|
Iulian Apostatul era fiul lui Iulius
Constantius (frate vitreg cu Constantin), şi al Basilinei. De mic a primit o
educaţie creştină aleasă. După ce a trăit mai mulţi ani la Macellum, un castel retras
din Capadocia (unde fusese exilat după masacrarea
familiei sale), alături de fratele său vitreg Gallus, a venit la
Constantinopol, unde a audiat cursurile profesorilor de aici, apoi şi-a
continuat instrucţia la Nicomedia. În toată această perioadă el a dus o
adevărată viaţă ascetică şi se presupune chiar că dorea să devină preot. Renegându-şi
botezul şi educaţia creştină, în anul 351, s-a
convertit, în secret, la păgânism şi a început să frecventeze pe unii filosofi
din Asia Mică. Între aceştia, se simţea atras de taumaturgul Maximus din Efes,
care l-a învăţat cum să ajungă la extaz şi să comunice cu zeii. El pretindea că
aude voia lor şi vede în somn Geniul Imperiului. Convertirea sa la păgânism, de
unde şi numele de Apostatul, pare să
fi fost determinată şi de aversiunea pe care o avea faţă de împăratul
Constanţiu, cel care omorâse mai mulţi membri ai familiei sale, apoi imaginea
negativă oferită de disputele teologice. Studiile pe care le-a continuat apoi
la Atena (unde a fost coleg cu Sfinţii Vasile cel Mare şi Grigorie de
Nazianz, acesta din urmă descriindu-l ca un tânăr cu ochii strălucitori, cu
privire de om dement, dezordonat şi nervos), l-au
condus către o formă de religiozitate particulară dominată de neo-platonism.
Particularitatea acestei alegeri consta într-o filosofie de tip spiritual, o apropiere
de mistere realizată prin ritualuri secrete şi practici magice, în cadrul
cărora era invocată puterea zeilor şi a demonilor pe pământ ca a celei din
sufletele celor iniţiaţi.
De asemenea, credinţa lui Iulian era sincretistă, amestecând elemente preluate
din oracolele caldeene, cu religiile orientale şi misterele eleusine, mitologie
clasică cu orfism, doctrinele lui Pitagora cu cele ale lui Platon. Teologia sa
pe care o putem califica de tip gnostic-păgân, avea pronunţate caractere
monoteiste, fiind apropiată mai degrabă de creştinism decât de păgânismul
clasic: Iulian îl venera pe Zeus (tatăl), pe Helios (fiul asemenea tatălui,
mediator între ideea binelui şi creaţie) şi un al treilea ipostas, mama zeilor,
o fecioară născută fără mamă.
În anul 353, Constanţiu
l-a numit pe Iulian caesar şi l-a
trimis în Gallia. Aici, el s-a distins ca bun general şi iscusit administrator.
Succesele sale militare l-au neliniştit pe Constanţiu şi, de aceea, i-a
poruncit să-i trimită o parte din armată în Orient, sub pretext că are nevoie
de ea în luptele împotriva perşilor. Trupele însă nu au dorit să plece în
Orient şi l-au proclamat pe Iulian augustus, în februarie 360. Atunci, Iulian a
încercat să dobândească din partea lui Constanţiu recunoaşterea acestui titlu,
dar în urma refuzului acestuia, a pornit cu armata sa de cca. 25.000 de soldaţi
spre Orient.
În drumul său,
Iulian a scris numeroase scrisori diferitelor personalităţi păgâne ca, de
pildă, filosofului Themistius, Senatului
Romei şi atenienilor pentru a-i atrage pe toţi de partea sa. Numai moartea
subită a lui Constanţiu la 3 noiembrie 361 a împiedicat declanşarea unui război
civil. Înainte de moarte Constanţiu, l-a desemnat pe Iulian ca succesor al său.
| 
