|
În afara unei
extinderi marcată de cercetare şi editare, studiile bizantine şi-au găsit
expresia în congresele internaţionale de specialitate, centre de studii
bizantine şi apariţia unor periodice şi reviste specializate. După cum s-a
putut constata, Bizantinologia a depăşit prin activitatea cercetătorilor ei
sfera naţionalului evoluând şi progresând acolo unde exista interes deosebit
pentru acest domeniu şi unde apăreau reviste mari de specialitate. Congresul
Internaţional de Studii Bizantine de la Bucureşti din anul 1924, a determinat
un avânt al cercetării acestui domeniu în Europa. După Byzantinische Zeitschrift (1892) şi Vizantijskij Vremennik (1894) începând cu anii ’20 au luat naştere
o serie de noi reviste specializate cum au fost: Byzantion (1925) la Bruxelles, sub conducerea lui Henri Grégoire, care a reuşit să
stimuleze puternic cercetarea ştiinţifică. Graţie acestei reviste şi
admirabilei activităţi a directorului ei, Bruxelles-ul a devenit un centru
important al studiilor bizantine.
Datorită „L’Annuaire
de l’Institut d’Histoire et de Philologie Orientale et Slave”, întemeiat la
Bruxelles în anul 1932, revista Byzantion
a putut apărea şi în timpul celui de al doilea război mondial (1939-1945)
În acelaşi grup al
revistelor de specialitate se remarcă şi Byzantinisch-Neugriechische
Jahrbücher, fondată de N. Béès la
Berlin, în anul 1920, şi mutată apoi, în anul 1926, la Atena.
Revista Studi bizantini e neoelenici publicată
la Roma, sub conducerea lui Silvio
Giuseppe Mercati, după anul 1924, conţine în volumele V (1939) şi VI (1940)
referatele prezentate la al V-lea Congres Internaţional de Studii Bizantine,
ţinut la Roma şi, în vol. VII şi VIII (1953), referatele celui de-al VIII-lea
Congres Internaţional de Studii Bizantine de la Palermo.
Revista Seminarium Kondakovianum (Analele
Institutului Kondakov), apărută la Praga, a fost mult timp organul de presă al
institutului, întemeiat în anul 1926. Mutat la Belgrad, după anul 1938, acesta
a reprezentat un important centru al studiilor bizantine şi arheologice.
Revista Byzantinoslavica, apărută tot
la Praga, în anul 1929, sub conducerea lui Milos
Weingart, şi-a întrerupt apariţia în timpul celui de-al doilea război
mondial, dar a reapărut imediat după acesta, sub conducerea lui M. Pavlovà, B. Havánek şi N. L. Okunev. Fără a se limita doar la
studiul relaţiilor bizantino-slave, Byzantinoslavica
a cuprins în paginile ei o problematică deosebit de diversă.
Un centru mai vechi
de studii, care are o importanţă mare pentru Bizantinologie, este „Institutul de
Cercetări şi Studii Orientale”, fondat la Kadiköy (fost Calcedon, azi în
Turcia), în anul 1897, aparţinând Congregaţiei Asumpţioniştilor.
Câţiva dintre membrii marcanţi ai ordinului (Louis Petit, Jules Pargoire,
Siméon Valihé, Sévérien Salaville, Raymond
Janin, Vitalien Laurent şi Martin Jugie), cunoscuţi şi sub numele
de „Patres Chalcedonenses” au desfăşurat, la Bucureşti şi Paris, o amplă
activitate în domeniul studiilor bizantine. Organul lor, Échos d’Orient (Revue trimestrielle d’histoire, de géographie et de
liturgie orientale) care a apărut începând din anul 1897, s-a transformat
într-o revistă de Bizantinologie specializată. Mai târziu ea a devenit Études Byzantines (1943-1945), iar apoi Revue des Études Byzantines (1946 - ).
În S.U.A. a apărut
revista Byzantina Metabyzantina (vol.
I, 1946; vol. II, 1949), dar cel mai important centru de studii bizantine,
consacrat, mai ales, arheologiei, artei şi civilizaţiei este Institutul de
cercetări Dumbarton Oaks, care editează prestigioasele reviste Dumbarton Oaks Papers (începând din
1941) şi Dumbarton Oaks Studies (începând
din 1950).
În Grecia, la Atena, a apărut, după anul 1924,
sub conducerea lui Phedon Koukoules Epétèris Hetaireias Byzantinôn Spoudôn (Anuarul Asociaţiei de Studii Bizantine ),
preluat după anul 1928, sub numele de Hellenika,
de K. Amantos şi S. Kougeas.
La Viena,
„Österreichische Byzantinische Gesellschaft” a publicat, începând cu anul 1951,
Jahrbücher der Österreichischen
Byzantinischen Gesellschaft (vol. I, 1951; vol. II, 1952).
La Sofia au apărut Balkan Studies şi Cyrillomethodianum.
La Bucureşti,
începând cu anul 1943, a văzut lumina tiparului Études Byzantines (din anul 1946 Revue des Études Byzantines şi apărând la Paris). Sub îngrijirea
Centrului de cercetări de istorie şi civilizaţie bizantină de la Sorbona, începând
cu anul 1965, apare revista Travaux et
Mémoires.
La Belgrad,
Institutul bizantin al Academiei Sârbe de Ştiinţe, editează, începând cu anul
1952 Zbornik Radova Vizantinološkog
Instituta (Recueil des travaux de l’institut d’études byzantines),
consacrată mai ales istoriei relaţiilor bizantino-slave.
În ceea ce priveşte
literatura teologică a Bizanţului, actele de cancelarie ale Patriarhiei
Ecumenice – Acta Patriarchatus – sunt
cuprinse în primele două volume ale culegerii Acta et diplomata graeca medii aevi sacra et profana (6 vol.),
publicate între anii 1860-1890 de Francisc
Miklosič şi Joseph Müller, la
Viena. Ele sunt importante pentru români deoarece găsim aici pentru prima oară
corespondenţa oficială între Patriarhia Ecumenică şi cele două Ţări româneşti,
în legătură cu crearea ierarhiei bisericeşti în Ţara Românească şi Moldova, în
a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Sunt cuprinse, de asemenea, dovezile
scrise ale celor mai vechi legături canonice cu Biserica bizantină. O colecţie
mai recentă este cea a lui Venance
Grumel, intitulată Les Regestes des
Actes du Patriarchat de Constantinople din care trei fascicole (1932, 1936,
1947) corespund perioadelor 381-715; 715-1043; 1043-1206.
O importanţă
deosebită o are şi editarea actelor emise de mănăstirile de la Muntele Athos,
tome I: Archives de l’Athos, Paris,
1937 şi tome II: Actes du Kutlumus,
Paris, 1945. G. Bouillard şi P. Collomp au editat Actes du Lavra, iar Franz Dölger Aus den
Schatzkammern des Heiligen Bergen (München, 1948). Aceste ediţii se disting de cele vechi nu numai prin albumele
cu reproduceri de acte şi sigilii, ci şi prin stabilirea mai critică a
textului, un comentariu detaliat şi solid şi indexuri complete.
În ceea ce priveşte
editarea actelor oficiale ale administraţiei imperiale, trebuie menţionate Regesten der Kaiserurkunden des oströmischen
Reiches, din care au apărut doar trei fascicole corespunzătoare perioadelor
565-1025; 1025-1204 şi 1204-1282 (München, 1924, 1925, 1932). Pentru perioada
311-476 avem Regesten der Kaiser und
Päpste, editate de O. Seeck (Stuttgart,
1919).
În domeniul textelor
canonice şi juridice trebuie să mai amintim pe cele ale lui J. Leunclavius, Jus greco-romanum; J.
Cotelerius, Monumenta Ecclesiae
Grecae (3 vol., 1677-1686); J. A.
Assemani, Bibliotheca Iuris
Orientalis canonici et civilis (5 vol., 1762-1766); Heimbach, Basilicorum (6
vol., 1850-1883); J. B. Pitra, Juris Ecclesiastici Graecorum Historia et
Monumenta (1861); K. E. Zachariä von Lingenthal, Ecloga Leonis et Constantini (1852) şi Jus greco-romanum (7 vol., 1856-1884).
Cea mai utilizată
colecţie de izvoare narative privind istoria eclesiastică şi laică a Bizanţului
o reprezintă cea apărută sub îngrijirea lui Jacques Paul Migne Patrologiae
cursus completus - Series Graeca,
Paris, 1857-1866 (161 vol., cu text grec şi traducere latină).
Probleme multiple de
istorie, mai ales internă, a Bizanţului, sunt adesea tributare moştenirii
monedelor şi sigiliilor. Pentru studiul istoriei monedei şi economiei, pe de o
parte, pentru cea a simbolismului puterii imperiale, pe de alta, numismatica
reprezintă un instrument indispensabil. În domeniul numismaticii şi al
sigilografiei, importante ştiinţe auxiliare ale studierii istoriei bizantine,
preocupările au început de foarte timpuriu. Ch. du Fresne du Cange a publicat lucrarea Dissertatio de imperatorum Constantinopolitanorum numismatibus, iar
Anselmo Banduri a editat, în anul
1718, lucrarea în două volume intitulată Numismata
imperatorum romanorum. Lucrările de bază în aceste domenii apar în veacul
al XIX-lea şi se datorează lui De Saulcy,
Essai de classification des suites
monétaires byzantines (1836), J.
Sabatier, Description générale des monnaies byzantines (1862) şi Gustave Schlumberger, Sigillographie byzantine (1884).
Cea mai importantă lucrare în acest
domeniu rămâne însă cea a lui Vitalien
Laurent Documents de sigillographie
byzantine: la collection Orghidan (Paris, 1952). Un bogat material
numismatic şi de sigilografie găsim, de asemenea, în publicaţiile de
specialitate şi în studiile sau buletinele speciale referitoare la
descoperirile de monede şi sigilii.
Dintre lucrările mai
recente care valorifică texte teologice bizantine amintim lucrarea lui Hans-Georg Beck, Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich, München,
1959.
În zilele noastre,
Bizantinologia se profilează tot mai mult pe studiul interferenţelor cu lumea
înconjurătoare Imperiului, adică pe ceea ce se poate numi, pe bună dreptate The Byzantine Commonwealth. În anul 1963
a apărut lucrarea lui R. J. H. Jenkins
Byzantium and Byzantinism care
prezintă o viziune de ansamblu a cercetărilor actuale, în domeniul
Bizantinologiei, iar Klaus Wesel, în
Die Kultur von Byzanz lansează
formula: „Byzanz war die Mutter der
nationalen Kulturen der Bulgaren, Russen, Serben und Rumänen” (Bizanţul a
fost mama culturilor naţionale ale bulgarilor, ruşilor, sârbilor şi românilor),
ceea ce, evident, nu acoperă complexitatea cuprinsă în noţiunea de cultură
naţională la aceste popoare în prezent.
În sfârşit, dar nu în ultimul rând, trebuie să menţionăm rolul deosebit
al Congreselor Internaţionale de Studii
Bizantine, organizate de Asociaţia
Internaţională de Studii Bizantine, în schimbul de idei şi în fixarea unor
obiective ale cercetării ştiinţifice. Cel dintâi congres a fost organizat în
anul 1924 la Bucureşti, însă ele au
dobândit o importanţă deosebită după cel de-al doilea război mondial, când s-au
organizat Congresul al VI-lea la Paris
(iulie-august 1948), al VII-lea la Bruxelles
(august 1949), al VIII-lea la Palermo
(aprilie 1951), al IX-lea la Salonic,
(aprilie 1953), al X-lea la Istanbul
(septembrie 1955), al XI-lea la München
(septembrie 1958), al XII-lea, la Ohrida
(septembrie 1961), al XIII-lea la Oxford
(septembrie 1966), al XIV-lea la Bucureşti
(septembrie 1971), ş. a. Aceste congrese publică buletine oficiale de
comunicare, ce oferă oricui posibilitatea de a fi la curent cu lucrările
apărute sau cercetările întreprinse în fiecare ţară. Buletinul reflectă totodată
marile proiecte internaţionale pe care Asociaţia le coordonează. În prezent,
fiecare ţară membră contribuie la realizarea unei lucrări monumentale: editarea
critică şi traducerea tuturor surselor bizantine, ce vor alcătui noul Corpus Fontium Historiae Byzantinae,
operă de largă respiraţie care a prins deja contur, fiind editată la Berlin,
Bruxelles, Paris, Viena sau Washington şi care oferă, în sfârşit, o versiune
sigură a marilor texte bizantine.
|
