Începuturile episcopiei arădene se pierd în negura trecutului, coborând până la închegarea primelor formaţiuni statale româneşti.
Menumorut, menţionat în cronica notarului Anonimus al regelui Bela al III-lea, duce al ţării dintre Tisa, Mureş şi Munţii Apuseni (896) li se adresează solilor regelui maghiar Arpad, spunându-le să-i transmită acestuia că el, Menumorut, ascultă de superiorii lui bizantino-bulgari, care erau de religie creştin -răsăriteană. Aceeaşi stare o găsim şi în ducatul bănăţean de sub Ahtum, care stăpânea ţara dintre Dunăre, Tisa, Criş şi munţi, alipit ulterior teritoriilor ungureşti (1003). Această statornicie în credinţa răsăriteană denotă prezenţa unor episopi ce-şi aveau reşedinţa fie la Morisena, poate la Bizere, mai târziu la Ghiula, Lipova, Hălmagiu sau Ineu.
Venirea lui Isaia Diacovici din Ienopolea Podgoriţei, poate mai întâi la Ineu, dar sigur, din 1706 la Arad, consolidează oraşul de pe Mureş ca reşedinţă episcopală, iată, de peste 300 de ani, timp în care ierarhi, sârbi şi mai apoi, din 1838, români au năzuit la împlinirea unui vis: edificarea unei catedrale episcopale în oraşul de reşedinţă, pe măsura misiunii şi organizaţiei bisericeşti căreia îi aparţin. În urechile fiecăruia au răsunat cuvintele Domnului, adresate regelui David prin Natan proorocul: „Tu oare ai să-Mi zideşti casă pentru locuinţa Mea ...?”(II Regi 7, 5).
Şi poporul dreptcredincios de pe aceste meleaguri, fie prin înţelepţii săi, prin oamenii condeiului, sau prin graiul celor simpli exprimau această năzuinţă.
STRĂDUINŢE ...
În contextul acestor realităţi, unii ierarhi au purces la edificarea unor vetre de cultură şi spiritualitate, cum a fost „Preparandia”, pe drept cuvânt numită Şcoala ardeleană de Vest a ortodoxiei româneşti, sau Institutul teologic din 1822, actuala biserică parohială şi episcopală Arad-Centru (1863), Tipografia diecezană (1879), edificiul Academiei Teologice (1885), Şcoala civilă de fete (1890) şi Internatul diecezan (1912), fără a renunţa, măcar o clipă, la ideea edificării unei catedrale episcopale.
Episcopi ca Ioan Meţianu, Ioan Ignatie Papp, Andrei Magieru, Teoctist Arăpaşu, Visarion Aştileanu, lasă în arhiva episcopiei urma gândului şi încercărilor ridicării unei catedrale episcopale, însă vremurile au fost potrivnice sau, poate, râvna pentru „Casa Domnului” nu îndeajuns de mare.
CÂND A VENIT PLINIREA VREMII
Reluat după evenimentele din decembrie 1989, gândul edificării catedralei a găsit timpul pentru a prinde viaţă. Încă în primele luni ale anului 1990 în conferinţele preoţeşti la Protopopiate, în şedinţele Permanenţei Consiliului Eparhial, se ridică tot mai pregnant problema edificării unei catedrale episcopale.
Aflat în al 7-lea an al arhipăstoririi la Arad, chiriarhul locului, Preasfinţitul Episcop Dr. Timotei Seviciu, venit de la Timişoara cu dragoste multă pentru arădeni şi proiecte de înfăptuit pe meleagurile de unde îşi trage originile, aşează în ziua de 24 noiembrie 1991 piatra de temelie a noii catedrale episcopale, edificiu care va deveni emblematic pentru municipiu şi întreaga eparhie, purtând hramul Sfânta Treime. Ni se reaminteau astfel cuvintele sfinte: „Iată pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare preţ, şi cel ce va crede în ea nu se va ruşina”(I Petru 2, 6).
Dorinţa din inima ierarhului rânduit de Dumnezeu să-I ridice locaş se îngemăna astfel cu înţelepciunea episcopului de a concretiza puternicul curent de opinie pro-catedrală din rândul preoţimii, al celor aflaţi în fruntea municipiului şi judeţului, al miilor de credincioşi jertfelnici, dintre care cei mai inimoşi s-au constituit în Comitetul de sprijin pentru construirea Catedralei, realizând, ulterior, o formă mai eficientă de susţinere materială a lucrărilor de edificare: ,,Fundaţia Procatedrala Ortodoxă română a Aradului – Corneliu şi Rucsanda de Bota”(cei nominalizaţi în siglă, români ortodocşi stabiliţi în America au făcut prima donaţie substanţială pentru noua catedrală).
Desigur stabilirea amplasamentului, dintre nu mai puţin de nouă variante de locaţii: spatele Teatrului; intersecţia Bulevardului Revoluţiei cu strada Unirii; în faţa Catedralei Catolice; în faţa hotelului Astoria; strada 30 decembrie; pe axul Bulevardului Revoluţiei în intersecţia cu strada Crişan; pe lacul din Pădurice; în Parcul de la Podgoria, a necesitat îndelungate analize şi consultări. Nu mai puţine au fost deliberările pentru proiectul arhitectural dintre şapte proiecte şi alegerea proiectantului, pentru care s-a organizat concurs naţional şi consultarea opiniei publice.
Tânărul arhitect timişorean Ioan Hăprian câştigă concursul de proiecte, încredinţându-i-se construirea catedralei. S.C. ,,Proiect” S.A. Arad, sub conducerea D-lui Arhitect Gheorghe Seculici va coordona întreaga activitate de proiectare şi execuţie.
Tot în anul 1991 se stabileşte executantul grandioasei lucrări: S.C. Icim S.A. Arad, avându-l ca Director general pe Dl. Inginer Ioan Faur.
Piatra Fundamentală
ÎNCEPUTURILE
Lucrările de edificare a ,,Noii catedrale”, sintagmă care s-a păstrat în toţi aceşti ani şi se va mai păstra (aşa cum pentru biserica parohiei Pârneava, ulterior devenită Arad-Centru, se foloseşte numirea de ,,Catedrala veche”), au început propriu-zis în anul 1992 cu tasarea terenului şi consolidarea acestuia. Au urmat turnarea fundaţiilor şi finalizarea radierului general şi a cotei zero de unde începe biserica propriu-zisă. O problemă de ingeniozitate tehnică a fost ridicată de acţiunea de deviere a canalului ,,Mureşel", care traversează zona.
Aceste lucrări desfăşurate pe parcursul anilor 1992-1995, cât şi cele care au urmat au fost împletite permanent cu activitatea de consolidare a ,,bisericii celei vii”, în sensul sensibilizării credincioşilor pentru noul locaş.
BISERICUŢA
Creşterea numărului de credincioşi în jurul noului edificiu, în special din municipiu, care veneau să-şi aducă obolul lor şi să-şi încânte sufletul la vederea evoluţiei lucrărilor, a determinat crearea unui spaţiu liturgic care să răspundă nevoilor, până la ridicarea edificiului.
Din iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Timotei, constructorul ridică la intrarea în incinta şantiereului o bisericuţă cu hramul ,,Schimbarea la faţă” , dată în folosinţă la 6 august 1995, funcţională până în vara anului 2008, când va fi donată unei comunităţi lipsite de posibilitatea edificării unui locaş de cult, din satul Bârzeşti, aparţinător comunei Hăşmaş, judeţul Arad.
Neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi, în special duminica, bisericuţa de la intrare transferă funcţiunile liturgice paraclisului deschis la demisolul catedralei, inaugurat la 22 decembrie 1996, la împlinirea celor şapte ani de la Revoluţia română. De acum tot mai mulţi credincioşi îşi găsesc mângâierea sufletească participând la sfintele slujbe săvârşite prin grija chiriarhului de cei trei preoţi slujitori: Simion Mladin, Mircea Bupte şi Gheorghe Gogan.
Pentru a crea un ambiental cât mai apropiat atmosferei dintr-o biserică, lucru destul de greu de realizat între grinzi şi betoane, în inerenta atmosferă de şantier, credincioşii aduc obiecte de cult, donează mobilier, covoare (care cândva, adunate într-un muzeu vor putea da mărturia începuturilor).
SPRE ÎNĂLŢIMI
Următorii ani vor consemna pe răbojul lor, etapă cu etapă, drumul parcurs spre finalizarea lucrărilor de ridicare ,,în roşu” a construcţiei: finalizarea structurii de rezistenţă, închiderea perimetrală cu cărămădă, finalizarea lucrărilor la acoperiş. Ne găsim la finele anului 2003, cel de-al doisprezecelea de la sfinţirea locului şi aşezarea pietrei de temelie. Turlele catedralei se zăresc de departe, de la intrarea în oraş, indiferent din ce parte se vine.
CLOPOTELE CATEDRALEI
Chemare celor vii la rugăciune şi trăire, însoţitor cu jale a celor plecaţi pe calea veşniciei, scut dezlănţuirii calamităţilor şi vestitor la vreme de primejdii, clopotul are în tradiţia şi cultul ortodox conotaţii adânci. Clopotele catedralei episcopale în număr de cinci, simbol al simţurilor, au fost turnate la cea mai prestigioasă fabrică din Europa, Grass Mayer din Innsbruck, Austria. Cântăresc în total 6565 kg, respectiv: 4050, 1070, 745, 450, 250 kg şi redau sunetele: Mi, Fa diez, La, Do diez (două). Au fost aduse în ziua de 21 noiembrie 2003 şi sfinţite de către P.S. Episcop Timotei şi un sobor de preoţi, în prezenţa Preşedintelui României, a oficialităţilor şi a unui mare număr de credincioşi, de ziua naţională a României, la 1 decembrie 2003.
Finalizarea lucrărilor exterioare, exceptând finisajele şi placarea cu marmură, s-a realizat prin confecţionarea, poleirea cu aur, ridicarea şi montarea crucilor de pe cupole. Ca referinţe tehnice, acestea măsoară: 7,30 m înălţime, cea de pe cupola mare, respectiv 3,5 m înălţime, cele de pe cupolele mici.
Au fost sfinţite la data de 30 iulie 2006 şi ridicate pe cupole în ziua de 3 august a acelui an.
AMENAJĂRILE INTERIOARE ŞI EXTERIOARE
Odată încheiate lucrările în exterior, cu osebire cele care periclitau siguranţa şi accesul credincioşilor în biserică, s-a procedat la amenajarea interiorului catedralei propriu-zise, spre a fi consacrate destinaţiei fireşti. Astfel s-au montat iconostasul, candelabrele, mobilierul. Iconostasul este opera sculptorilor arădeni de la fosta Intreprindere de Mobilă Arad (IMAR), iar candelabrele, ca de altfel şi sfintele vase şi obiectele de cult de pe Sfânta Masă, au fost aduse din Grecia, donaţie a unor credincioşi jertfelnici. Pictura registrului iconografic de pe iconostas aparţine maestrului prof. Cătălin Băluţ din Bucureşti, pictor bisericesc.
În exterior, cele 44 de firide cuprinzând chipuri de sfinţi, sunt realizate din mozaic georgies, opera maestrului prof. Virgil Moraru din Iaşi. Icoana hramului de pe frontispiciu, a Sfintei Treimi, cu o dimensiune de 30 mp, este executată în mozaic de acelaşi pictor.
RACLA CU SFINTELE MOAŞTE
Cu voia Părintelui Ceresc, catedrala adăposteşte între zidurile sale racla cu părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Părintelui nostru ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, primite în dar de la Vatican şi aşezate într-o frumoasă raclă din argint confecţionată la Monetăria Naţională, aşteptând sfinţirea, odată cu târnosirea catedralei.
CALEA ÎNCUNUNĂRII
Prin edificarea catedralei episcopale, generaţia noastră se încununează cu laurii unei măreţe şi mult dorite realizări. Desigur drumul parcurs poate fi cu greu cuprins în tiparul cuvintelor, el reprezentând în primul rând trăire, jertfire de sine, încredere în izbândă. Nu putem vorbi încă de o încheiere, de un final ci doar de un popas. Mai sunt lucrări de executat, între care, în primul rând îmbrăcarea catedralei cu o haină picturală pe măsură. Rămâne ca anii care vor veni, cu binecuvântare de la Dumnezeu să ne ajute şi la încununarea acestor osteneli.
Pe calea străbătută întru ridicarea catedralei Episcopiei Aradului am fost însoţiţi permanent de rugăciunile şi îmbărbătarea aceluia care s-a învrednicit, în numele tuturor să o înalţe: Preasfinţitul Episcop Timotei. An de an, Preasfinţia Sa, în prefaţarea calendarului eparhial, ,,dedicat jertfitorilor noii catedrale” a prezentat în alese cuvinte, dar şi cu referinţe tehnice, etapele parcurse.
Binecuvântarea lucrărilor (decembrie 2006)
În ziua de 6 decembrie a anului 2008, de Praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Preafericitul Părinte Daniel, Patrhiarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Chiriarhul eparhiei Aradului şi un ales sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, în prezenţa oficialităţilor şi a multor mii de credincioşi, a târnosit Catedrala Episcopală Sfânta Treime din Arad.
La ceasul aniversar al târnosirii sfântului locaş, ca încununare a ceea ce s-a realizat şi imbold pentru ceea ce mai rămâne de făcut – cuvintele Preasfinţitului Episcop Timotei sunt edificatoare: ,,Şi dacă la sfârşitul mileniului al doilea, când s-a iniţiat şi început lucrarea, cei chemaţi a răspunde asupra chipului în care Ortodoxia se mărturiseşte prin ea, ascultând glasul poporului lui Dumnezeu, au găsit în împlinirea celor de trebuinţă, din punct de vedere al concepţiei, ca şi al mijloacelor tehnice, calea convertirii înrâuririlor moderniste în structuri tradiţionale, etern valabile, avem încredere că întregul plan şi întreaga realizare îşi va dovedi eficacitatea pentru totdeauna ... Înaintaşii au visat o catedrală. Realizarea ei înseamnă împlinirea şi a celorlalte idealuri legate de ea, în unitatea tuturor celorlalte instituţii ale neamului” (Calendar Creştin Ortodox 2001, broşură, Editura Episcopiei Aradului, p. 3).
„Începe acum şi binecuvintează casa robului Tău, ca să fie ea veşnic înaintea feţei Tale, căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vestit aceasta, şi, prin binecuvântarea Ta, se va face casa robului Tău binecuvântată, ca să fie înaintea Ta în veci”(II Regi 7, 29).
