Simfonia bizantina
Solutia propusa de Justinian este cunoscuta in
istorie sub numele de "simfonie". Initiativa sa este foarte bine
exprimata in Novela a VI-a: "Sacerdotiul si Imperiul (sacerdotium si
Imperium), sunt doua daruri pretioase pe care Dumnezeu le-a lasat
oamenilor din dragostea Sa nemarginita. Sacerdotiul priveste lucrurile
divine; Imperiul conduce lucrurile muritoare si le guverneaza; si unul
si celalalt, provin din acelasi principiu, dirijand cursul vietii
umane". La randul sau Imperiul prelua asupra lui grija pastrarii
dogmelor bisericesti si a demnitatii sacerdotale. Clerul, in armonie cu
Imperiul, orienta intreaga viata publica spre Dumnezeu.
Aceasta teorie putea fi foarte buna numai ca Biserica
invata ca lumea avea doua valori absolute: Dumnezeu si omul, restul
inclusiv Statul fiind limitat prin natura, datorita apartenentei
exclusive la lume. Statul, prin natura sa era limitat, nu putea
reprezenta o valoare absoluta. De aceea crestinii au suferit si s-au
jertfit atunci cand au refuzat sa recunoasca Statului dreptul de a
supune pe om. Idealul crestin nu era de a uni Biserica cu Statul, ci
dimpotriva de a face o distinctie intre ele.
Statul este crestin numai in masura in care nu are
pretentia de a fi totul pentru om, in masura in care renunta a determina
in chip exclusiv viata omului. Teoria lui Justinian dorea sa se impuna
in mentalitatea teocratica a Imperiului pagan, pentru care Statul era
forma sacrasi absoluta a lumii, sensul sau, justificarea sa. Nu putem
vorbi deci de subordonarea Bisericii Statului, deoarece orice
subordonare presupune doua subiecte distincte, in timp ce pentru modelul
teocratic nimic nu poate fi in afara Statului: religia prin fiinta sa
este o functie statala.
"Binele Bisericii constituie forta Imperiului",
aceste cuvine ale lui Justinian reprezinta cheia teoriei sale. El
accepta distinctia dintre autoritatea imperialasi cea spirituala,
considerandu-o pe aceasta din urma drept purtatoare de adevar. El
admitea ca Imperiul si sacerdotiul au functii diferite, dar totul este
subordonat binelui Imperiului, puterii si prosperitatii sale, ca valoare
ultimasi absoluta. Chiar si dragostea lui Justinian pentru monahism,
demonstrata prin infiintarea a zeci de manastiri pe intreg teritoriul
Imperiului, avea drept sursa acest absolutism religios. "Daca acesti
sfinti il roaga pe Dumnezeu pentru prosperitatea Imperiului, cu maini
pure si suflete ferite de pacate, inseamna ca armatele noastre vor fi
victorioase iar orasele bine administrate".
|