Arhiva ortodoxa

După moartea lui Odoacru în anul 493, Anastasie I l-a acceptat pe Theodoric cel Mare ca rege al Italiei. Acesta a păstrat aproape întreaga administraţie romană, fiind preocupat în chip deosebit să nu-i supere pe membrii Senatului. O apropiere între populaţia romană şi barbari (goţi), nu a fost posibilă din cauza diferenţei de credinţă: goţii erau arieni, iar romanii ortodocşi.[1]

În deceniile 2 şi 3 ale secolului al VI-lea au apărut pentru prima oară la Dunărea de Jos, slavii, venind de la est de Prut, Aceştia, în alianţă cu bulgarii şi cutrigurii, au întreprins acum primele incursiuni la sud de Dunăre, pustiind Moesia, Illyricum şi Tracia, ajungând chiar sub zidurile Constantinopolului.

Relaţii amicale a avut Anastasie I cu Clovis (Clodovec), regele francilor, căruia îi trimite însemnele demnităţii de consul, socotindu-l un reprezentant al puterii imperiale în Apus.

Pe plan extern s-a mai confruntat cu atacuri succesive ale bulgarilor şi avarilor. Între anii 502-505, Kobad, regele perşilor a atacat Imperiul, după ce între cele două state se instaurase liniştea, în urma încheierii păcii de 100 de ani (422). Perşii au ocupat importante fortăreţe din Mesopotamia romană (Martyropolis, Theodosiopolis, Amida, Nisibi). Dar invazia hunilor neftaliţi şi unele succese ale bizantinilor l-au obligat pe regele persan să încheie o pace pe o durată de 7 ani (506). Imperiul a reluat plata tributului către perşi, primind în schimb cetăţile pierdute. În anul 507, Anastasie I a construit cetatea Dara, în faţa oraşului Nisibi, cetate care avea să deţină poziţia-cheie a întregii centuri de fortificaţii imperiale din Orient.