| Imperiul lui Constantin
Nici un suveran in istorie poate ca nu merita mai
mult titlul de "Mare" ca in cazul lui Constantin, deoarece in 15 ani el a
luat 2 decizii care au modificat viitorul lumii civilizate. Prima a
fost adoptarea crestinismului drept religie oficiala a Imperiului roman.
A doua a fost transferul capitalei acestui Imperiu de la Roma la
Constantinopol. Aceste doua decizii cu consecintele pe care le vom vedea
pe parcurs, i-au conferit lui Constantin dreptul de a concura pentru
titlul de omul cel mai influent in istorie.
Constantin cel Mare s-a nascut in orasul Naissus din
Moesia Superior (Nis, Iugoslavia) in jurul anului 274, ca fiul mai mare a
lui Constantius Chlor si al Elenei. Ne aflam in perioada in care
Imperiul roman era condus de imparatii Diocletian si Maximian, cu titlul
de augusti si de Galeriu si Constantius in calitate de cezari. Pentru o
mai buna cunoastere a treburilor statului, Diocletian (284-305) prim
august si imparat in Orient si-a luat un coleg cu titlul de augustus si
anume pe Maximian, caruia i-a repartizat pentru administrare Apusul. Asa
a luat nastere sistemul de conducere in doi, cunoscut sub numele de
diarhie. Mai tarziu fiecare august si-a luat cate un ajutor, cu titlul
de cezar, si anume Diocletian pe Galeriu, iar Maximian pe Constantius
Chlor luand nastere conducerea in patru, tetrarhia.
La 1 mai 305 Diocletian si Maximian se retrag iar in
locul lor devin augusti Galeriu pentru Orient si Constantius Chlor in
Occident. Dupa moartea acestuia din urma in anul 306, armata il proclama
drept august pe Constantin care pana la moartea lui Maximian isi ia ca
patron divin pe Hercule (protectorul socrului sau, Constantin luand de
sotie pe fiica lui Maximian, Fausta). Dupa aceasta data el se pune sub
obladuirea lui Sol invictus (soarele neinvins) divinitate orientala
adoptata si de romani. In anul 311 el se aliaza cu Licinius, noul august
in Orient, dupa moartea lui Galeriu si lupta impotriva lui Maxentiu
instalat la Roma dupa ce il inlaturase pe Severus (adjunctul in calitate
de cezar a lui Constantiu Chlor in Occident). La 28 octombrie 312
Maxentiu este infrant la Pons Milvius (Podul Vulturului) sau Saxa Rubra
(stancile rosii) pe Via Flaminia la aprox. 10-12 km. N-E de Roma. In
acest loc Constantin are celebra viziune relatata de istoricul Eusebiu
de Cezareea in lucrarea sa Vita Constantini, precum si de apologetul
crestin Lactantiu, tutorele lui Crispus, fiul lui Constantin (De
mortibus persecutorum). Evenimentul relatat in cele doua lucrari
constituie actul prin care s-a explicat convertirea lui Constantin cel
Mare la crestinism. Unii pun insa la indoiala valoarea documentara a
celor doi autori, mai ales a lui Eusebiu. Intre argumentele pe care le
aduc ar fi faptul ca intamplarea de la Pons Milvius nu este relatata de
Eusebiu in Istoria sa bisericeasca de la 324, ori daca ar fi avut loc,
autorul nu ar fi trecut-o cu vederea. Deci ar fi vorba de o interpolare
mai tarzie in Vita Constantini. Noi trebuie insa satinem cont de faptul
ca nucleul evenimentului a fost real, chiar daca a cunoscut si unele
infloriri, dar despre el Eusebiu vorbeste si in Discursul sau festiv
tinut cu ocazia a 30 de ani de domnie a lui Constantin.
Relevanta in aceasta privinta este si comportarea pe
care a avut-o dupa acest eveniment Constantin cel Mare fata de
crestinism. El nu a repudiat dintr-o data toata mostenirea paganismului
ci ca si tatal sau care fusese monoteist, el a continut sa considere
soarele ca mediator vizibil intre Dumnezeul suprem si oameni. El va
inclina insa din ce in ce mai mult spre crestinism si dovada cea mai
clara a atitudinii sale din aceasta vreme o va constitui statuia sa din
Forum, care dupa instructiunile sale trebuia sa poarte in mana dreapta o
cruce. Batalia de la Pons Milvius a facut din Constantin stapanul
absolut al Europei. Ea a marcat totodata, daca nu propria sa convertire,
cel putin momentul din care el a devenit protectorul crestinilor. La
inceputul lunii ianuarie a anului 313 Constantin parasea Roma pentru
Milan, unde va avea loc o intalnire cu Licinius. Discutiile au fost
amicale cu atat mai mult cu cat Licinius se va casatori cu Constantia,
sora lui Constantin. Aceasta intalnire a fost urmata imediat si de
binecunoscutul edict de toleranta de la Milan.
Cu toate acestea Licinius era un pagan convins si la
scurt timp nu va mai accepta edictul, fapt atestat de inscriptia de la
Salsovia. Textul acestei inscriptii aminteste si de un dux Scythia:
"Dei Sanctis Solis/Simulacrum consecratum/die XIV
kalendis Decembribus/debet singulis annis/ iusso sacro Dominorum
Nostrorum Licini Augusti et Licini Caesaris / ture cercisis et
profu/sionibus eodem die/a praepositis et vexillationibus dux/secutus
iussionem describsit" (chipul sfantului zeu Soare, consacrat la 18
noiembrie trebuie sa fie inchinat in fiecare an, dupa porunca sacra a
stapanilor nostri Licinius Augustul si Licinius Caesarul, cu tamaie,
lumini si libatii, in aceeasi zi de catre comandantii si detasamentele
stationate in castrul Salsovia. Valerius Romulus, barbat de rang
ecvestru si ducele provinciei, urmand porunca a pus sa se transcrie).
Datorita incalcarii intelegerii religioase si politice in special,
Constantin il ataca pe Licinius si il infrange la Carpus Ardiensis in
314: "...totusi Constantin...a pornit cu razboi impotriva lui
Licinius...si luand in stapanire toata Dardania, Moesia si Macedonia a
ocupat numeroase provincii..."; "Licinius cerea pace si promitea sa
indeplineasca cele cerute...pacea a fost incheiata de catre cei doi cu
conditia ca Licinius sa pastreze Orientul, Asia Mica, Tracia, Moesia si
Scythia Minor".
Din pacate relatiile dintre cei doi se vor deteriora
din nou intre anii 319-320, tensiunea atingand punctul maxim in 324,
cand in lupta de la Chrysopolis, de langa Calcedon, Licinius este
infrant. Ramas singur imparat, Constantin a instaurat monarhia
ereditara, asigurata pana in 361 de fiii sai, luind sfarsit in acest fel
sistemul colegial de conducere, instaurat de Diocletian.
| 
