Teodosie al II-lea a ştiut să-şi aleagă
demnitari capabili. Între aceştia amintim: Anthemius, Chrysaphius, Cyrus,
Priscus din Pannion, care prin diplomaţie şi abilitate au depăşit gravele
probleme interne sau externe. Realizările primilor doi au fost menţionate în
mod sumar mai înainte. Trecând la Cyrus, trebuie făcută precizarea că acesta era
favoritul împărătesei Evdokia în anii în care aceasta la influenţat mult pe
soţul ei. Posesor al unei culturi retorice deosebite, numit prefect al oraşului
Constantinopol, iar apoi şi al Pretoriului, Cyrus are meritul principal că a
încheiat construirea zidului de apărare al capitalei început sub Anthemius,
construcţie care suferise deja în urma unui cutremur de pământ. În ceea ce-l
priveşte pe Priscus, acesta era originar din Tracia, fiind un demnitar de vază
şi un mare diplomat, trimis în anul 448 într-o solie la curtea lui Attila, de unde
s-a întors cu preţioase informaţii consemnate într-o Istorie a Bizanţului.
Schiţând personalitatea lui Attila, Priscus menţionează printre altele că: „el s-a arătat cumpătat în toate, avânt
paharul din care bea, confecţionat din lemn. De altfel simplă îi era şi
îmbrăcămintea, căci nu se îngrijea de nimic altceva decât să fie curată. Şi nu
se deosebeau întru nimic, nici sabia, nici legăturile încălţămintei sale
barbare şi nici frâul calului său, care nu avea podoabe de aur, pietre scumpe
sau alte lucruri de preţ, ca şi al celorlalţi sciţi”.
Priscus ne-a lăsat informaţii interesante şi cu privire la teritoriul patriei
noastre, mai precis amănunte privind Banatul, care atestă continuitatea
daco-romană după retragerea aureliană din anul 271.
Am pomenit de câteva ori numele soţiei lui
Teodosie al II-lea, împărăteasa Athenais-Evdokia, ateniană şi păgână, dar
ajunsă pe tronul Bizanţului şi botezată în credinţa creştină.
Ea a reuşit să contrabalanseze pentru o bună perioadă de timp puterea
Pulcheriei, sora lui Teodosie al II-lea. Căsătoria cu o ateniană a părut unora
drept o victorie a păgânismului, care în prima jumătate a secolului al V-lea
era încă prezent la Constantinopol. Nu a fost chiar aşa, căci trăind de acum
înainte în mijlocul unei Curţi credincioase, tânăra împărăteasă se lasă
influenţată pe nesimţite de influenţa celor pioşi. Mai mult chiar, Evdokia era
pasionată, ca o adevărată bizantină, de discuţiile teologice. Trecerea pe care
o avea la Curte, a sporit neînţelegerile cu cumnata sa, avidă de putere, care
nu înţelegea să renunţe la guvernare. În anul 423, Curtea de la Constantinopol
a primit pe sora lui Honorius, celebra Galla Placidia, venită la Bizanţ
împreună cu fiica sa, Honoria, şi fiul său, Valentinian. Cu acest prilej este
stabilit un plan de căsătorie între micuţa Evdokia, născută recentă de
Athenais, şi caesar-ul de
5 ani, pe care moartea lui Honorius îl făcuse moştenitorul Imperiului
Occidental. Peste 14 ani, proiectul devenea realitate pentru împărăteasa
Bizanţului, care drept mulţumire adusă lui Dumnezeu, pleacă într-un pelerinaj
la Locurile Sfinte. Reîntoarsă în anul 439, basilissa era în culmea
gloriei având o fiică măritată cu un împărat. Stăpână pe situaţie, Evdokia a
greşit totuşi, crezând că Pulcheria ar putea renunţa aşa de uşor la influenţa
pe care o exercitase la Curte cu puţin timp înainte. În urma intrigilor de tot
felul, Athenais-Evdokia va părăsi palatul imperial în anul 442, îndreptându-se
către Ierusalim, unde va şi muri. Pulcheria a cărei influenţă scăzuse destul de
mult, este unanim recunoscută ca împărăteasă după moartea lui Teodosie al
II-lea la 28 iulie 450, alegându-şi drept soţ şi coleg la tron pe Marcian.
Nicolae BĂNESCU, O
celebritate pe tronului bizantin: Athenais-Evdochia, în „MITROPOLIA OLTENIEI”, anul XIV, 1962,
nr. 7-9 (iulie-septembrie), pp. 426-433. Asupra rolului excepţional pe care
l-au avut unele împărătese precum EVDOCHIA sau PULCHERIA, în rezolvarea unor
probleme de tip dinastic, politic şi religios, recomandăm lucrarea: K. G.
HOLUM, Theodosian Empresses. Women and Imperial Dominion in
Late Antiquity, Berkeley, 1982 şi Mihaela Lorelai MĂNESCU, Portret de femeie bizantină, Bucureşti, Editura Sinergii, 2008
|