Pentru a intelege conditiile in care s-a intemeiat Biserica si s-a raspandit crestinismul, trebuie sa cunoastem starea gene-rala a lumii antice la nasterea lui Iisus Hristos.
Palestina, leaganul crestinismului, facea parte din Imperiul roman. Imperiul roman era un stat uni-versal; se intindea pe trei continente, de la Oceanul Atlantic si Marea Nordului pana la granita Armeniei, Arabiei si Marea Rosie, din Bretania, de la Rin si Dunare pana la marginea Saharei si a Etiopiei. In vremea imparatului Traian (98-117), Imperiul roman s-a intins si mai mult, cuprinzand Dacia si ajungand la Marea Caspica si Golful Persic.
Imparatul August (31 i.d.Hr. - 14 d.Hr.) a creat sistemul politic numit "Prin-cipatul", deoarece Imparatul, desi impartea cu Senatul roman puterea suprema, se considera Princeps, adica primul dintre senatori. Acest sistem politic a durat pana la Imparatul Diocletian (284-305), care a inaugurat un nou sistem politic numit "dominat".
Cifra populatiei Imperiului roman din timpul lui August nu se cu-noaste : istoricii o apreciaza cu probabilitate intre 60-120 milioane. Statul era condus de imparat si de Senat (diarhie) si era impartit in provincii. Ele erau de trei categorii: provincii imperiale, conduse de un legat, care reprezenta pe imparat ; senatoriale, conduse de un proconsul. Acestea erau provinciile mai bine romanizate; unele provincii, cu o situatie speciala, ca Egiptul.
Starea religioasa
Cu exceptia iudeilor, popoarele vechi erau politeiste si idolatre. Cultele erau numeroase; fiecare popor avea religia sa. Statul roman le tolera pe toate, afara de unele culte socotite peri-culoase (ca al druzilor din Galia, unele culte siriene si egiptene, apoi crestinismul). Religia romana, religie de stat, era in decadenta. Ea era un cult formalist, fara dogme, fara istorie, constand intr-o multime de rituri. Ca religie de stat, religia poporului dominant, ea era insa legata de toata viata cetateanului si observarea ei interesa mult con-ducerea Imperiului. Primul imparat, August, a luat si titlul de "pontifex maximus", adica sef religios suprem al statului, si a facut o re-forma religioasa, care tindea la intarirea paganismului roman.
Religia greaca era de asemenea in decadenta. Mai importante erau misterele. Ele aveau unele idei religioase deosebite ca: ideea de pacat, de renastere, de curatire, de nemurire, aveau unele rituri si ospete sacrale, erau entuziaste si prozelitiste, tindeau spre monoteism si universalism. Datorita cultelor orientale, au patruns in Imperiul roman, misterele, magia, astrologia si unele practici religioase noi. Cel mai insemnat dintre ele era cultul zeului Mithra (mithraismul), zeul soarelui.
Religia era in general discreditata; necredinta clasei culte era cunoscuta, superstitia in popor era foarte mare. Prin reorganizarea religiei romane de catre August si prin sprijinul statului, ca si prin atractia cultelor orientale, paganismul avea sa se opuna totusi cresti-nismului cu toata puterea sa.
Unitatea religioasa o asigura in Imperiu cultul imparatului. August era socotit un salvator al lumii si a fost divinizat dupa moarte. Alti imparati (Galigula, Domitian, Diocletian) au primit onoruri divine inca in viata.
Filozofia timpului era reprezentata de trei sisteme mai insemnate : epicurismul, care avea ca principiu moral placerea, nega Providenta, invata indiferenta religioasa; scepticismul, profesat de noua Academie a lui Carneade, care era totodata si imoral; stoicismul, care invata panteismul, socotea ca lumea este condusa de necesitate (destin), ad-mitea ca chiar raul este necesar, recomanda in morala apatia, justifica viciile si sinuciderile. A fost sistemul cel mai influent in societatea romana si avea unele idei inte-resante din punct de vedere moral: privea pe oameni ca semeni. Stoicismul era totusi incon-secvent si contradictoriu.
Raspandirea crestinismului era favorizata de insuficienta religioasa si morala a politeismului greco-roman, de propaganda cultelor orientale si a filozofilor, de situatia sociala a lumii vechi.
