Istoria bizantina ia sfarsit la o data sigura: cucerirea Constantinopolului de catre otomani la
29
mai 1453. In schimb ea are o data de nastere: creearea noii Rome, pe
malurile Bosforului, pentru care Sfantul Constantin a decis sa-i poarte
numele. La acea vreme imparatul se gandea la o apropiere de frontierele
cele mai amenintate, Dunare si Eufrat, fara a avea in vedere crearea
unui nou Imperiu. Din punct de vedere cronologic Bizantul a succedat
Imperiului Roman deschizand o era noua. Chiar daca in structura sa a
pastrat o serie de norme ce au sustinut edificiul imperial roman,
evolutia sa ulterioara descoperindu-ne o directie diferita. De asemenea,
Bizantul se inscrie pe coordonatele elenismului, orizont cu deschidere
ampla spre antichitate, reprezentand o sinteza la alcatuirea careia au
contribuit factori si valori apartinand unor culturi diverse.
Rolul Imperiului bizantin in istoria europeanasi a poporului roman nu poate fi neglijat chiar
daca
multi il trec uneori cu vederea. De fapt intreaga istorie a
crestinismului, din momentul in care a devenit religie libera, s-a
desfasurat in cadrul acestui Imperiu. Prin studierea Istoriei si
Spiritualitatatii Bizantului putem intelege mai bine cadrul si modul in care crestinismul s-a
dezvoltat,
si-a formulat dogmele si normele sale de baza, a creat opere de
cultura, artasi arhitectura, a dat viata unor forme superioare de traire
spiritualasi s-a impus in viata societatii determinandu-i cursul.
Bizantul a fost, asa cum spune bizantinologul, Steven Runciman,
"imperiul lui Dumnezeu pe pamant, o palida imagine a Imparatiei lui
Dumnezeu din Cer".
In ceea ce ne priveste pe noi romanii, Bizantul a
avut un rol hotarator in continuitatea dacoromana, in crestinarea
noastra, in procesul de formare a poporului si a limbii romane, in
organizarea si viata bisericeasca, in culturasi arta. In perioada
migratiei popoarelor, Imperiul bizantin a reprezentat singura formatiune
politica din sud-estul european care a reusit sa se impuna in fata
barbarilor, obligandu-i pe acestia sa dea libertate de viata si de
credinta autohtonilor daco-romani.
De la Bizant a fost condusa
activitatea misionara de crestinare in partile noastre. Mai tarziu, cand
s-au constituit Statele feudale independente romanesti, in secolul al
XIV-lea, intemeierea
mitropoliilor si organizarea bisericeasca,
formele pe care le-a imbracat monahismul, toate s-au facut in stransa
legatura cu Bizantul.
Orasul Byzantion, de unde vine numele de Bizant, a fost fondat pe malul vestic al
Bosforului
in jurul anului 660 i.d.Hr. Pozitia sa geografica deosebit de
favorabila, i-a permis sa aiba succese economice si politice notabile
inca de la infiintarea sa. Acest oras domina comertul dintre Marea
Neagrasi Marea Egee, dintre Europa si Asia Mica, fiind usor de aparat,
inconjurat pe trei laturi de ape. Cu toate acestea Bizantul nu si-a
putut apara granitele sale, fiind cucerit pentru o scurta perioada de
persi, la sfarsitul secolului al VI-lea. Adevarata glorie a orasului va
incepe insa in timpul domniei lui Constantin cel Mare cel care il va
transforma in capitala Imperiului.
Foarte multi cercetatori au considerat ca Imperiul bizantin a fost o continuare directa a
Imperiului
roman, numindu-l chiar la un moment dat (395), Imperiul roman de
rasarit. Afirmatia nu este lipsita de temei deoarece Imparatii bizantini
au pastrat o lunga perioada de timp titulatura Imparatilor romani, s-au
considerat pana la sfarsitul Imperiului urmasii acestora, revendicand
toate teritoriile asupra carora acestia stapanisera. In Imperiul
bizantin au supravietuit forme de organizare statala, administrativa ori
sociala de traditie romana. Dreptul si normele juridice romane au ramas
in vigoare multa vreme, cu modificari neesentiale. Chiar si limba
oficiala a Imperiului a fost pana la inceputul secolului al VII-lea,
latina. La randul lor locuitorii Imperiului bizantin se numeau pe sine
romei, iar tara lor era Romania sau pamantul roman.
Caracterul grecesc al lumii bizantine s-a accentuat incepand cu secolul al VII-lea, cu domnia
imparatului Heraclius, cand latina este inlocuita cu greaca. Grecismul va deveni mai pregnant in
secolele urmatoare, cand intre Apus si Rasarit vor interveni disensiuni religioase majore
(iconoclasmul, schisme) si chiar conflicte politice ca in cazul cruciadelor.Vom intalni pentru
bizantini
tot in aceasta perioadasi termeni ca: helleni sau helladikoi, dar in
mod izolat si fara sa-l inlocuiasca pe cel de romei. Persistenta
traditiilor grecesti si a populatiei de limba greaca in Imperiul
bizantin a determinat pe istoricul August Heisenberg sa spuna ca:
"Bizantul este Imperiul roman devenit crestin, dar de nationalitate
greaca" iar pe Karl Krumbacher sa considere elenismul ca al doilea
element fundamental al civilizatiei noastre. De altfel grecii de astazi
considera istoria Bizantului drept istoria lor nationala. In definitia
lui Krumbacher si a altor cercetatori, se mentioneaza ca al treilea
element constitutiv: crestinismul. De altfel, cum se stie, religia
crestina a reprezentat osatura spirituala a Imperiului bizantin.
Intreaga viata publicasi particulara a bizantinilor era patrunsa de
invatatura crestina. Literatura bizantina, ca si majoritatea creatiilor
artistice si arhitectonice, isi au sursa de inspiratie in crestinism. De
aceea Istoria si Spiritualitatea Bizantului presupune preocuparea
pentru cunoasterea istoriei crestine pe o perioada de 1.000 de ani, atat
cat a durat Imperiul bizantin.
In cadrul realitatilor bizantine un loc important l-au avut si diferitele influente, fie ca au fost
orientale,
fie occidentale, in disciplina pe care o studiem avand obligatia
satinem seama si de acest lucru. Reiese din cele de mai sus ca Istoria
si spiritualitatea Bizantului este o stiinta vasta, ca domeniul ei de
cercetare este complex, meritand din plin a fi studiata in cadrul
Facultatilor de Teologie Ortodoxa.
| 
