n ciuda raporturile bune dintre papa Grigorie cel
Mare si Imperiu, intre episcopul Romei si cel de la Constantinopol au
aparut in aceasta perioada unele neintelegeri. In anul 595, papa anula
in mod oficial condamnarea a doi clerici greci, Ioan si Atanasie,
acuzati de erezie de catre patriarhul Ioan Postitorul. Mai mult decat
atat papa i-a invitat pe cei doi la Roma. Cazul ilustreaza faptul ca
Grigorie era constient de pricipatus roman definit de predecesorii sai.
El era gata sa largeasca semnificatia canoanelor sinodului de la Sardica
din 343, care permiteau Romei anularea sentintelor altor mitropolii si
stabilirea unor curti de appel, din care urmau sa faca parte episcopii
diocezelorvecine. In cazul celor doi clerici mentionati, Grigorie a
adoptat o procedura directa, cazul fiind judecat la Roma. Cu toate
acestea el nu nega locul al doilea dupa Roma al episcopului de la
Constantinopol si inaintea Alexandriei. Aceasta ordine, care fusese
stabilita la Sinodul de la Constantinopol din 381, dar contestat de Leon
in secolul al V-lea, aparea in scrisoarea lui Grigorie din 590, prin
care anunta alegerea sa. Acest realism al papei cu privire la pozitia
scaunului "Noii Rome", nu-l va impiedica sa protesteze impotriva
titlului de "patriarh ecumenic" folosit de Ioan Postitorul. Contestat si
de predecesorul lui Grigorie, Pelagiu al II-lea in 588, titlul fusese
utilizat de mai multe ori de catre Ioan Postitorul in corespondenta sa
cu Roma din 595 cu privire la preotii Ioan si Atanasie. In scrisorile
adresate patriarhului Ioan Postitorul, imparatului Mauriciu si
imparatesei Constantina, papa Grigorie demonstra o necunoastere a
semnificatiei termenului de "ecumenic".
Folosit mai inainte de catre patriarhii Alexandriei,
Constantinopolului si a altor scaune, chiar si de Roma, titlul de
"ecumenic" (oikoumenikos) afirma o autoritate in cadrul "pamantului
locuit" (oikoumene), termen care desemna in mod practic Imperiul. El era
aplicat de facto numai patriarhului de la Constantinopol. In constiinta
bizantina nu se punea problema negarii autoritatii "apostolice" si
morale a vechii Rome, deoarece titlul era folosit si in cazul
episcopului de la Roma. Asimilarea sa la sfarsitul secolului al VI-lea,
reflecta probabil dorinta episcopilor de la Constantinopol de a-si face
cunoscuta influenta „imperiala" asupra rezistentei monofizite. Cu toate
acestea, Grigorie cel Mare a dat acestei probleme o dimensiune
ecleziologica care demonstra pe de-o parte ca folosirea excesiva a unor
titluri bizantine era straina spiritului latin, iar pe de alta parte ca
existenta unui "episcop universal" era exclusa, aici fiind inclus si el.
Prin traducerea incorecta a cuvantului "ecumenic" cu
"universal", papa il acuza pe patriarhul Ioan de un orgoliu de neiertat.
"Luandu-si titlul de episcop universal" scria papa Grigorie
imparatului, patriarhul de la Constantinopol "juca practic rolul
antihristului, deoarece chiar si Apostolul Petru, caruia Hristos i-a
incredintat turma Sa, nu l-a numit niciodata episcop universal".
El insista asupra acestei idei, pe care o strecoara
in scrisorile adresate colegilor sai, patriarhii Anastasie al Antiohiei
si Evloghie al Alexandriei. Rezultatul a fost nefavorabil, in raspunsul
sau, Anastasie insinuand ca papa a reactionat astfel din gelozie. La
randul sau, Evloghie era ceva mai conciliant, spunand ca pentru "a-l
asculta pe Grigorie", nu va folosi pentru colegul sau de la
Constantinopol titlul de ecumenic. Mai mult decat atat pentru a place
lui Grigorie, Evloghie i se adresa cu titlul de papa universal, care nu
avea nimic exceptional, fiind folosit des pentru episcopul de la Roma.
Cu toate acestea papa Grigorie cel Mare protesta: "...Eu va cer sa nu
mai folositi acest titlu, atunci cand vorbiti de mine. Eu stiu cine
sunt, iar voi cine sunteti. Prin rang voi sunteti fratele meu, dupa
morala parintele meu. Eu nu am dat un ordin, ci numai am indicat ce mi
s-a parut ecesar.
Am spus ca voi nu trebuie sa folositi titlul de
episcop universal, atat pentru mine cat si pentru altii. Onoarea mea
este Biserica Universala, vigoarea unita a fratilor mei. Ceea ce ma
onoreaza cu adevarat este faptul ca nimeni nu refuza onaorea ce i se
cuvine. Sa dispara cuvintele care pot spori vanitatea si care ranesc
milostenia".
La moartea patriarhului Ioan Postitorul in 595,
succesorul sau a continuat sa foloseasca titul de "patriarh ecumenic",
iar imparatul Mauriciu va ordona papei ca subiectul sa fie inchis. Este
greu de crezut ca papa Grigorie a transformat conceptia autoritara a
primatului, pe care o aveau predecesorii sai, Victor si Stefan, Damasus,
Leon sau Ghelasie. Grigorie nu era in opozitie cu conceptiile
contemporanilor sai, iar ecleziologia papala exprimata in Decretum
Gelasianum ii era straina. Ca toti papii din aceasta perioada, papa
Grigorie se considera drept un succesor al lui Petru, pe care-l aprecia
ca sursa a puterii episcopale, dar nu vedea Roma ca pe o putere
dominanta in raport cu ceilalti episcopi. El este deci un martor al
"ecleziologiei comuniunii", care a pastrat unitateadintre Orient si
Occident de-a lungul primului mileniu al istoriei crestine.
|