Thursday, 2024-03-28, 2:00 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Istoria Bizantului

Perioada Imperiului romano-bizantin (330-610)

Trăsătura esenţială a acestei perioade a fost faptul că civilizaţia şi cultura Imperiului erau preponderent latine. Este vorba despre aşa numita diglosie greco-latină, caracterizată prin faptul că latina era limba oficială a statului, a administraţiei şi a armatei, în timp ce greaca era limba culturii. Se consideră că a fost o perioadă de tranziţie, partea răsăriteană a Imperiului roman rămânând încă strâns legată de întregul din care s-a desprins. Tot acum se pun bazele împărţirii Imperiului unic (partitio Imperii Romani) fapt care se va realiza în anul 395, când odată cu moartea împăratului Teodosie I, statul roman se va separa în partea de Răsărit (pars Orientalis) sub conducerea lui Arcadius (395-408) şi partea de Apus (pars Occidentalis) sub conducerea lui Honorius (395-423).

În anul 330, Constantin cel Mare a inaugurat noua capitală a Imperiului, mutată pe malurile Bosforului, un oraş nou, căruia în cinstea împăratului fondator, i s-a spus Constantinopol (Kwnstant…noupÒlij = oraşul lui Constantin), dar al cărui nume oficial era Noua Romă (N˜a  (Rèmh). Alegerea locului a fost deosebit de inspirată, însuşi împăratul Constantin cel Mare trasând conturul viitoarei capitale. Prin poziţia sa geografică, situată în centrul Imperiului roman, noua capitală prezenta cele mai mari avantaje economice şi strategice, controlând drumurile comerciale cu Orientul, dispunând de un mare port maritim şi putând apăra în modul cel mai eficient graniţele Imperiului împotriva atacurilor perşilor, a popoarelor migratoare şi, mai târziu, ale arabilor şi turcilor.

Evenimentele cele mai importante pe plan politic şi militar au fost: primirea goţilor (332) şi a vizigoţilor (382) ca federaţi, invaziile persane în Siria şi Mesopotamia (337-363), apariţia la graniţe a hunilor (cca. 375), despărţirea în două a Imperiului unic (395), construirea zidului lui Teodosie al II-lea care va apăra capitala dinspre uscat (413), căderea Imperiului roman de Apus (476) în urma căreia împăraţii din Răsărit rămân singurii succesori legitimi ai Imperiului roman, constituirea în Italia a regatului ostrogot al lui Theodoric (493), unele răscoale populare (491-518), apariţia ameninţătoare a slavilor sub zidurile Constantinopolului (517).

Cu anul 518 începe aşa-numita epocă a lui Iustinian a cărui lungă domnie (527-565) a însemnat perioada apogeului Imperiului, atât pe plan economic cât mai ales cultural, politic şi militar. Considerat ultimul mare împărat roman al cărui vis a fost să reînvie trecutul glorios al Romei, Iustinian I a fost unul din cei mai culţi oameni ai vremii sale, vorbitor perfect al limbii greceşti, a compus şi câteva opere teologice precum imnuri religioase, dintre care unele au rămas până astăzi în Liturghia ortodoxă. El a patronat marea operă legislativă care îi va purta numele şi a intervenit direct în problemele Bisericii pe care a condus-o autoritar. Generalii săi, Belizarie şi Narses au recucerit teritoriile pierdute din Apus – nordul Africii de la vandali (534), Italia de la ostrogoţi (555) şi Spania de la vizigoţi (554) – realizând pentru ultima oară, chiar dacă pentru scurt timp, unitatea mediteraneană a Imperiului roman. Aceste campanii militare au costat sacrificii umane, financiare şi militare imense, epuizând în mare parte resursele şi forţa Bizanţului. După moartea lui Iustinian I acest proces s-a accentuat, la aceasta aducându-şi contribuţia pierderea treptată a teritoriilor apusene recent recucerite (începând din anul 568), un îndelungat conflict cu perşii (572-591), invazia avaro-slavă (586-587), războaiele de apărare a graniţelor (592-602), pătrunderea şi stabilirea slavilor la sud de Dunăre (602), invaziile arabilor (604) şi perşilor (605-609), regimul de teroare al lui Nichifor Phocas (602-610) şi, în sfârşit, domnia lui Heraclios I (610-641).

În domeniul culturii şi al vieţii religioase s-au înregistrat, de asemenea, fapte şi opere care, încă din această perioadă istorică de tranziţie, vor oferi un profil original noii culturi a Bizanţului. Seria dezbaterilor teologice în care era implicată şi ideologia politică a Imperiului începe cu primele două Sinoade ecumenice de la Niceea (325) şi Constantinopol (381), în care, arianismul a fost condamnat ca erezie. La  cele două sinoade ecumenice s-au stabilit dogme şi canoane ale credinţei creştine, sistematizate în a doua jumătate a secolului al IV-lea de Sfinţii Părinţi: Vasile cel Mare (330-379), Grigorie de Nazianz (329-390), Grigorie de Nyssa (335-395) şi Ioan Gură de Aur (354-407).

Între anii 330-360 s-a ridicat marea biserică Sfânta Sofia din Constantinopol, distrusă în timpul marii răscoale populare NIKA (532) şi refăcută de împăratul Iustinian I între anii 532-537.

În anul 425 s-au pus bazele Universităţii din Constantinopol cu 31 de catedre, în care limba greacă avea preponderenţă asupra celei latine. Are loc apoi Sinodul al III-lea ecumenic la Efes (431), în cadrul căruia a fost condamnat nestorianismul, după care la Sinodul al IV-lea ecumenic de la Calcedon (451), a fost condamnată erezia monofizită.

În anul 438, cei doi împăraţi romani din Constantinopol şi Ravenna, Teodosie al II-lea (408-450) şi Valentinian al III-lea (425-455) au promulgat şi publicat „Codex Theodosianus”. La Ravenna s-a construit mausoleul Gallei Placidia (cca. 450), iar în secolul următor, Baptisteriul Neonian (Baptisteriul Domului din Ravenna) şi Baptisteriul Arian, bazilicile San Apollinare Nuovo şi San Apollinare in Classe precum şi biserica San Vitale, decorate de meşterii bizantini cu splendide mozaicuri.

La Constantinopol s-a publicat monumentalul „Corpus Juris Civilis” cuprinzând Codex Iustinianus, Institutele, Pandectele şi Novelele (529-565). Tot în această perioadă apar şi primii reprezentanţi de seamă ai literaturii bizantine: Eusebiu de Cezareea  (cca. 260-cca. 340), autor al unei cronografii, al unei istorii a Bisericii şi a unei biografii a lui Constantin cel Mare, Ammianus Marcellinus (cca. 330-cca. 400), ultimul mare istoric roman, Zosimos (sec. V), filosoful Proclus (cca. 410-485), Roman Melodul († 550), considerat cel mai mare poet bizantin, autor de imnuri religioase şi istoricul Procopius de Cezareea (cca. 500- cca. 565), ş.a.

Category: Istoria Bizantului | Added by: PortalOrtodox (2012-01-30)
Views: 2061 | Tags: Bizant, dreapta credinta, inceputul crestinismului, Ortodoxie, cursuri, istoria bizantului, teologie istorie, Istoria Bizantului online, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2024