Adunarea crestinilor se facea in casa, nu la templu sau la sinagoga. O asemenea casa este cea in care se adunau Apostolii cu grupul de credinciosi, inainte de pogorarea Sfantului Duh si in care a avut loc faptul extraordinar din ziua Cinzecimii. Dat fiind marele numar de credinciosi (3000, 5000) (Fapte IV, 4), ei se adunau in mai multe case mai incapatoare.
Adunarea era prezidata de un Apostol, daca era prezent, sau de intai-statatorul comunitatii, episcopul. Se savarsea apoi frangerea painii, se lua o masa comuna "agapa", se prelungea uneori cuvantul pana noaptea tarziu.
Din Faptele Apostolilor, aflam ca in a treia calatorie misionara, la Troia, in anul 58, Sfantul Apostol Pavel, a adunat pe credinciosi intr-o seara, a savarsit frangerea painii "si a lungit cuvantul pana la miezul noptii". (Fapte XX, 7-12).Tot in cap. XX din Fapte aflam ca adunarea si cultul au avut loc "in ziua intai a saptamanii" adica duminica.
Rugaciunea comuna si obisnuita era cea domneasca, Tatal nostru, pe care Invatatura celor doisprezece Apostoli cere crestinilor s-o rosteasca de trei ori pe zi (VIII, 3).
In comunitatea crestina se intra prin Taina Sfantului Botez. Era necesar inainte de botez marturisirea credintei in Iisus Hristos si a pacatelor. Nu avem o formula a marturisirii de credinta baptismale din vremea Apostolilor. Simbolul numit apostolic, cunoscut din secolul al II-lea, are probabil la baza o marturisire de credinta obisnuita insa din epoca apostolica. El era scurt: cuprindea numai adevarurile de credinta fundamentale al caror centru
Hirotonia slujitorilor Bisericii se facea prin rugaciuni si punerea mainilor de catre Sfintii Apostoli (Fapte VI, 5; XIV, 14, 23).
In afara de imprejurarile speciale, se postea inainte de sfarsituil secolului I in zilele de miercuri si vineri.
Ziua intai a saptamanii iudaice era zi de adunare si de cult crestin, numita si "ziua domneasca" sau "ziua Domnului" (Fapte XX, 7; I Cor. XVI, 2; Apoc. I, 10).
Pe cele doua mari sarbatori ale iudeilor, Pastile si Cincizecimea, le-au tinut de timpuriu si crestinii, cu noua lor semnificatie : Invierea Domnului si Pogorarea Sfantului Duh. Probabil din secolul III, se serba in Orient, la 6 ianuarie Epifania numita si Theofania o sarbatoare comuna pentru Intruparea Domnului si aratarea Lui, in amintirea nasterii si botezului Mantuitorului si a descoperirii Sale dumnezeiesti unita cu evenimentul botezarii in raul Iordanului (Matei III, 16-17). Sarbatoarea Nasterii Domnului se va serba la 25 decembrie, incepand cu anul 377 in biserica din Antiohia.
