Arhiva ortodoxa

   A. Anii 1918-1914. Actul Unirii Transilvaniei, Basarabiei si Bucovinei, cu vechea Romanie in 1918 - prin care s-a creat statul roman unitar -, a dus si la o serie de prefaceri in viata Bisericii. Dupa 1918, statul a preluat - mai cu seama in Transilvania - multe din atributiile care reveneau pana atunci Bisericii (de pilda, in domeniul invatamantului), rolul ei limitandu-se de acum inainte mai mult la probleme spirituale. Ierarhii din tinuturile alipite au intrat in componenta Sfantului Sinod din Bucuresti, iar la 18/31 decembrie 1919, in scaunul de mitropolit primat a fost ales transilvaneanul Miron Cristea, pana atunci episcop de Caransebes, unul din marii luptatori pentru Unire. Indata dupa aceea, au inceput lucrarile de unificare bisericeasca, incheiate la 6 mai 1925, cand s-a promulgat Legea si Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Romane, cu aplicarea principiilor Statutului Organic Sagunian.

          La 4 februarie 1925, Sfantul Sinod a hotarat sa infiinteze Patriarhia Ortodoxa Romana, iar mitropolitul primat sa fie ridicat la treapta de patriarh. Legea pentru infiintarea Patriarhiei a fost promulgata la 25 februarie 1925, iar la 1 noiembrie 1925 a avut loc investitura si inscaunarea primului patriarh Miron Cristea (1925-1939). Urmasul sau a fost patriarhul Nicodim Munteanu (1939-1948), autor a numeroase lucrari teologice originale, traducator din literatura teologica rusa. Sub acesti doi patriarhi s-au infiintat cateva eparhii noi (Oradea, Cluj, Constanta, Maramures, Timisoara si o Episcopie misionara pentru romanii ortodocsi din America).

          In ajunul celui de al doilea razboi mondial, Patriarhia Romana avea urmatoarea organizare administrativ-teritoriala: I. Mitropolia Ungrovlahiei cu urmatoarele eparhii sufragane: Bucuresti, Ramnicul-Noul Severin, Buzau, Arges, Tomis (Constanta); II. Mitropolia Moldovei si Sucevei, cu eparhiile Iasi, Roman, Husi, Dunarea de Jos (Galati); III. Mitropolia Ardealului, cu eparhiile Sibiu, Arad, Caransebes, Oradea, Cluj; IV. Mitropolia Bucovinei, cu eparhiile Cernauti, Hotin (Balti), iar din 1938 si Maramures (Sighet); V. Mitropolia Basarabiei, cu eparhiile Chisinau si Cetatea Alba (Ismail). Exista apoi o Episcopie a Armatei, din 1921 (cu sediul in Alba-Iulia) si Episcopia Misionara pentru romanii din America (cu sediul in Detroit) din 1934.

          Dintre ierarhii acestei perioade consemnam pe Nicolae Balan, mitropolitul Ardealului (1920-1955), unul din militantii de seama pentru realizarea statului national unitar, pentru organizarea unitara a Bisericii Romane intregita, pentru promovarea ecumenismului crestin, reorganizatorul scolii teologice sibiene, ridicata la rang de Academie. In Moldova, Irineu Mihalcescu (1939-1947), fost profesor la Facultatea de Teologie din Bucuresti (1904-1939), autor a sute de lucrari de teologie. In Bucovina mentionam pe mitropolitul Nectarie Cotlarciuc (1924-1935), fost profesor la Facultatea de Teologie din Cernauti, participant la cateva congrese si intruniri ecumeniste, iar in Basarabia mitropolitul Gurie Grosu (1920-1937).

          Dintre episcopii acestei perioade amintim pe Roman Ciorogariu de la Oradea (1920-1936) si Nicolae Ivan de la Cluj (1921-1936), amandoi militanti pentru emanciparea politico-sociala a romanilor transilvaneni, Grigorie Comsa de la Arad (1925-1935), incercat misionar, autor a numeroase volume de predici si brosuri de aparare a Ortodoxiei, Iacob Antonovici de la Galati (1923-1924) si Husi (1924-1931), autor de lucrari istorice, toti membri de onoare ai Academiei Romane.

          S-a dezvoltat invatamantul teologic: Facultati de Teologie la Bucuresti (din 1881), Cernauti (1875) si Chisinau (1927), Academii teologice in Sibiu, Arad, Caransebes, Cluj si Oradea si o serie de seminarii cu 8 clase. Dintre profesorii acestor Facultati s-au remarcat o seama de teologi de prestigiu, ca Ioan Irineu Mihalcescu, Nichifor Crainic, Teodor Popescu, Niculae Popescu, Haralambie Roventa, Serban Ionescu, Petre Vintilescu, Grigorie Cristescu, Vasile Ispir la Bucuresti; Vasile Tarnavschi, Vasile Gheorghiu, Nicolae Cotos, Vasile Loichita, Valerian Sesan, Simion Reli la Cernauti; Grigorie Pisculescu (cu numele de scriitor Galaction), Vasile Radu, Iuliu Scriban, Ioan Savin, Toma Bulat, fratii Valeriu si Cicerone Iordachescu la Chisinau; Nicolae Colan, Dumitru Staniloae, Nicolae Terchila la Sibiu; Ilarion Felea la Arad, Liviu Galaction Munteanu la Cluj, Stefan Lupsa la Oradea etc. Toti au publicat lucrari deosebit de valoroase in specialitatea lor. O serie de preoti au fost prezenti in viata culturala a tarii: prozatorii Gala Galaction si Ion Agarbiceanu, arheologul Constantin Matasa, intemeietorul Muzeului din Piatra Neamt, istoricii Gheorghe Ciuhandu, Candid Muslea, Constantin Bobulescu, Dumitru Furtuna s. a., folcloristii Teodor Balasel din Valcea, Gheorghe Dumitrescu din Bistrita-Mehedinti, specialistul in muzica bizantina Ioan Petrescu de la biserica Visarion din Bucuresti etc.

          Au aparut o serie de noi periodice bisericesti, pe langa cele vechi: Biserica Ortodoxa Romana si Studii Teologice la Bucuresti, Candela la Cernauti, Revista Teologica la Sibiu, Luminatorul si Misionarul la Chisinau, buletine eparhiale pentru fiecare eparhie.

          S-a dezvoltat arta bisericeasca cu toate ramurile ei, indeosebi arhitectura si pictura, prin bisericile monumentale ridicate intr-o serie de orase ale tarii, mai ales in Transilvania (Catedralele Alba Iulia, Cluj, Timisoara, biserici in Targu Mures, Sighisoara, Turda, Resita, Satu Mare, Zalau, Craiova, Buzau, Constanta, Galati, Piatra Neamt, Balti etc.); s-au refacut ori s-au ridicat din temelie cateva manastiri.

          S-au intarit legaturile cu celelalte Biserici Ortodoxe si cu alte Biserici crestine. Astfel, Biserica Ortodoxa Romana si-a trimis delegati la Conferintele panortodoxe de la Constantinopol (1923), Manastirea Vatoped din Muntele Athos (1930), la prima Conferinta a profesorilor de teologie din Balcani, tinuta la Sinaia in Romania (1924), la primul Congres al profesorilor de teologie ortodoxa la Atena (1936). Patriarhul Miron a facut cateva vizite unor ierarhi ortodocsi de peste hotare si a primit vizite la Bucuresti. Biserica Ortodoxa Romana a participat si la cateva Congrese ale celor trei mari ramuri ale miscarii ecumenice care au activat in perioada interbelica: Crestinism practic (Stockholm 1925, Berna 1926), Credinta si organizare (Lausanne 1927) si Alianta Mondiala pentru infratirea popoarelor prin Biserica (Praga 1928, Faris Bad Larvik in Norvegia 1938). Cea din urma a tinut mai multe conferinte regionale, unele chiar in Romania (Sinaia 1924, Bucuresti 1933, Ramnicu-Valcea 1936). S-au incheiat legaturi stranse cu Biserica anglicana, mai ales dupa recomandarea hirotoniilor anglicane de catre Sfantul Sinod din Bucuresti, in 1935.

          B. Biserica Ortodoxa Romana in perioada 1944-1989. Dupa 1944 Biserica a fost inlaturata treptat din viata statului. In 1948 a fost eliminat invatamantul religios din scoli, s-au interzis slujbele in spitale, azile si cazarmi, au fost suprimate periodicele bisericesti ale eparhiilor, au fost desfiintate Facultatea de Teologie din Suceava (fosta la Cernauti), patru Academii teologice din Ardeal si Banat, precum si seminariile teologice ale eparhiilor din Muntenia si Moldova, s-a oprit catehizarea tineretului. Curand dupa 1944 peste o mie de preoti ortodocsi (la care se adauga si cei romano-catolici, greco-catolici si protestanti) au fost arestati, aruncati in inchisori, trimisi sa lucreze la canalul Dunare-Marea Neagra, unii deportati chiar in Siberia; unii au murit acolo, iar cei mai multi au fost eliberati abia in 1964. Intre cei aruncati in inchisori, se numarau si teologi de mare prestigiu, ca Nichifor Crainic, Ioan Savin, Dumitru Staniloae, Liviu G. Munteanu, Ilarion Felea, Ion V. Georgescu (deportat in Siberia) si multi altii; cativa preoti ortodocsi au fost impuscati . Fostul mitropolit al Bucovinei, Visarion Puiu a fost condamnat la moarte, in contumacie (+1964, in Franta). In 1959 au fost desfiintate un numar de schituri si manastiri, sute de calugari si calugarite au fost scosi din ele in mod brutal si trimisi in familiile lor sau in fabrici de catre organele de stat. In ultimii ani ai dictaturii comuniste, au fost demolate peste 20 de lacasuri de inchinare din Bucuresti (manastirile Cotroceni, Vacaresti, Pantelimon, bisericile Sfanta Vineri Sfantul Spiridon Vechi, Alba-Postavari, Enei, Spirea Noua Izvor, Sfanta Treime Dudesti etc.). Autorizatiile pentru ridicarea sau repararea unor biserici se obtineau cu multa greutate. Preotimea ortodoxa, in totalitatea ei, era supravegheata si controlata in permanenta, prin asa-numitii „inspectori de culte” si ofiteri de Securitate, prezenti mereu in toate institutiile bisericesti.

          La 4 august 1948 s-a publicat Legea pentru regimul general al Cultelor. Erau recunoscute 14 culte: ortodox, romano-catolic, armeano-gregorian, crestin de rit vechi (lipovean), reformat (calvin), evanghelic-luteran C.A., sinodo-presbiterian, unitarian, mozaic, musulman, baptist, adventist de ziua a saptea, penticostal si crestin dupa Evanghelie, toate avand organizarea lor specifica si lacasuri de cult. La 19-20 octombrie 1949, Sfantul Sinod a votat Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Romane, aprobat apoi si de Ministerul Cultelor (are la baza principiile Statutului Organic al lui Andrei Saguna). Potrivit acestuia, Biserica noastra avea un numar mai redus de eparhii, in comparatie cu perioada precedenta: I. Mitropolia Ungrovlahiei, cu eparhiile: Arhiepiscopia Bucurestilor, Arhiepiscopia Tomisului si Dunarii de Jos (cu sediul la Galati), Episcopia Buzaului; II. Mitropolia Moldovei si Sucevei, cu Arhiepiscopia Iasilor, Episcopia Romanului si Husilor; III. Mitropolia Ardealului, cu Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, Episcopia Alba-Iuliei (infiintata in 1975), Episcopia Oradiei; IV. Mitropolia Olteniei, cu Arhiepiscopia Craiovei si Episcopia Ramnicului si Argesului; V. Mitropolia Banatului, cu Arhiepiscopia Timisoarei si Caransebesului si Episcopia Aradului.

          Se prevede si acum participarea laicilor la conducerea Bisericii, in Adunarile si Consiliile parohiale, Adunarile si Consiliile eparhiale si Adunarea Nationala Bisericeasca (pentru intreaga Patriarhie), in proportia cunoscuta: 1/3 clerici si 2/3 mireni.

Pentru credinciosii ortodocsi romani care traiau peste hotare s-au organizat: Arhiepiscopia Misionara Ortodoxa Romana din Statele Unite si Canada, cu sediul la Detroit si Arhiepiscopia Misionara Ortodoxa Romana pentru Europa Centrala si Occidentala, cu sediul la Paris. Vechea Episcopie din America infiintata in 1934 (devenita, intre timp, Arhiepiscopie) n-a mai pastrat legaturile cu tara si cu Patriarhia.

          Intre ierarhii din perioada de care ne ocupam, consemnam in primul rand pe patriarhul Justinian Marina (1948-1977), priceput organizator si indrumator al vietii bisericesti in conditiile create dupa al doilea razboi mondial. A fost urmat de Iustin Moisescu (1977-1986), fost profesor la Facultatile de teologie din Varsovia, Cernauti si Bucuresti, apoi mitropolit al Ardealului (1956-1957) si al Moldovei (1957-1977). Din 1986 Biserica noastra este condusa de patriarh Teoctist Arapasu, fost episcop-vicar patriarhal, episcop al Aradului, mitropolit al Olteniei, apoi al Moldovei. Dintre ceilalti ierarhi, mentionam pe mitropolitii Ardealului Nicolae Colan (1957-1967), Nicolae Mladin (1967-1981) si Antonie Plamadeala (din 1982, fost episcop-vicar patriarhal, apoi episcop al Buzaului); apoi Firmilian Marin (1947-1972) si Nestor Vornicescu ai Olteniei (din 1978); Vasile Lazarescu (1934-1961) si Nicolae Corneanu ai Banatului (din 1962), episcopii Andrei Magieru al Aradului (1936-1960), Chesarie Paunescu al Constantei, apoi al Dunarii de Jos (1944-1973), Iosif Gafton al Ramnicului si Argesului (1944-1984), Antim Anghelescu al Buzaului (1944-1979), Vasile Coman al Oradiei (1971-1992), cei mai multi autori de lucrari teologice si istorice, participanti la numeroase Congrese si intruniri peste hotare.

          Intre faptele mai de seama din viata bisericeasca trebuie sa mai retinem revenirea la Ortodoxie a majoritatii covarsitoare a clerului si credinciosilor uniti (greco-catolici) in 1948, precum si prima canonizare oficiala a unor sfinti si marturisitori de neam roman (1955).

          Pentru pregatirea personalului de cult au functionat sase seminarii teologice cu durata de cinci ani (Bucuresti, Buzau, Manastirea Neamt, Cluj-Napoca, Craiova si Caransebes) si doua Institute Teologice de grad universitar cu durata de patru ani, la Bucuresti si Sibiu.

          O serie de teologi romani s-au remarcat prin lucrarile lor sau prin activitatea ecumenica: Dumitru Staniloae, Ioan Coman, Liviu Stan, Nicolae Chitescu, Emilian Vasilescu, Orest Bucevschi, Nicolae Balca, Nicolae Nicolaescu, Ene Braniste, Ioan Ramureanu, Vladimir Prelipceanu, Mircea Chialda, Petru Rezus, Alexandru Ciurea, Nicolae Lungu, toti la Bucuresti; Nicolae Neaga, Nicolae Mladin, Sofron Vlad, Grigorie Marcu, Dumitru Belu, Iorgu Ivan, Milan Sesan, Isidor Todoran, Stefan Lupsa, Teodor Bodogae, Corneliu Sarbu, Dumitru Calugar, Gheorghe Soima, Alexandru Moisiu, la Sibiu.

          Patriarhia Romana edita cateva publicatii periodice: Biserica Ortodoxa Romana (apare din 1874), buletinul oficial al Patriarhiei Romane, Studii Teologice, revista Institutelor Teologice; Ortodoxia, revista Patriarhiei (fiecare cu un tiraj de 10.000 ex., cu 4-6 aparitii pe an). Toate cele cinci Mitropolit editau cate o revista, tot cu cate 4-6 aparitii pe an: Glasul Bisericii (Mitropolia Ungrovlahiei), Mitropolia Moldovei si Sucevei, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Banatului. La Sibiu apare foaia bisericeasca bilunara Telegraful Roman, cel mai vechi periodic romanesc, cu aparitia neintrerupta din 1853.

          In Editura si Tipografia Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa din Bucuresti s-au tiparit: Biblia (patru editii, in 1968, 1975, 1982, 1988), carti de cult, manuale pentru invatamantul teologic universitar si seminarial, lucrari teologice, carti pentru credinciosi, carti de rugaciuni, calendare s. a. Acelasi lucru l-au facut si tipografiile eparhiale de la Manastirea Neamt, Sibiu si Timisoara.

          Dupa 1948 au fost restaurate, pictate sau reparate prin daniile credinciosilor majoritatea celor peste 12.000 de lacasuri de cult ortodox (biserici, manastiri, schituri, paraclise) de pe tot cuprinsul tarii. Au fost restaurate cele mai multe din bisericile si manastirile monumente istorice. In acelasi timp, s-au construit peste 500 de biserici noi, in tot cuprinsul Patriarhiei, din care multe sunt adevarate monumente de arta.

          Biserica Ortodoxa Romana a intretinut legaturi de prietenie si colaborare cu toate celelalte Patriarhate si Biserici ortodoxe autocefale. Aceste relatii sunt marcate indeosebi de vizitele oficiale facute Bisericii Ortodoxe Romane de patriarhii Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei, Bulgariei, precum si vizitele oficiale facute de reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane acestor Patriarhii, in ultimele decenii.

          S-au stabilit relatii cu Bisericile vechi Orientale (Patriarhia Etiopiei, Patriarhia armeana din Etchimiadzin, Patriarhia copta din Egipt si Biserica siriana iacobita din Kerala-India), cu Biserica romano-catolica (mai ales din Austria, Germania si Belgia), cu Biserica veche catolica, cu Biserica anglicana, cu o serie de Biserici protestante.

          Biserica Ortodoxa Romana activeaza in Consiliul Mondial al Bisericilor din anul 1961. Si-a trimis delegati la Adunarile Generale de la New Delhi (1961), Uppsala (1968), Nairobi (1975), toate conduse de mitropolitul de atunci al Moldovei si Sucevei, Iustin Moisescu (fost membru in Comitetul Central pana in 1977) si Vancouver (1983), condusa de mitropolitul Ardealului Antonie Plamadeala. Alti ierarhi si teologi ortodocsi romani activeaza in diferite Comisii ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Patriarhii Justinian si Iustin au facut vizite la sediul Consiliului Mondial de la Geneva (1966-1981). La randul lor, numerosi conducatori ai acestei mari organizatii intercrestine au facut vizite in Romania cu diferite ocazii, purtand discutii cu patriarhii romani, cu alti conducatori de culte, ierarhi si profesori de teologie. Biserica noastra si-a adus aportul si la promovarea dialogului intercrestin si in cadrul Conferintei Bisericilor Europene, cu sediul la Geneva (cateva sesiuni ale acestor doua mari organizatii s-au tinut in Romania)