Monofizismul. Sinoadele din Constantinopol (448) si Efes (449). Sinodul IV ecumenic de la Calcedon din 451
1. Eutihianismul sau monofizismul
Eutihie din lupta contra ereziei lui Nestorie, a dus la extrem invatatura din Alexandria despre unirea celor doua firi din persoana Mantuitorului. Exagera asa de mult unirea celor doua firi, incat facea din ele o singura fire. De aceea erezia lui Eutihie a primit numele de monofizism sau eutihianism. Eutihie sustinea ca firea omeneasca luata de Mantuitorul la intrupare a fost absorbita de firea Sa dumnezeiasca. Ca atare Iisus Hristos a avut in persoana Sa o singura fire, numai firea dumnezeiasca, iar trupul Sau a fost dumnezeiesc, nu omenesc. Plecand de la afirmatia ca Mantuitorul, dupa unii monofiziti, n-a avut un trup omenesc real, monofizismul apare pe de o parte ca o forma a dochetismului, dupa care Mantuitorul a avut un trup aparent, iar pe de alta ca o varianta a apolinarismului, care afirma ca locul ratiunii umane din persoana lui Iisus Hristos l-a luat ratiunea sau Logosul lui Dumnezeu, pentru a explica astfel modalitatea unirii firii umane cu firea divina.
Doctrina ortodoxa referitoare la firile din persoana Mantuitorului este ca in Iisus Hristos sunt doua firi, dumnezeiasca si omeneasca - diofizitism, unite intr-o singura persoana divimo-umana.
Consecinta ereziei monofizite este ca, daca Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu are pe langa firea Lui dumnezeiasca si o fire omeneasca reala atunci se nimiceste intreaga opera de rascumparare a omului. Numai Fiul lui Dumnezeu, devenit om real, putea duce neamul omenesc la mantuire.
2. Sinodul de la Constantinopol din 448
Denuntat patriarhului Flavian al Constantinopolului pentru erezia sa de episcopul Eusebiu de Dorileum, Eutihie a fost chemat sa-si expuna doctrina sa intr-un sinod local, deschis la 12 noiembrie 448 la Constantinopol, la care au participat episcopii aflati in capitala. Dupa multe ezitari, Eutihie s-a prezentat in fata sinodului, in ziua de 22 noiembrie 448, facand urmatoarea marturisire : "Recunosc ca inainte de unirea Dumnezeirii cu umanitatea, Hristos avea doua firi, dar dupa unire nu recunosc decat o singura fire". In urma acestei declaratii, Eutihie a fost anatematizat, mai intai de sinodul local din Constantinopol, in 448. Sentinta de condamnare a fost semnata de 30 de episcopi si 23 de egumeni.
3. Sinodul talharesc de la Efes (449). Fata de tulburarea produsa de erezia lui Eutihie, s-a hotarat ca invatatura lui Eutihie sa fie prezentata si discutata intr-un nou sinod, care a fost convocat la Efes, pentru luna august 449.
Eunucul Hrisafie, sustinator si ruda cu Eutihie a facut totul spre a fi opriti sa vina la sinod episcopii banuiti ca sunt adversari ai lui Eutihie. Pentru a da insa sinodului caracterul sau de ecumenic, a primit pe patriarhul Flavian si pe delegatii papei Leon cel Mare. Sinodul s-a deschis la Efes, in biserica Sfanta Maria, la 8 august 449, presedintia fiind incredintata patriarhului Dioscor al Alexandriei.
Dezbaterile sinodului s-au tinut intr-o atmosfera foarte agitata. Astfel s-a retras dreptul de vot al ierarhilor care s-au pronuntat in sinodul local din Constantinopol, din anul 448, contra lui Eutihie.
Dioscor al Alexandriei a dictat sinodului condamnarea invataturii ortodoxe despre existenta celor doua firi in persoana Mantuitorului si a impus monofizismul ca doctrina ortodoxa.
Papa Leon I, informat prin delegatii sai de brutalitatile petrecute la Efes in 449, a numit acest sinod : "sinod talharesc", nume care i-a ramas in istorie. In sinodul tinut la Roma in 449, papa Leon cel Mare a respins toate hotararile sinodului talharesc.
4. Sinodul IV ecumenic de la Calcedon, din 451
La 28 iulie 450, imparatul Teodosie al II-lea a moare, iar tronul Bizantului a revenit, in lipsa unui mostenitor, sorei sale Pulheria. Imediat dupa urcarea pe tronul Bizantului, Marcian si Pulheria, au hotarat sa convoace un nou Sinod ecumenic.
Sinodul IV ecumenic s-a tinut intre 8 si 25 octombrie 451, in biserica Sfanta Eufimia din Calcedon. Numarul episcopilor participanti a variat intre 520 si 630, cifra neajunsa de nici un Sinod ecumenic. Majoritatea episcopilor participanti erau din Rasarit.
Papa Leon cel Mare al Romei (440-461) a trimis la Sinodul IV ecumenic din Calcedon 5 delegati : trei episcopi si doi preoti. Se mai aflau printre sinodali doi episcopi africani, Aureliu si Rustician, aflati incidental la Constantinopol, refugiati din Africa, din cauza navalirii vandalilor.
Imparatul Marcian a prezidat sedinta din 25 octombrie 451, cand s-a facut proclamarea solemna a hotararii de credinta, iar el a tinut cuvantarea de inchidere a sinodului.
In sedinta a V-a, din 22 octombrie 451, sinodalii au definit doctrina bisericeasca a celor doua firi din persoana lui Iisus Hristos, prin urmatoarea marturisire de credinta: "Urmand Sfintilor Parinti, noi invatam si marturisim cu totii pe Unul si acelasi Fiu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, desavarsit in Dumnezeire si desavarsit in umanitate, Dumnezeu adevarat si om adevarat, avand suflet rational si trup, deofiinta cu Tatal dupa Dumnezeire si deofiinta cu noi, dupa umanitate, fiind intru toate asemenea noua, in afara de pacat. Ca Dumnezeu, s-a nascut mai inainte de toti vecii din Tatal, dupa Dumnezeire, iar ca om s-a nascut in zilele cele de pe urma pentru noi si pentru mantuirea noastra din Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, Unul si acelasi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Nascut, cunoscut in doua firi, in chip neamestecat si neschimbat si neimpartit si nedespartit, deosebirea firilor nefiind nicidecum distrusa prin unire, pastrandu-se mai ales insusirea fiecareia si intalnindu-se impreuna intr-o singura persoana si un singur ipostas, nu in doua persoane, impartit sau despartit, ci Unul si acelasi Fiu, Unul-Nascut, Dumnezeu-Cuvantul, Domnul Iisus Hristos. Asa ne-au invatat mai inainte despre El proorocii si insusi Domnul nostru Iisus Hristos si asa ne-a transmis Simbolul Parintilor nostri".
Hotararea de credinta a fost proclamata la 25 octombrie 451.
In concluzie, numai fiind Dumnezeu adevarat, Iisus Hristos putea sa realizeze mantuirea oamenilor si numai fiind om adevarat, reprezentand intreaga omenire, putea El sa se aduca jertfa pe cruce de bunavoie, in vederea mantuirii tuturor oamenilor.
