| Probleme de ordin religios
In secolele IV-V, pe plan intern, istoria Bizantului
se va confrunta cu diverse probleme de ordin religios. Trebuie retinut
faptul ca prin dezvoltarea monahismului, care se organizeaza in secolele
IV-V, creste in mod evident forta moralasi sociala a crestinismului, ce
se va manifesta acum si sub forma unei forte de expansiune deosebita,
prin evanghelizarea Armeniei de catre Grigorie Luminatorul, a Abisiniei
de catre Frumentiu, a gotilor de catre Ulfila. Tot acum asistam si la
sfarsitul paganismului. Imparatul Constantiu luase mai multe masuri
favorabile crestinilor, limitand activitatea paganilor. Din pacate,
succesorul sau Iulian, educat atat in spiritul paganismului grec cat si
in religia crestina, odata ajuns la putere a dat un edict prin care
ordona redeschiderea templelor si reorganizarea cultului pagan. El a dat
si o declaratie de toleranta, insa a exclus pe crestini din functiile
importante ale Statului. Dupa moartea lui Iulian, pana la Teodosie I,
paganii au continuat sa observe nestingeriti cultul si obiceiurile lor.
Teodosie I a luat insa masuri dure impotriva paganilor: faimosul edict
din 392 interzicea sacrificiile si orice ceremonie pagana precum si
accesul la temple.
Jocurile olimpice au fost si ele interzise in 393,
iar misterele lui Eleusis in 396. In Occident, episodul cel mai
semnificativ ramane decizia luata de Gratian de a scoate statuia zeitei
Victoria din Senatul de la Roma, care simboliza in ochii tuturor
grandoarea trecutului roman. Dupa Sinodul de la Niceea, imparatul
Constantin cel Mare nu a dus o politica bine definita cu privire la
arieni. Printre succesorii sai, Constantiu si Valens au fost arieni. In
vremea lui Teodosie I, acesta va fi insa foarte categoric cu arienii,
gonind din Constantinopol pe episcopul arian si dand niceenilor toate
bisericile din oras. In 380, el a publicat un edict prin care numai cei
care aderau la invatatura niceeana cu privire la Sfanta Treime aveau
dreptul sa se considere "crestini catolici", in timp ce ceilalti,
arienii, erau considerati eretici. Un sinod convocat de Teodosie I la
Constantinopol in 381, confirma simbolul de credinta de la Niceea in
ceea ce privea consubstantialitatea Tatalui si a Fiului si completa
afirmand consubstantialitatea Sfantului Duh cu celelalte doua Persoane.
Acealasi Sinod fixa si locul episcopului de la Constantinopol: primul
dupa cel de la Roma. Nu era vorba inca de egalitate, dar asistam deja la
pozitia de superioritate a scaunului de la Constantinopol fata de
ceilalti confrati din Rasarit. Aceste hotarari extrem de importante i-au
asigurat lui Teodosie I un loc de frunte in istoria crestinismului,
alaturi de Constantin cel Mare. Teodosie proclama de fapt ca nu exista
toleranta in materie de religie: este o religie de Stat obligatorie, a
carei dogma este fixata de imparat, care o impune supusilor sai.
Ortodoxie si erezie devin acum subiect politic si religios in acelasi
timp sau in unele situatii, puncte de vedere care risca sa se confunde.
Trebuie notat faptul ca aceasta politica a lui Teodosie se opunea
ideilor pe care le apara in acea vreme in Occident Sfantul Ambrozie,
convins ca in problemele bisericesti nu trebuie sa se amestece puterea
temporala. Astfel, atitudinea lui Teodosie anunta viitoarele conflicte
dintre Rasarit si Apus. In sfarsit, locul pe care-l va ocupa de acum
inainte Constantinopolul, va declansa reactia episcopilor de la Antiohia
si Alexandria, jucand astfel un rol important in luptele din secolul al
V-lea, aspectul teologic mascand uneori interese de ordin material.
| 
