|
Aceasta reprezintă epoca clasică a acestei
civilizaţii care dobândeşte un caracter pe deplin grecesc, cu importante
influenţe orientale. Se pun acum bazele caracterului original, propriu-zis „bizantin” al Imperiului prin dezvoltarea
proprietăţii feudale, dar şi prin stimularea micii proprietăţi a ţăranilor
liberi, care începând din secolul al IX-lea va fi aservită marilor proprietari
funciari.
Perioada debutează cu domnia lui Heraclios I (610-641) iar timp de cinci secole de acum înainte vor
avea loc transformări profunde în toate domeniile vieţii statului. În timp ce
politica externă a Imperiului i-a sporit prestigiul, victoriile sale militare,
îndeosebi asupra arabilor, au contribuit substanţial la apărarea civilizaţiei
europene. De asemenea, influenţa Imperiului asupra vieţii culturale din spaţiul
răsăritean şi chiar din cel occidental, a fost substanţială.
Apare noua structură
administrativă a themei, care va dura până la sfârşitul Imperiului, iar
în organizarea armatei locul mercenarilor va fi luat de ţăranii-soldaţi din
theme. După pierderea teritoriilor din Occident, centrul de greutate al
Imperiului se mută în Asia Mică, de unde au venit şi germenii iconoclasmului,
care a agitat viaţa bizantină timp de peste un secol (726-843).
Împăratul Heraclios I învinge definitiv redutabilele
forţe persane (622-628), expediţiile arabilor contra Constantinopolului sunt
respinse (674-678; 717-718) în timp ce în nord graniţele sunt mereu atacate de
avaro-slavi, ruşi şi îndeosebi bulgari (din 679 când pătrund în Dobrogea
bizantină). Supremaţia arabilor în bazinul Mării Mediterane a provocat o cădere
economică de moment a oraşelor bizantine, care în secolele IX-X vor înflori din
nou. În aceste secole, pe plan politico-militar Imperiul trece la o campanie
expansionistă îndreptată mai ales spre regiunea Balcanilor şi la recucerirea
Siriei, Armeniei şi Mesopotamiei.
Spre sfârşitul acestei perioade (1025-1081) Imperiul
trece printr-o criză gravă. Luptele pentru domnie au adus pe tron împăraţi care
s-au dovedit foarte slabi, uzurpările s-au ţinut lanţ, ţărănimea liberă era
ruinată, iar statul bizantin a încetat să mai fie o putere mondială. Într-un
răstimp de numai 24 de ani (1057-1081) au avut loc nu mai puţin de şapte revolte
militare care au adus pe tron cinci împăraţi.
Cu toate acestea,
creaţia culturală înregistrează momente importante şi personalităţi marcante:
marele poet Georgios Pisides (secolul VII), patriarhul Fotie
al Constantinopolului (820-cca. 891), cel mai mare învăţat al
veacului său, autorul unei preţioase lucrări enciclopedice - Bibliotheca. Apar acum Ecloga (726) codul legi al lui Leon al
III-lea şi Basilicale-le (887-893)
cel mai mare monument juridic bizantin. În domeniul teologiei s-au remarcat Sfântul
Maxim Mărturisitorul (580-662) şi Sfântul Ioan Damaschin (675-749) autorii unor importante opere
teologice. Această perioadă a înregistrat o adevărată renaştere artistică în
arhitectură, mozaic şi pictura monumentală. Tot acum a fost elaborată
capodopera literaturii bizantine, romanul în versuri Dighenis Akritas.
Viaţa intelectuală a atins şi ea un moment de culme prin reorganizarea
Universităţii din Constantinopol, având în fruntea ei marea personalitate a
istoricului şi omului de ştiinţă Mihail Psellos (1018-1078).
| 
