Arhiva ortodoxa

Islam este numele dat religiei apărute în urma revelatiilor si învătăturilor lui Mohamed (M'hamed) si este una din marile religii ale lumii, beneficiind de peste un miliard de adepti.

Islamul, care se prezintă drept mesajul lui Dumnezeu revelat "profetului" Mohamed prin mijlocirea arhanghelului Gavril, a apărut la Mecca, în Arabia, la începutul sec. 7 dH, fiind ultima dintre religiile monoteiste. Islam este un cuvânt arab, care - printre altele - înseamnă: pace, salut, ascultare, loialitate, credintă, supunere fată de voia Creatorului.

Istoria de început a Islamului a gravitat în jurul unui singur personaj: Mohamed (cel preaslăvit, cel lăudat), care s-a născut în jurul anului 570 dH în orasul Mecca din Arabia si a murit în anul 632.

Rămas orfan la o vârstă fragedă, Mohamed a fost crescut de unchiul său Abu Talib si de sotia acestuia, Fatima, care s-au ocupat si de educatia lui. Datorită onestitătii si corectitudinii sale exemplare, locuitorii din Mecca l-au poreclit al-Amin (cel onest, cel integru). Calitătile sale morale erau atât de mult elogiate, încât o bogată negustoreasă văduvă din Meca, Khadija, i-a propus să-l ia sub protectia sa. După un timp, ea l-a cerut în căsătorie, iar el a acceptat, în ciuda diferenţei de vârstă.

Îndeletnicindu-se cu comertul, ajutat de sotia sa, Mohamed intră în contact cu crestini si iudei, făcând cunostintă cu ambele religii, fată de care care se simte atras. Convorbirile avute cu un călugăr în pustia Arabiei par să fi avut o deosebită influentă asupra firii sale dispuse spre meditatii. De aceea, în religia fondată de el, influenta crestinismului este destul de mare.

Ajungând la concluzia că neamul său, închinător la mai multe zeităti, are nevoie de o reformă religioasă, Mohamed se consacră meditatiilor si revelatiilor transcedentale.

La vârsta de 40 de ani, Mohamed pretinde că are o revelatie: i s-a arătat arhanghelul Gavril, spunându-i că el, Mohamed, este Mesagerul Domnului. După câtva timp, revelatiile în stare de transă se succed în mod regulat si "profetul" primeste comunicări din cealaltă lume (în numele Creatorului Suprem numit de el Allah), comunicări pe care Mohamed trebuie să le transmită întregii lumi.

Îsi începe activitatea publică la Mecca, locul său de origine, vestind pe Allah, ca singur  Dumnezeu si Creator al Universului. La Mecca însă nu este luat în serios. În ruma unor dispute, fuge la Medina, unde îsi propovăduieste cu succes ideile religioase. Această fugă, numită de musulmani hejira, este socotită drept începutul erei musulmane: anul 622.

De aici, "profetul" decretează războiul sfânt pentru răspândirea credintei în Allah si în profetul său, adică în el însusi. Arabii, entuziasmati de spiritul belicos al noii religii, o răspândesc cu sabia în Siria, Persia, Egipt, nordul Africii si, mai târziu, în Spania si sudul Frantei, unde sunt opriti de Carol cel Mare.

În răsărit, ajutat si de prielnice împrejurări politice, Islamul se extinde în Asia, dar si în Europa orientală, distrugând ulterior Imperiul Bizantin.

Învătătura Islamului este cuprinsă în Koran, carte sfântă pentru musulmani. Koran (Quran) este termenul arab pentru recitare si se referă la revelatiile primite de Mohamed, păstrate si considerate de musulmani ca fiind Scripturile islamice. De asemenea, cartea s-a mărit în timp cu judecăţile pronunţate de Mohamed în probleme ale comunităţii. Koranul, considerat de musulmani drept Cuvântul lui Allah, este considerat cea mai valoroasă lucrare literară in araba clasica, iar orice traducere a ei ar fi o blasfemie, o falsificare de neiertat a mesajelor Fiintei Supreme. Totusi, în epoca modernă Koranul a fost tradus în numeroase limbi, inclusiv în română, fiind recitat în timpul serviciilor religioase din alte tări decât Arabia, lucru greu de acceptat de către comunitatea musulmană arabă.

Koranul este compus din 114 sure (capitole), care trebuie citite si recitate conform unor reguli. Musulmanul care îl atinge sau citeste din Koran trebuie să fie într-o stare de curătenie si puritate. Scopul vietii, asa cum apare in Koran, este să trăiesti pentru ce te-a creat Allah, să te închini lui si să te supui poruncilor lui, care sunt date în interesul oamenilor. Conform învătăturilor din Koran, cel mai mare câstig este să ajungi în Rai, iar cea mai mare pierdere este să ajungi în iad. Cei ce sunt atrasi numai de starea materială, de boăatie si plăceri, fără a cultiva calităti morale, sunt considerati de Allah, animale sau mai rău decât ele. Cei ce nu-l slujesc pe Allah si nu respectă poruncile lui sunt numiti morti, surzi, muti sau orbi. Nevoia de a învăta, studia si urma Koranul trebuie să fie mai importantă decât aceea de a respira, a mânca si a bea pentru a supravietui, deoarece viata trăită fără îndrumarea Koranului este o viata mizerabilă, care atrage pedeapsa vesnică.

Prefaţa în limba română a Koranului dezvăluie, involuntar, confuziile lui Mohamed cu privire la creştinism. Pentru fondatorul Islamului, Evanghelia este astfel o carte scrisă de Iisus din Nazaret.

În Islam, păcatul si mântuirea sunt asociate cu două concepte: fapte si soartă. Fiecare musulman, care speră să scape de judecata lui Allah, trebuie să respecte cei Cinci Stâlpi ai Credintei (obligatii):

1. Recitarea Shahada-dei ("Nu este alt dumnezeu în afară de Allah, iar Mohamed este profetul lui Allah.")
2. Cinci rugăciuni zilnice prescrise (obligatorii) (Salat sau Namaz). Acestea includ îngenuncheri si prosternare în directia orasului Mecca.
3. Milostenia (Zakat): musulmanilor le este doneze o pătrime din venitul lor în scopuri caritabile.
4. Postul (Saum sau Ruzeh) în timpul întregii luni a Ramadanului, când musulmanii trebuie să postească de la orice mâncare si băutură, de la răsăritul soarelui până la apus, ca ispăsire pentru propriile lor păcate din anul precedent (cu toate acestea, după apusul soarelui, multi musulmani tin petreceri, iar altii se trezesc înainte de răsărit pentru a mânca ceva mai mult, înainte ca soarele să răsară si postul să înceapă din nou).
5. Pelerinajul (Hadj) la Mecca, cel putin o dată în viată.

Războiul sfânt (Djihadul) era considerat o conditie, sau obligatie, a credintei, iar multi musulmani consideră că este datoria lor să ucidă pe cei care nu adoptă "credinta adevărată".

Termenii siiti si suniti pot fi auziti frecvent în buletinele de stiri referitoare la conflictele interne din Irak si în generale cu referire la lumea musulmană. Religia influentează fiecare aspect al vietii musulmanului, iar întelegerea diferentelor dintre siiti si suniti este importantă pentru o mai bună întelegere a lucrurilor care se petrec astăzi în Orientul Mijlociu.

Separarea dintre siiti si suniti a început în anii de după moartea lui Mohamed, fondatorul credintei musulmane sau a Islamului. La moartea lui, în anul 632 dH, s-a iscat o neîntelegere privind succesorul lui Mohamed ca si conducător politic si religios al lumii musulmane. Un grup de musulmani l-au ales pe Abu Bakr, tovarăs al lui Mohamed, să fie calif (conducător). Totusi, un grup restrâns a considerat că succesor se cade să fie Ali ibn Abu Talib, văr si ginere al lui Mohamed. Musulmanii care au crezut si cred că Abu Bakr trebuia să fie succesorul lui Mohamed au devenit cunoscuti ca suniti, în timp ce sustinătorii lui Ali au primit numele de siiti.

Abu Bakr a fost primul calif, desi siitii l-au considerat a fi un uzurpator. El a fost urmat de Umar ibn al-Khattab si Uthman ibn Affan. În anul 656 dH, la 24 de ani de la moartea lui Mohamed, Uthman a fost asasinat, iar Ali, favoritul siitilor, a fost ales în cele din urmă calif. Ali a avut de înfruntat opozitia nevestei lui Mohamed, Aisa, fiica lui Abu Bakr. Aisa îi contesta autoritatea si îl critica pentru lipsa lui de interes în pedepsirea ucigasilor lui Uthman. Mai mult, Aisa a reusit chiar să strângă o armată împotriva lui Ali, actiune ceea ce a condus la prima fitna (război civil islamic). Ali a învins-o pe Aisa în bătălia de la Bassora, rămasă în istorie sub numele de "bătălia cămilei". Domnia lui Ali a fost una tulbure, el fiind asasinat de altfel în 661 dH.

Sub conducerea primilor patru califi (Abu Bakr, Umar, Uthman si Ali) au fost întărite institutiile politice, sociale si religioase ale Islamului. Noua credintă s-a răspândit mult dincolo de peninsula arabia, spre răsărit în Imperiul Persan, spre nord în cel Bizantin si spre apus în nordul Africii. Totusi, după moartea lui Ali, unitatea Islamului a cedat. Sunitii au continuat cu dinastia Umayazilor si cu alte dinastii care au condus la formarea imperiilor Otoman si Mogul între secolele 15 si 20. Pentru siiti, conducerea s-a transmis prin intermediul imamilor, despre care se credea că sunt numiti în mod divin din familia lui Mohamed. Al doisprezecelea si ultimul imam siit a murit la sfârsitul veacului al nouălea. După câteva sute de ani s-a întrunit un consiliu care a ales un Ayatollah, liderul religios suprem al siitilor.

Separarea dintre musulmanii siiti si cei suniti a început a una politică, dar a condus în cele din urmă la anumite diferente religioase si teologice. Depărtarea dintre cele două ramuri a crescut odată cu timpul. Siitii si sunitii nu cad de acord asupra identitătii lui Mahdi, mântuitorul musulman care urmează să vină. De asemenea, ei dispută si interpretarea mai multe pasaje cheie din Coran si din hadith. Coranul este cartea sfântă a Islamului - cuvântul lui Allah, în timp de hadith sunt învătăturile si traditiile mostenite de la Mohamed încoace - fără inspiratie divină, dar foarte importante. Desi există diferente de credintă, atât siitii, cât si sunitii împărtăsesc aceleasi articole de credintă - "cei cinci stâlpi ai Islamului" - care sunt mărturisirea de credintă, rugăciunea, milostenia, postul si pelerinajul la Mecca.

Siitii si sunitii reprezintă cele două ramuri principale ale Islamului. Există însă si alte secte, precum si diviziuni în interiorul celor două mari grupuri. Sunitii constituie majoritatea, aproximativ 85% din lumea musulmană, si sunt răspânditi din Africa de Nord până în Asia. Singura tară în care siitii sunt majoritari este Iranul (care subventionează comunitătile siite din afara tării). De asemenea, există populatii numeroase de siiti în Irak, Arabia Saudită, Pakistan, Afghanistan si India.

Islamul este religia cu cea mai mare crestere, fiind a doua după Crestinism, dar dumnezeul Islamului si Dumnezeul crestinilor nu este acelasi. Allah este prezentat ca imposibil de cunoscut si capricios, fiind derivat din antica zeitate păgână a Lunii. Dumnezeu lui Avraam, Isaac si Iacov este un Dumnezeu care face jurăminte si le împlineste. Iisus Hristos a concentrat întreaga Lege a lui Moise în două porunci: Să iubesti pe Dumnezeu cu din toată inima, sufletul, puterea si mintea ta, si Să iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuti. Asa ceva nu există nicăieri în Coran. Desi există multi musulmani iubitori de pace, cercetarea religiei musulmane ne arată că adevăratul Islam este orice altceva, dar nu o religie a păcii. Islamul cere uciderea tuturor crestinilor, evreilor si în general a celor care refuză convertirea la credinta lui Mohamed. Este un cod de război care le cere musulmanilor să trăiască si să moară prin sabie.

Adevărul despre Islam îl putem vedea din relatările mass-media. Multi oameni cred că musulmanii se închină aceluiasi Dumnezeu ca si crestinii. În timp ce în unele tări din Occident, de dragul tolerantei, copiii învată pasaje din Coran, în lumea musulmană copiii învată că crestinii sunt "necredinciosi". Noi suntem dusmanul. Când a avut loc atacul de la World Trade Center din 11 septembrie 2001, unde au fost ucisi mii de oameni nevinovati, în lumea musulmană "credinciosii" au iesit în stradă să danseze de bucurie, lăudându-i pe atacatori. În mass-media noastră acesti teroristi sunt numiti "radicali" si "extremisti", în timp ce acasă la ei familiile lor primesc pensii de eroi din partea statului. Diferenta dintre cele două perspective este uriasă, însă este ascunsă de noul dumnezeu al corectitudinii politice.