, in numar mare. In general, asezarea lor nu a avut un
caracter permanent si nici intentii pasnice, ci pentru jaf si prada. Se
poate semnala insa tot acum un inceput al constituirii de asezari
statornice ale slavilor in Peninsula Balcanica.
Situatia s-a complicat pe vremea lui Mauriciu, cand
puternicul regat al avarilor, impreuna cu slavii, nu se vor mai multumi
cu simple expeditii de prada, dupa care sa se intoarca in locurile de
unde pornisera, ci se instaleaza permanent pe teritoriul bizantin, asa
cum o facusera din 580. Spre deosebire de germani care au plecat in alte
parti, slavii au reusit sa creeze adevarate unitati
politico-administrative in sanul Imperiului bizantin. Pana in anul 602
armata bizantina condusa de generalul Priscus si apoi de fratele
imparatului, Petru, a reusit satina la respect pe slavi si sa nu le
permita instalarea in masa la Sud de Dunare. Luptele s-au purtat in
Dobrogea, in Bulgaria de astazi, in zona Banatului si chiar in Muntenia
si Oltenia. Un contemporan al acestor evenimente, Teofilact Simocata si
apoi Teofan Confesorul la inceputul secolului al IX-lea ne ofera unele
marturii interesante despre evenimentele din aceasta perioada. Astfel,
primul vorbind despre expeditiile armatei bizantine in Nordul Dunarii
(Muntenia), mentioneazasi pe autohtonii de aici, care se pun in slujba
armatei bizantine, in lupta impotriva triburilor slave, precum si unele
rauri precum Ilivakia, identificat cu Ialomita.
De acum inainte zonele ocupate compact de slavi vor
purta numele de sclavinii, iar cele de populatia romanica, romanii. Spre
deosebire de avari, stapanitorii lor, care invadau Imperiul pentru
prada, dupa care se intorceau, slavii nu vor mai pleca de aici
niciodata. Lipsiti insa de o organizare politicasi militara, ca si de
unitatea de care dadeau dovada avarii, ei au reusit totusi sa se impuna
prin numarul lor mare. In 597 ei vor aveau chiar o tentativa de cucerire
a Constantinopolului, dar fara succes. Impotriva lor imparatul Focas nu
a luat nici o masura, fie din cauza slabiciunilor armatei, fie ca nu-i
considera un pericol pentru Imperiu. Fata de avari acelasi Focas le-a
marit subsidiile, crezand ca prin acest gest putea sa-i potoleasca.
| 
