Revolutia cu caracter national-social din 1821, care a dus la
crearea statului roman modern, a deschis o epoca noua
si pentru Biserica Ortodoxa Romana. Regulamentele Organice au pregatit,
intr-o prima faza, unificarea organizatiei Bisericii
din Tara Romaneasca si Moldova. In ianuarie 1859 a avut loc o prima
etapa
a procesului de unificare politica romaneasca, prin
unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, sub conducerea unui singur domn,
Alexandru
Ioan Cuza (1859-1866). La 3 decembrie 1864, printr-un
decret semnat de acesta, s-a proclamat „autocefalia” sau
„independenta” Bisericii din noul stat si constituirea
unui Sinod general al acestei Biserici, masura absolut
necesara pentru realizarea unificarii bisericesti. In
acelasi scop, la 11 ianuarie 1865 s-a acordat mitropolitului Nifon al
Ungrovlahiei titlul de „mitropolit primat”.
In timpul lui Alexandru Ioan Cuza s-au luat o serie de masuri
care au dus la schimbari profunde in viata
bisericeasca, cerute de insasi transformarile petrecute in viata
statului (de pilda,
secularizarea averilor manastiresti in 1863). Cativa
ani mai tarziu, in 1872, s-a elaborat Legea Organica, prin care
s-a constituit Sfantul Sinod, cea mai inalta
autoritate in Biserica Ortodoxa Romana. Era alcatuit din mitropolitul
primat
ca presedinte, din mitropolitul Moldovei, cu
sufraganii lor, episcopii de Ramnic, Buzau, Arges si respectiv Roman,
Husi si
Dunarea de Jos (Galati) - infiintata in 1864 - si cate
un arhiereu-vicar la fiecare eparhie.
Dupa proclamarea independentei de stat a Romaniei (9 mai 1877),
au urmat noi tratative cu Patriarhia, in vederea
recunoasterii autocefaliei, care era un act pur formal, caci Biserica
romaneasca
s-a bucurat si pana atunci de o situatie speciala, in
comparatie cu alte Biserici ortodoxe, de o autocefalie relativa fata
de Patriarhia Ecumenica. Abia la 25 aprilie 1885,
patriarhul ecumenic Ioachim IV a dat obisnuitul „tomos”, pentru
recunoasterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe din
Romania.
Biserica romaneasca din Bucovina
(Episcopia de Cernauti)
a fost ridicata la treapta de Mitropolie, in 1873,
autoritatile habsburgice impiedicand orice legatura ale ei cu celelalte
eparhii romanesti. Cel mai de seama mitropolit a fost Silvestru Moraru Andrevici (1880-1895). Biserica din Moldova
de dincolo de Prut (Basarabia, trecuta in
stapanirea ruseasca in 1812), s-a constituit intr-o Arhiepiscopie, cu
sediul
la Chisinau, dependenta de Sfantul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Ruse din Petersburg. Primul e carmuitor a fost romanul Gavriil
Banulescu Bodini (1812-1821) (fost o vreme mitropolit al Poltavei, apoi al Kievului), sub care s-a infiintat un Seminar
teologic la Chisinau si s-a tiparit o noua editie romaneasca a Bibliei la Petersburg; el a organizat eparhia in forme
tipic rusesti. Urmasii sai au fost toti rusi, numiti de Sinodul Bisericii Ruse, pana in 1918.
Multi ierarhi din aceasta perioada, au contribuit la promovarea
invatamantului si culturii romanesti. Astfel, la staruintele mitropolitului Veniamin Costachi
al Moldovei (1803-1808
si 1912-1842, +1846), s-au infiintat: seminarul de la
Socola (1803), scoala elementara, scoala normala si gimnaiul de la Trei
Ierarhi, cursul de inginerie condus de Gheorghe
Asachi, Academia Mihaileana, scoala „de arte si mestesuguri”,
toate in Iasi, si cateva scoli elementare „tinutale”
in marile orase ale Moldovei. A tradus un numar insemnat
de lucrari teologice din limba greaca si a indrumat
tiparirea a peste 130 de carti. O activitate asemanatoare a desfasurat
contemporanul sau din Tara Romaneasca, mitropolitul Grigorie IV Dascalul (1823-1834) – un alt traducator de seama
din literatura patristica.
In a doua jumatate a secolului consemnam pe mitropolitii primati
Nifon (1850-1875), sprijinitor al Unirii Principatelor, intemeietorul unui Seminar in Bucuresti, care-i va purta numele,
intretinut din fonduri lasate de el, Calinic Miclescu (1875-1886), sub care s-a recunoscut oficial autocefalia Bisericii
noastre si s-a infiintat Facultatea de Teologie din Bucuresti (1881), Iosif Gheorghian (1886-1893 si 1896-1908), Atanasie
Mironescu (1909-1911), Canon Aramescu (1912-1918), sub care s-a tiparit prima editie „sinodala” a Bibliei
romanesti, in 1914.
La Iasi consemnam pe mitropolitii Sofronie Miclescu (1851-1860),
sprijinitor al Unirii, Calinic Miclescu (1875-1902), sub care s-a ridicat monumentala catedrala mitropolitana.
O seama de episcopi din aceasta perioada si-au inscris numele
cu vrednicie in randul marilor carturari ai poporului roman. Mentionam la Buzau pe Chesarie (1825-1846), care infiinteaza
seminarul de acolo (1836) si o scoala de zugravi-iconari, tipareste aproximativ 60 de carti, Filotei (1850-1850), care
i-a continuat activitatea, tiparind Biblia, in 5 volume, in 1851-1856, Dionisie Romano (1859-1873),
un transilvanean,
sprijinitor al invatamantului si al tipariturilor; el
insusi a tiparit o serie de carti, a fost profesor „national”,
director de seminar si a infiintat cateva scoli in
eparhie. La Ramnic s-au remarcat episcopii Calinic cel Sfant
(1850-1868),
fost staret la Cernica timp de 32 de ani, unul din
reprezentantii de frunte ai spiritualitatii romanesti, canonizat in
1955,
Grigorie Ramniceanu (1823-1828), un ales carturar, Gherasim Timus (1893-1911), fost profesor la Facultatea de
Teologie din Bucuresti, traducator din literatura teologica rusa si autor de lucrari teologice originale.
In Moldova ne retine atentia episcopul Melchisedec Stefanescu
al Dunarii de Jos (1864-1879), apoi al Romanului
1879-1892), autor a numeroase manuscrise didactice si mai ales lucrari
de
istorie, pe baza carora a fost ales membru activ al
Academiei Romane: la Husi Silvestru Balanescu (1886-1900), fost
profesor de teologie, traducator de lucrari teologice din ruseste.
*
Biserica Ortodoxa din Transilvania a fost carmuita, in aceasta
perioada, de marele ierarh Andrei Saguna, un aroman (vicar
in 1846, episcop in 1848, mitropolit intre 1864-1873).
El a reusit sa restaureze vechea Mitropolie a
Transilvaniei, in 1864, de data aceasta, cu sediul la Sibiu, avand doua
eparhii
sufragane: la Arad si Caransebes (ultima infiintata in
1865). Saguna a dat o noua organizare mitropoliei, prin cunoscutul
Statut Organic din 1868, dupa care s-a condus
Biserica din Transilvania pana dupa 1918 si ale carui principii au stat
si la baza legiuirilor bisericesti ulterioare din
intreaga Biserica Ortodoxa din Romania intregita. Doua sunt principiile
de baza ale acestui Statut: autonomia (fata de stat)
si sinodalitatea, adica participarea laicilor (in proportie de 2/3
alaturi
de mireni(1/3) la conducerea vietii bisericesti la
toate nivelele ei: Adunarea parohiala si Consiliul parohial, Adunarea si
Consiliul eparhial si Congresul National Bisericesc
(pentru intreaga Mitropolie). A acordat o atentie deosebita
invatamantului
romanesc: Institutul teologic-pedagogic din Sibiu
(infiintat in 1811, dar reorganizat de el, cu doua sectii, de teologie –
cu 3 ani, cu absolventi de liceu – si pedagogie – cu
1, 3, apoi 4 ani, cu absolventi de patru clase medii), gimnaziul
ortodox roman din Brasov (infiintat in 1850), ramas
sub indrumarea Bisericii pana in 1948 si aproape 800 de scoli elementare
„confesionale”, numai in Arhiepiscopia Sibiului (in
toata Transilvania si in Banat existau peste 2700 de astfel
de scoli). Tot Saguna a infiintat o tipografie
eparhiala la Sibiu (1850), existenta si azi, in care a tiparit aproape
toate
cartile de slujba, manuale didactice, lucrari istorice
si de alt gen, precum ziarul Telegraful Roman, care apare fara
intrerupere din 1853 pana azi. In 1861 s-a numarat printre cei care au infiintat Asociatia transilvana pentru cultura si
literatura poporului roman din Transilvania (Astra), fiind primul ei presedinte.
Urmasii sai, Miron Romanul (1874-1898) si Ioan Metianu
(l899-1919), s-au straduit sa-i continue stradaniile,
sub cel din urma ridicandu-se si actuala catedrala mitropolitana din
Sibiu.
La Arad consemnam pe episcopii: Gherasim Rat (1835-1850),
Procopie Ivascovici (l853-1873), Ioan Metianu (1875-1898) si Ioan Papp (1903-1925), iar la Caransebes
pe Ioan Popasu (1865-1889), organizatorul eparhiei, Nicolae Popea (1889-1908), fostul vicar al lui Saguna, autor
de lucrari istorice, pe baza carora a fost ales membru activ al Academiei Romane si Miron Cristea (1910-1919), viitorul
patriarh al Romaniei intregite.
Pe taram cultural, in afara de ierarhii mentionati aci, o serie
de preoti de mir si calugari au lucrat pentru
luminarea neamului lor. Astfel, la inceputul secolului numerosi preoti
transilvaneni
si banateni au publicat diferite lucrari literare:
fabulistul Dimitrie Tichindeal, Ioan Teodorovici, preot la Budapesta,
Nicolae
Horga-Popovici din Seleus-Arad, protopopul Nicolae
Stoica din Mehadia, cu lucrari istorice in limbile germana, sarba si
romana,
protopopul Ioan Tomici din Caransebes, cu lucrari de
popularizare a cunostintelor agricole.
In a doua jumatate a secolului al XIX-lea au activat marii invatati
de la Blaj: Timotei Cipariu (1805-1885), istoric,
filolog, teolog, pedagog, orientalist si om politic, Ioan Micu Moldovan
(1838-1915), autor de manuale didactice si lucrari
istorice-filologice, Augustin Bunea (1857-1909), cu diferite studii
istorice,
episcopul Nicolae Popea al Caransebesului (1826-1909),
autor de monografii istorice, arhimandritul bihorean Vasile Mangra
(1850-1918), pentru scurt timp mitropolit al
Ardealului, cu studii istorice, toti membri activi ai Academiei Romane;
preotul
rasinarean Sava Popovici-Barcianu, cu numeroase
manuale didactice si dictionare, profesorii de teologie Zaharia Boiu, cu
manuale
didactice si volume de predici si Ioan Popescu, cu
valoroase studii de pedagogie, toti trei membri corespondenti ai
Academiei
Romane, arhimandritul sibian Ilarion Puscariu, spre
sfarsitul vietii arhiereu, cu lucrari istorice, preotul Grigorie Silasi,
cu lucrari istorice-filologice, amandoi membri onorari
ai aceleiasi Academii; banateanul Ioan Sarbu, preot in Rudaria, cu
lucrari temeinice despre Matei Basarab (in limba
germana) si protopopul Gheorghe Popovici din Lugoj, cu alte lucrari de
istorie,
Ioan Lupas, ales membru titular al Academiei in 1916,
pe cand era protopop in Saliste si multi altii.
In aceasta perioada s-a dezvoltat si presa bisericeasca: Telegraful
Roman la Sibiu (1853 - pana azi), Biserica si Scoala la Arad (1877-1948), Foaia Diecezana la Caransebes
(1886-1948), Biserica Ortodoxa Romana la Bucuresti (1874 pana azi), Candela la Cernauti (1881-1946), Revista
Teologica de la Sibiu (1907-1947); o serie de alte foi din Transilvania si Banat cu caracter politic, literar, scolar,
economic erau redactate tot de preoti.
S-a dezvoltat invatamantul teologic, prin Seminariile de la Socola-Iasi
(1803), Bucuresti, Buzau, Arges (l836), Ramnic (1837),
Husi (l852), Roman (1858), Ismail-Galati (l864), prin Facultatile de
Teologie din Iasi, cu o existenta scurta (1860-1864),
apoi prin cele din Cernauti (1875, in locul vechiului Institut Teologic,
infiintat in 1827) si Bucuresti (1881). In
Transilvania se infiinteaza Seminarii si Institute teologice la Blaj
(1754), Sibiu
(1811), Arad (1822) si Caransebes (1865).
Aratam mai sus ca in Transilvania Biserica indruma si invatamantul
romanesc de toate gradele, infiintand gimnazii la
Blaj, Beius (1828), Brasov (1850), scoli pedagogice, de meserii, de
fete,
apoi scoli elementare, aproape in fiecare parohie (de
pilda in 1879 existau in Transilvania si Banat 2773 de asemenea scoli
romanesti, iar in 1915 erau 1672, cu un efectiv de
zeci de mii de elevi). Scolile romanesti au indeplinit un rol insemnat
in pastrarea constiintei nationale romanesti si a
limbii materne. Biserica din Ardeal si Banat a pus bazele a peste o suta
de fonduri si fundatiuni, din care se acordau burse si
ajutoare elevilor, studentilor si tinerilor meseriasi saraci.
In aceeasi perioada, numerosi slujitori ai Bisericii au sprijinit
toate luptele poporului roman pentru dreptate sociala,
independenta nationala si unitate statala. Multi preoti si calugari
au sprijinit pe Tudor Vladimirescu (1821) si revolutia
din 1848 (preotul Radu Sapca, Ieromonahul Ambrozie, numit popa Tun,
arhimandritul Iosafat Snagoveanu in Tara Romaneasca,
preotii Simion Balint, Simion Groza, Simion Prodan etc., care au luptat
in oastea lui Avram Iancu. Andrei Saguna a fost
considerat „diplomatul” revolutiei romanesti din Transilvania
prin misiunile ce i-au fost incredintate la Curtea
imperiala din Viena. Mai multi ierarhi au fost membri in Divanurile
Ad-Hoc
si au sprijinit alegerea lui Aalexandru Ioan Cuza ca
domn in ambele Principate Romane (fratii Neofit si Filaret Scriban,
arhimandritul
Melchisedec Stefanescu, Filotei al Buzaului, Sfantul
Calinic de la Ramnic). Multi calugari si calugarite s-au angajat
voluntar
in serviciile sanitare in cursul Razboiului de
independenta (1877), o serie de preoti - inclusiv din Transilvania - au
organizat
colecte pentru razboi, cativa preoti si profesori de
teologie s-au numarat intre memorandisti (1892), altii au insotit
trupele
pe campurile de lupta in primul razboi mondial ca
„preoti militari”. Altii au contribuit la realizarea actului
unirii de la 1 Decembrie 1918 (Vasile Lucaciu, Miron
Cristea, Nicolae Balan s. a.). Tot in Transilvania, o serie de profesori
de teologie sau preoti parohi si-au adus contributia
la indrumarea poporului in probleme economice-agricole sau
mestesugaresti,
fie prin publicarea de lucrari de popularizare a
cunostintelor agricole, asociatii de meseriasi, scoli de meserii s. a.
Din
toate acestea, se desprinde constatarea ca Biserica -
prin slujitorii ei - si-a facut datoria fata de neam si in perioada
„moderna” a istoriei sale.
