Legaturile matrimoniale ale lui Ioan al II-lea
(1118-1143) cu regatul Ungariei nu l-au scutit de mentinerea unei stari
conflictuale cu noul adversar, cel care reusise deja sa-si impuna
dominatia asupra croatilor. In 1128, Stefan al II-lea a trecut Dunarea
si Ioan al II-lea cu mare greutatea a reusit sa respinga atacul. Pentru
ponderarea ambitiilor normande in Sicilia, Ioan a fost nevoit sa
multiplice privilegiile acordate Venetiei si sa se aliaze cu Imperiul
German si cu Pisa, negociind noi concesii comerciale. Energia acestui
imparat a fost insa dirijata catre Antiohia, pe care o cucereste in 1137
pentru foarte scurta vreme, iar visul unei noi campanii in Orient i-a
fost spulberat de moartea sa accidentala survenita in aprilie 1143.
Imparatul Manuel I (1143-1180) a intreprins o ultima
tentativa de interventie in Italia. El a intarit alianta germana
impotriva normanzilor, prin casatoria sa in 1146 cu Berta de Sulzbach,
cumnata lui Conrad al III-lea. Chiar si in aceste conditii, infrangerea
lui Conrad al III-lea de catre turci a permis regelui Siciliei, Roger al
II-lea, lansarea unui nou atac in Balcani in toamna anului 1147. El a
cucerit Corfu, a pradat Teba si Corintul si a facut prizonieri pe
lucratorii de matase, deportati la Palermo. Alianta germana a fost
compromisa in momentul venirii la conducerea Imperiului German a lui
Frederic Barbarossa, Manuel I fiind nevoit sa actioneze prompt in noile
conditii. In 1154, moartea lui Roger al II-lea i-a permis lui Manuel I
sa lanseze din Ancona o puternica ofensiva militara incheiata in 1155 cu
posibilitatea controlului asupra acestei regiuni din Italia. Imediat
intervine insa dubla ostilitate a lui Barbarossa si a Venetiei,
nemultumiti de faptul ca stramtoarea Otrante trecea sub controlul unei
singure puteri. De aceea, in 1156 Guillaume I al Siciliei respinge
expeditia bizantina.
Manuel I a beneficiat de o situatie favorabila in
Balcani, unde in 1161 a reusit sa-si impuna favoritul si ginerele sau,
Bela, ca mostenitor al tronului Ungariei si sa supuna Bosnia, Croatia si
Dalmatia. De asemenea, in 1172 el a reusit sa-l infranga pe principele
sarb Stefan Nemanja. Aceste reusite balcanice au nelinistit Venetia,
care dupa 1171 devine unul dintre dusmanii de temut ai Bizantului.
In Orient, Manuel a continuat o ofensiva laborioasa,
Renaud al Antiohiei acceptand suzeranitatea bizantina, iar regele
Ierusalimului, Baudouin, s-a plasat sub protectia sa. In 1159, Manuel
isi face intrarea triumfala in Antiohia, urmat de regele Ierusalimului
si de Renaud, care mergea pe jos. Chiar si turcii pareau invinsi: in
alianta cu regele Ierusalimului Manuel I se angaja la o expeditie de
amplore impotriva acestora. Incurajati de Frederic Barbarossa, turcii
s-au revoltatimpotriva bizantinilor, pe care ii infrang in septembrie
1176 la Myriokefalon. Infrangerea nu a avut efecte imediate, exceptand
poate perenizarea implantarii turcilor in zona.
La moartea sa in 1180, Manuel a lasat Imperiul in
aparenta puternic, dar total izolat. Fiul sau, Alexios al II-lea de 11
ani (1180-1183) logodit cu o fiica a regelui Frantei, Ludovic al
VII-lea, Agnes-Anne, a trebuit sa faca fata diferitelor contradictii
interne ale dinastiei comnene. Sprijinul initial al armatei pentru
regenta Mariei de Antiohia, cea de a doua sotie a lui Manuel, s-a
dovedit insuficient, deoarece cel care a ajuns la tron in 1183 a fost
Andronic I. El a primit sprijinul populatiei, dornica sa se debaraseze
de anturajul latin al Mariei, precum si de cel al clerului antilatin.
Andronic a lansat un program ambitios de reforme, a
ales pe baza de competenta oameni modesti in functii administrative
importante, salariile lor fiind decente si scutind pe contribuabili de
la noi taxe. Prin aceasta politica el ataca privilegiile aristocratiei,
centrul de guvernare al comnenilor. In timp revoltele s-au inmultit,
Andronic nu a putut face fata atacului normand din 1185, in urma caruia
este cucerit Tesalonicul, iar in septembrie 1185 multimea condusa de
Isaac Anghelos il omoara. Astfel a luat sfarsit dinastia comnenilor.
| 
