Alaturi de marile personalitati romanesti care
au ilustrat viata noastra culturala din sec. al XVII-lea se asaza si figura
mitropolitului Moldovei, Dosoftei. "Acest Dosofteiu mitropolitul - scrie
Ion Neculce - nu era om prost de felul lui;era neam de mazil, prea invatat;
multe limbi stia:elineste,latineste, slovineste si alte. Adinc din carti stia;
si deplin calugar, si cucernic, si blind, ca un miel; in tara noastra pre
aceste vremi nu se afla om ca acesta". Datele noi care s-au gasit in
ultimul timp au permis a se stabili ca eruditul mitropolit al Moldovei se
tragea dintr-o familie de negustori din Lvov, Papara, de origine macedoromana.
Mitropolitul Dosoftei a lasat o urma adinca in
viata religioasa a Moldovei, dindu-i acestei vieti un impuls nou. Prin
reinfiintarea tipografiei, prin tiparirea de carti noi, in special de ritualul
bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct al operei culturale din epoca
lui Vasile Lupu.
Principala opera a mitropolitului Dosoftei si
prima lui scriere care a vazut lumina tiparului este Psaltirea in viersuri,
care apare in anul 1673, intr-un orasel polonez, Uniev. A tradus aceasta carte
din slavoneste. Aceasta traducere a vazut lumina tiparului in anul 1680. In
Molitvelnicul lui (1681) si in Parimiile aparute in anul 1683, Dosoftei
tipareste o lunga Cronologie a tarii Moldovei, scrisa in viersuri silabice,
compusa din 136 rinduri.
Are si niste versuri dedicate patriarhului
Moscovei, Ioachim. Importanta Psaltirii in versuri a mitropolitului Dosoftei
pentru literatura noastra veche este foarte mare. La sfirsitul Psaltirii,
Dosoftei tipareste si versurile lui Miron Costin privitoare la originea
neamului romanesc.
Tot la tipografia din Uniev, mitropolitul
Dosoftei publica in anul 1673 un Acatist talmacit de pre limba slavoneasca pre
limba romaneasca prin iubirea de munca si rivna Preasfintitului chir Domnului
parinte Dositei, mitropolitul Sucevei. Probabil ca este o retiparire a unei
parti, Acatistul Maicii Domnului; din Precinstitele Acatiste a lui Petru
Movila, aparuta la tipografia din manastirea Pecersca in anul 1629.
In 1679 tipareste o Liturghie, tradusa de el
din limba greceasca, cu numeroase note scrise in limba greaca. Si Psaltirea
slavo-romana, pe care o tipareste la Iasi in anul 1680, este tiparita la
tipografia sa. O insemnatate mare pentru literatura noastra veche are
monumentala opera cunoscuta sub titlul Viata si petreacerea svintilor sau
Proloagele.Intreaga scriere a lui Dosoftei cuprinde patru volume mari, tiparite
intre anii 1682-1686. Opera lui Dosoftei in mare parte este o compilatie a lui
proprie, alcatuita sau tradusa dupa mai multe izvoare, cum spune el, "de
pre greceste si de pre sirbeste".
In anul 1683, mitropolitul scoate o a doua
editie a Liturghiei lui, completata cu rugaciuni noi. In acelasi an, el
tipareste o noua lucrare, intitulata Parimiile preste an. Este o colectie de
slujbe si rugaciuni, care se intrebuinteaza in biserica la serviciile divine ce
se oficiaza seara. Deasemenea el traduce si trimite la Moscova si Kiev
Epistolele lui Ignatie, arhiepiscopul de Antiohia. Moldova, dupa cum vedem,
ne-a lasat o intreaga literatura istoriografica scrisa in slavoneste, o bogatie
de cronici de tot felul.
DIN VISTIERIA CREDINTEI
MITROPOLITULUI DOSOFTEI
TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Din soborul vrednicilor vladuci ai Bisericii
noastre, din pronaosul frescelor seculare, din pridvorul tiparnitei sale de la
Iasi, din galeria ctitorilor culturii romanesti, ne iese in cale Mitropolitul
Dosoftei al Moldovei.
Dupa trup fiu al tinutului sucevean, nascut in
1624, iar dupa duh al sanctuarului monahal de la Probota, din 1648, cand a
primit numele de Dosoftei. Simtind chemarea tainica a rolului sau in viata
Bisericii, cu studii temeinice, si-a indestulat setea de cultura, mai intai in
Scoala domneasca din manastirea Trei Ierarhi, din Iasi, si apoi la celebra
Scoala a Fratiei Ortodoxe din Lvov.
Cu o viata filocalica pe masura monahismului
vremii, la numai 34 de ani, Dosoftei este chemat, in 1658, sa pastoreasca, pe
rand, eparhiile Husi si Roman. In 1671 devine Mitropolit al Moldovei, pana la
1686, cand a luat drumul greu al pribegiei in pamant strain, in Polonia.
Aici, inconjurat de cativa ucenici, a
continuat o foarte bogata activitate teologica, literara si de traduceri, pana
la trecerea sa la viata cea vesnica, in 1693. Daca mormantul sau nu se mai
cunoaste, zestrea ostenelilor sale, roade ale talentului sau de versificator,
traducator, scriitor si contemplator al adevarurilor celor mai presus de fire,
constituie marturii ale existentei si nemuririi acestui Parinte spiritual al
poetilor romani de dupa el si Ctitor al limbajului liturgic prin Liturghierul
tradus si tiparit la Iasi la 1679 ca dar al limbii romane, biruitoare in cultul
Bisericii. Transliterat de catre Mitropolia Moldovei in 19801, ca si Psaltirea
in versuri, in 19742, aceste doua carti dau la iveala un intreg univers de
frumuseti literare si talmacesc credinciosia cu care Biserica a pastrat fondul
de cuvinte, incat ele pot fi folosite si astazi, cu intelesul liturgic al
cuvantului.
Ierarh al harului inmultit, cuget luminat,
psalmist in graiul multimilor, osardic talmaci al izvoarelor grecesti si
slavonesti, pentru a face "spre inteles romanesc lauda sfanta",
mester iscusit al slovelor, paznic al dreptei credinte, al unui dumnezeiesc
odor primit din Scripturi si din vistieriile Sfintilor Parinti, greu incercat
printre straini si stins de dorul pamantului romanesc, asa se profileaza
personalitatea creatoare a Mitropolitului Dosoftei, dupa datele vietii sale de
pastor ierarh, carturar. E datoria si grija noastra sa-l readucem cu evlavie in
randul marilor figuri ale culturii romanesti si universale, in catapeteasma
cinstirilor supreme de care tineretul si noi insine avem mare trebuinta.
Pe masura ce anii trec, ei ni-l apropie parca
tot mai mult, chemandu-ne sa-l facem cunoscut, sa-i dam la iveala vistieria
credintei si talentului, care au rodit cu imbelsugare in Biserica noastra, in
sufletele fiilor ei si in Ortodoxia ecumenica. Pretuirea ce i se cuvine operei
sale teologice si literare trece insa dincolo de persoana si timpul sau,
acoperind de cinste Biserica si, deopotriva, limba si cultura romaneasca peste
trei secole si jumatate.
Fiecare din acestea a urcat prin el trepte
noi, inscriind date memorabile legate de Psaltirea sa in versuri, de sfintele
carti ale slujirii in romaneste de la Dumnezeiasca Liturghie la Octoih si la
Vietile Sfintilor, la traducerea Sfintilor Parinti in alte limbi folosite in
Ortodoxie sau deslusind, la crearea Patriarhului Ioachim al Moscovei,
invatatura ortodoxa despre taina prefacerii la dumnezeiasca Euharistie.
Mitropolitul Dosoftei trebuie privit si ca un
teolog de autoritate in aria larga a Ortodoxiei. Cu atat mai mult se cuvine sa
cinstim ierarhul inaripat cu gandul spre inaltimile duhului prin scris si
truda, cu cat imprejurarile i-au fost lui Dosoftei vitrege si mijloacele
putine.
Dar a privi doar in aceasta lumina incununarea
ce i se face de obicei acestui apostol al slujirii altarului si al versului
inseamna a scapa din vedere valoarea mesajului sau pentru vremea noastra. Fiind
un mare exemplu, el ne este si un puternic indemn. Poliglotul Dosoftei nu
dispunea de circulatia si schimbul de valori ce se face in secolul nostru.
Tiparnita lui era un teasc greoi fata de ceea
ce ofera astazi civilizatia si tehnica moderna pentru raspandirea
scrisului.Poezia noastra culta, al carei ctitor este, dispune acum de
subtilitatile de expresie si bogatii poetice de inalta tinuta.Cartea
bisericeasca se afla in pas cu finetile limbii noastre literare. Izvoarele
patristice traduse in romaneste, editate si reeditate, revarsa rauri de apa vie
in gandirea teologiei si a culturii romanesti. De la Mitropolitul Dosoftei
incoace, folosirea in scrierile sau cartile bisericesti a alfabetelor cirilice
si eline au ramas piese pretioase de colectii.
Sfanta lui ravna si nazuintele, care il ridica
mai presus de lumea veacului sau, ramanand pilda pentru noi toti cei din cinul
arhieriei, purced din dumnezeiesti indemnuri, pazite de el ca lumina ochilor.
"Pastorul cel bun pune sufletul sau pentru oi, aparandu-le ca David si
priveghindu-le ca Iacob si pornindu-le la pasuni bune si ape sanatoase",
scrie el in predoslovia de la Dumnezeiasca Liturghie. O asemenea unica
marturisire, din atatea pe care ni le-a lasat in paginile scrise de el, este de
ajuns nu numai pentru a-l defini, dar si pentru a ne intelege chemarea noastra.
Ca si la inaintasul sau, Mitropolitul Varlaam,
duhul cucernic, afierosirea si vibrantele chemari "la toata semintia
romaneasca pretutindenea ce se afla intr-aceasta limba pravoslavnica"
razbat din fiecare rand, din fiecare imagine si expresie pornite din inima.
Truda "talcovanilor", prinosul psalmilor "intorsi in stihuri
populare, toata tiparitura lui bisericeasca in romaneste isi lamuresc si
obarsia, si telul prin aceste revelatoare impartasiri.
Avem multe indatoriri fata de trecutul din
care ne vorbesc asemenea suflete luminate cu Duhul Sfant. Dar una din cele
dintai este cunoasterea si meditarea paginilor nemuritoare ale acestor parinti
ai altarului si ai culturii romanesti. Nu numai pentru a-i cunoaste cum au
fost, ci si pentru a intelege cum trebuie sa fim noi, spre a fi vrednici de ei.
Acesta nu este un aspect, ci este ratiunea insasi pentru care stam cu poetul si
Mitropolitul Dosoftei in fata secolelor si a lumii, in numele a ceea ce
insemneaza spirit cultivat si putere de a inalta semenii sa devina purtatori de
Dumnezeu, asa cum "Duhul vine intr-ajutor slabiciunii noastre".
(Romani, 8, 26)
Daca revine tuturor indatorirea sa mediteze,
sub rostul unei astfel de intelegeri, asupra cinstirii ce se face
Mitropolitului Dosoftei, noua, slujitorilor Bisericii, cu atat mai mult. O
consacrare, precum aceea de care s-a bucurat Ierarhul Bisericii noastre prin
cinstirea lui de U.N.E.S.C.O. in 1974, ne indatoreaza sa reflectam adanc la
semnificatiile stradaniei sale. E cat se poate de important ca un ierarh roman
ne-a condus la inaltul for al infratirii in numele a tot ce are mai nobil
fiinta umana. Sa luam aminte, noi, slujitorii altarelor, dar si cinul celor
inzestrati cu darul cuvantului in viers, ca numai "multa truda si vriame
indelungata" pot da si raspunsurile la chemarile sfinte si cununa
talentului pentru ceea ce implinim intru cultivarea spiritului.
Neobositul si pribeagul Mitropolit Dosoftei ne
adevereste mereu ca, in ogorul Ortodoxiei noastre romanesti, cultura a aflat
teren manos. Ne-o confirma si alti vladici carturari si apostoli ai culturii
romanesti, ca Damaschin Dascalul, Chesarie, Antim Ivireanul, Iacob Putneanul si
altii din jilturile lor de pastorire, de asemenea, poligloti, slijutori ai
tiparului, artisti si cuvantatori de Dumnezeu.
Ei au pus sufletul lor in tot ce au scris si
au tradus, ridicand prestigiul tipografiei bisericesti si dand limbii romanesti
noi podoabe de sens si de stil, iar cuvantului descoperindu-i taina rostirii. E
randul fiecarei generatii sa-si implineasca raspunsurile. Una din cai este si
aceasta preluare a traditiilor, aceasta nepretuita mostenire a inaintasilor
nostri, ca pe un "rod al duhului". Indemnul ne vine cu staruinta, de
peste veacurile trecute, de la acesti straluciti inaintasi ai nostri.
Din fericire, in cuprinsurile Patriarhiei
noastre avem inca nepretuite comori ale stradaniei, talentului si spiritului
stramosesc. Datori suntem sa le cercetam, sa le cunoastem si sa le pastram ca
pe niste bunuri sacre cum si sunt. Cu acest smerit gand am insistat si Dumnezeu
ne-a ajutat sa dobandim palatul Parlamentului, construit langa pridvorul
bisericii catedrale, pe locul Mitropoliei, intre altele si pentru a organiza in
spatiile generoase ale acestei cladiri Muzeul Spiritualitatii Ortodoxiei
Romanesti.
Oricine poposeste la Manastirile sau la
bisericile maramuresene culege puteri innoitoare, din ceea ce marturisesc
zidurile, locul fericit ales, frescele, broderiile si alte odoare bisericesti,
din tot ceea ce soarbe duhul despre cele ce nu se pot vedea, nici
pipai.Asemenea si la oricare din sfintele asezari manastiresti, unde ne
intampina nu numai odoarele evlaviei strabune, ci si cele ale inspiratiei artistice,
asa cum staruie ele in pridvorare, in arhitectura, in culorile pictorilor, in
firul brodat, in lemn si in piatra, insufletite de maini indemanatice si gand
curat ca si credinta ostenitorilor.Cat de mari sunt aceste roduri innoitoare de
cuget, marturisesc miile de opere in proza sau in viers care au preamarit
viziunea plina de evlavie si de dar a acestor anonimi ctitori.
Sa
purtam gandurile noastre spre ceea ce Mitropolitul Dosoftei insusi a luat
aminte. Facand aceasta suntem langa inima lui, in aceeasi dragoste pentru
comorile duhului, in acelasi cult al valorilor spirituale. Urmandu-i exemplul,
e sporul de cinstire pe care i-l putem aduce. E prinosul nostru intreg, odata
cu impartasirile mesajului cu care infrunta el veacurile.
