Cuprins:
1. Introducere
2. Cauzele Reformei
3. Reforma si raspandirea ei
4. Contrareforma
1. Introducere
Prefacerile sociale si economice care au avut loc in secolele XIV-XV au generat o criza si in plan religios: Reforma.
Originea acesteia trebuie cautata in decaderea morala a clerului si in
refuzul comunitatilor din Germania de a mai finanta o Biserica venala si
corupta.
Cel care a declansat miscarea impotriva Bisericii catolice a fost
Martin Luther. Acesta considera ca numai Dumnezeu poate asigura
mantuirea pacatosilor
Ideile sale au determinat ruptura de Biserica Romei si nasterea Bisericii Luterane.
O alta miscare a Reformei s-a manifestat in Elvetia: calvinismul.
2. Cauzele Reformei
Reforma reprezinta o miscare social-politica si ideologica de la
inceputul secolului al XVI-lea, indreptata impotriva Bisericii catolice.
Numita drama a constiintei europene, Reforma a dus la scindarea
unitatii Bisericii catolice, din care s-au desprins Bisericile reformate
sau protestante. Ea a fost rezultatul unor evolutii in cadrul Bisericii
catolice, dar si al unor cauze mai generale.
Secolele XIV-XV au fost bantuite de razboaie mistuitoare, de foamete si
ciuma. O stare de angoasa a cuprins sufletele tuturor.Ideea mortii, a
sfarsitului si infernului era dominanta .Biserica s-a dovedit incapabila
sa rezolve aceste nelinisti. Mai mult, descoperirea Lumii Noi a aratat
ca oamenii puteau trai fericiti si fara a cunoaste crestinismul.
Decaderea morala a clerului inalt este o alta cauza. Acesta uitase de
preceptele crestinismului primitiv, care cerea smerenie si simplitate.
Multi dintre clerici, urmand modelul nobililor, traiau inconjurati de o
veritabila curte, ducand un trai plin de lux. Veniturile acestora
proveneau din beneficii, din cumulul mai multor functii. Acestea nu erau
insa atribuite celor mai merituosi oameni ai Bisericii, fiind obtinute
prin cumparare si trafic de influenta. A reaparut astfel simonia si
nepotismul.
Reforma a fost urmarea directa a slabirii autoritatii papale. Dupa ce,
intre secolele XI-XIII, papalitatea fusese in conflict cu imparatii
germani, la inceputul secolului al XIV-lea, un nou conflict se nastea
intre papa Bonifaciu al VIII-lea si regele Frantei, Filip cel Frumos.
Biserica a intrat atunci intr-o perioada critica. Umilit, papa si-a
parasit scaunul pontifical, cedand astfel locul candidatului adus de
rege. Centrul catolicismului s-a mutat la Avignon, o data cu noul papa.
Schimbarea resedintei a compromis prestigiul papalitatii. Tutela
Frantei si o reforma a Bisericii apareau necesare. Autoritatea Bisericii
a fost subrezita si mai tare cand, dupa 1377, papa s-a reintors la
Roma. Alegerea, in 1378, a unui nou papa a declansat a doua mare
schisma. Cardinalii francezi nu l-au recunoscut pe noul papa, desemnand
unul francez, la Avignon. Criza s-a incheiat de-abia in 1414, cand, prin
Conciliul de la Constance, a fost ales un papa, Martin al V-lea,
recunoscut de toti.
Comportarea unor papi lasa mult de dorit: Alexandru al VI-lea Borgia a
dus o viata scandaloasa, iar urmasul acestuia, Iuliu al II-lea, desi a
reimpus demnitatea si sobrietatea , a lasat ca pontificatul sau sa fie
in intregime absorbit de intrigi diplomatice si de operatiuni
razboinice; Leon al X-lea, din familia de Medici, a fost mai mult
preocupat de arta si literatura.
Renasterea si umanismul au contribuit la adancirea crizei religioase, prin eliberarea spiritului uman de sub tutela Bisericii.
Umanistii au inoculat in spirite gustul criticii. Acest mod de a gandi
venea in contradictie cu doctrina oficiala care se baza pe autoritatea
Scripturii si pe traditia apostolilor. Prin exegeza filosofica , ei au
repus in circulatie textele primare ale crestinismului, iar prin
tiparirea acestora le-au facut cunoscute unui numar mare de persoane.
S-a constatat ca Biserica interpretase in favoarea ei unele pasaje ale
Bibliei, iar unele documente pe care se sprijineau pretentiile ei de
dominatie, intre care si celebrul Donatio Constantini, erau false.
Situatia economica a Bisericii catolice a constituit un motiv de
nemultumire, Biserica fiind unul dintre cei mai mari propietari si
dispunand de importante venituri. In Germania, ea detinea o treime din
suprafata arabila, iar englezii erau profund nemultumiti de sumele
foarte mari trimise la Roma. Curia papala se transformase intr-o uriasa
masina de stors bani,destinata cheltuielilor pentru fast si chiar
militare. Bogatiile imense ale Bisericii si clerului, averile
manastirilor au dus la aparitia unui curent care sustinea necesitatea
redistribuirii marilor proprietati ecleziastice.
In pofida numeroaselor avantaje economice, Biserica catolica a introdus
practica vanzarii indulgentelor, cuparate de cei carora li se ptomitea
iertarea pacatelor. Aceasta practica contravenea spiritului Bibliei si
submina esenta invataturii lui Hristos.
Dezvoltarea burgheziei, interesata in acumularea de capital, venea in
contradictie cu existenta unui cler neproductiv si corupt. Burghezia
dorea o Biserica saraca, simplificrea ceremonialului religios si un
calendar mai simplu, cu mai putine sarbatori.
Acelasi sentiment il nutreau si taranii si orasenii saraci, care doreau
o Biserica necostisitoare. Dezvoltarea unei burghezii locale a
determinat conturarea, intr-o forma incipienta, a sentimentului national
si a incurajat contestarea autoritatii universale a papei.
Reforma a avut si cauze politice, legate de progresele inregistrate in
organizarea statelor in urma incheierii procesului de centralizare.
Monarhia centralizata, cum a fost cea engleza, nu a acceptat implicarea
papalitatii in problemele ei.
Amenintata de erezii, Biserica catolica devine tot mai intoleranta.Prin
Constitutia din 1231, papa Grigore al IX-lea a decis cum sa actioneze
agentii sai (inchizitorii), pentru identificarea ereticilor. Alesi
dintre dominicani, apreciati pentru formatia lor intelectuala riguloasa,
acestia se deplasau din localitate in localitate. Cand soseau intr-o
asezare, ei ii informau pe locuitori ca aveau la dispozitie 30 de zile
pentru a-si marturisirea ratacirea, timp in care acestia nu aveau de
suportat decat o pedeapsa usoara. Suspectii care nu abjurasera erau
adusi in fata unui tribunal ecleziastic.
In 1252, Inocentiu al IV-lea a legalizat tortura. In principiu, aceasta
pedeapsa se aplica o singura data, dar, cu timpul, inchizitorii au
eludat aceasta prevedere, prezentand torturile ulterioare drept
continuari ale celei dintai. De multe ori, ereticii erau predati
autoritatilor civile care ii pedepseau prin arderea pe rug.
Evul Mediu a fost marcat de numeroase luari de pozitie impotriva
Bisericii catolice. In sec. al XV-lea, larga difuzare a cartilor
tiparite in limbile nationale, tratand subiecte religioase si adresate
laicilor, a dus la intarirea pietatii populare. Unii predicatori se
adresau direct poporului, aratand abaterile Bisericii catolice de la
invatatura Bibliei si necesitatea reformarii ei.Inca din sec. al XIV-lea
isi face loc ideea introducerii unei reforme radicale a Bisericii, care
sa duca la regasirea mesajului initial al crestinismului. Actiunile
unor predicatori tempera sensibilitatea religioasa populara: foarte bine
pregatiti si inzestrati cu o mare influenta asupra maselor, ei isi
ilustrau predicile cu exemple din viata cotidiana. Se dezvolta astfel un
curent popular, Devotio moderna (credinta moderna), care corespundea
sentimentul popular de pietate, axat pe suferintele fizice si morale ale
lui Iisus si ale Fecioarei. Acest curent era sustinut si de umanisti,
deoarece ii considerau ca esenta a crestinismului comunicarea, prin
Hristos, a omului cu Dumnezeu.
John Wyclif (1328-1384), preot si profesor la Universitatea din Oxord,
avocat ecleziastic al Coroanei, a formulat o teorie a puterii si una a
celei ecleziastice, sustinand ca membrii clerului nu pot dezlega de
pacate si nu sunt intermediari intre credincios si Dumnezeu; el a
criticat sever avutiile si abuzurile Bisericii catolice si a propus
regelui Anglei sa confiste bunurile acesteia. El afirma ca enoriasii pot
sa interpreteze ei insisi Sfanta Sriptura, fara sa o accepte pe cea
oficiala. Pentru a cunoaste direct mesajul Bibliei, Wyclif a inceput
traducerea acesteia in limba engleza. Mai multe dintre ideile lui vor fi
preluate de protestanti in secolul al XVI-lea.
3. Reforma si raspandirea ei
Calvinismul
In Franta,s-a resimtit, deasemenea, necesitatea reformarii Bisericii si
reinvierii surselor initiale ale credintei. Regele Francisc I parea
favorabil noilor idei, pana la afacerea afiselor (1534), cand luteranii
au lipit pana la usa camerei regelui, afise prin care se cerea
inlaturarea messei (liturghia). Scandalul la obligat pe rege sa ia
masuri impotriva protestatantilor. Unul dintre acestia, Jean Calvin,
instalat la Geneva dupa 1515, a transformat orasul intr-un
oras-biserica. El a devenit un veritabil tiran, reglementand, dupa bunul
sau plac, intreaga viata politica, religioasa si morala. Orasul era
condus de un mare consiliu, desemnat prin alegeri dirijate de Calvin. Au
fost impuse reguli puritane: putine petreceri si reuniuni mondene, mai
putine spectacole de teatru; cerceii de aur si hainele de matase au fost
interzise.
Reforma in alte tari
Ideile Reformei s-au raspandit in scurt timp si-n alte tari. Tanarul
rege al Suediei, Gustav Vasa, a creat o Biserica luterana si a proclamat
independenta tarii, desprinzandu-se de sub hegemonia Danemarcei.
Aceasta din urma a trecut si ea la Reforma, in 1539. Spre 1560 toata
Europa de Nord a fost castigata de ideile Reformei. Calvinismul a
castigat teren in Franta, Suedia, Tarile de Jos, Ungaria.
4. Contrareforma
Progresele realizate de protestantism au inceput sa nelinisteasca
biserica romana. Reforma reusise sa divizeze unitatea crestina a
Occidentului si sa saraceasca Biserica catoilica. Daca in prima jumatate
a sec. al XVI-lea, catolicii au asistat cu oarecare pasivitate la
raspandirea protestantismului, incepand cu mijlocul veacului, acestia au
simtit nevoia sa opreasca aceasta revolutie religioasa
Biserica a simtit nevoia sa se reinnoiasca si, prin noile transformari,
sa se opuna expresiunii protestantismului. Aceasta miscare s-a numit
Contrareforma (Reforma catolica).
Papa Paul al III-lea a convocat un Conciliu la Trento, care s-a
desfasurat de-a lungul mai multor ani. Conciliu fusese gandit sa puna
fata in fata catolicismul si pe Luther, dar si-a desfasurat, in prima
faza, activitatea in absenta protestantilor.
Singura traducere a Bibliei recunoscuta era cea facuta de Sf. Ieronim,
numita Vulgata , fara insa a se interpune si alte versiuni.
Conciliul a adoptat unele masuri, avand ca scop combaterea
protestantismului si eliminarea abuzurilor care au promovat Reforma.
Acestea au vizat:
a) precizarea doctrinei bisericesti: salvarea prin credinta si prin
binefaceri, dreptul exclusiv al Bisericii de a interpreta Evangheliile,
cultul Fecioarei, adorarea sfintilor. Au fost luate masuri de intarire a
disciplinei clerului si a acelei din manastiri, iar episcopilor li s-a
impus sa faca vizite anuale in propriile parohii;
b) masuri de intarire a Bisericii. Papa era recunoscut ca singurul
conducator al Bisericii catolice, caruia trebuiau sa I se supuna
clericii din intreaga lume. Limba de cult a ramas latina;
c) masuri de eliminare a sinoniei, nepotismului, cumulului de functii
ecleziastice, mentinerea celibatului preotilor si reducerea fiscalitatii
pontificale;
d) masuri de reorganizare a invatamantului bisericesc. S-a pus accentul
pe profilul moral al slujitorilor Bisericii. Aceasta a fost chemata sa
creeze efecte dramatice care sa-I impresioneze pe credinciosi si sa-I
faca sa retraiasca patimile martirilor.
Transpunerea in practica a hotararilor luate de consiliu s-a facut cu greutate
Suveranii erau ingrijorati de proclamarea suprematiei papei asupra
clerului, in timp ce acesta din urma nu era dispus sa renunte la unele
favoruri.
Tara catolica, in care influenta Reformei aproape nu s-a simtit, a fost Spania.
Pentru a preintampina raspandirea ideilor Reformei, Biserica catolica a
creat Congregatia Indexului, care avea ca obiectiv examinarea tuturor
scrierilor cu caracter religios sau laic si alcatuirea unor liste cu
cele interzise catolicilor, numite Index .
In acest Index au fost cuprinse nu numai carti religioase ci si in alte
domenii, inclusiv stiintifice intre care lucrarile lui Copernicus sau
René Descartes.
Compania lui Iisus
Pentru a combate Reforma, catolicii au format, in 1534, un ordin
religios, Compania lui Iisus .Intemeietorul sau a fost Ignatiu de
Loyola, fost ofiter. Ordinul avea o organizatie militareasca. Membrii
sai, iezutii, trebuiau sa se supuna superiorului ordinului, precum
soldatii capitanului. Disciplina era impinsa atat de departe, incat
membrii ordinului isi pierdeau orice personalitate sau vointa. Creat
pentru evanghelizarea musulmanilor, ordinul si-a indreptat, in curand,
activitatea contra protestantilor.
Iezuitii au primit importante privilegii de la papa Paul al III-lea.
Avand de luptat contra ereziilor si pentru propagarea catolicismului,
iezuitii nu traiau izolati, ci in asezari umane. Mijloacele de actiune
erau:
a) predicile – in care era denuntata erezia luterana si calvina;
b) spovedaniile – numerosi iezuiti au fost confesorii suveranilor ceea
ce le-a permis sa dobandeasca un rol politic considerabil;
c) invatamantul – iezuitii au intemeiat scoli de mare valoare ;
d) mesianismul – iezutii au mers in acest scop prin Extremul Orient sau America de Sud, unde predicau crestinismul.
Ei propagau credinta crestina, dar mentineau si foloseau traditiile religioase si culturale indigene.
Reforma protestanta a avut efecte benefice asupra Bisericii catolice,
deoarece a obligat-o sa introduca reforme in trei planuri: al unor
masuri disciplinare si reinnoirii pastorale, al unor intense activitati
misionare si pe planul reflectiei teologice.
Ordinul iezuitilor a jucat un rol important in Reforma catolica.
Cu toate aceste masuri, unitatea Bisericii romano-catolice nu a mai
putut fi refacuta. Dimpotriva, noile Biserici reformate au inceput
actiuni de atragere a unor noi adepti din alte tari europene sau chiar
din Lumea Noua.
