Arhiva ortodoxa

Situaţi între Oder şi Vistula, popoarele slave considerate indo-europene, s-au deplasat lent către sud-est. Apoi, în secolul al II-lea ei au ocupat zona dintre Nipru şi sudul Dunării. Ei au început să fie menţionaţi în izvoare în abia la începutul secolului al VI-lea, când au întreprins mai multe incursiuni la Dunăre.[1] Între anii 580-581 slavii au traversat masiv fluviul, fără a întâmpina nici cea mai mică rezistenţă, ocupând mai întâi Tracia şi Macedonia, iar în anul 586 Tesalonicul a cunoscut primula sediu slav dintr-o serie mai lungă. Aflaţi la început sub controlul avarilor, au scăpat de aceştia şi s-au răspândit în Grecia până în Peloponez, unde vor ajunge în anii 587-588. Ei s-au instalat sub forma unor mici entităţi independente numite sclavinii. În zona Tesalonicului ei au obţinut chiar independenţa faţă de avari. Între anii 604 şi 615 slavii au asediat din nou Tesalonicul, iar în anul 618 Heraclios I a reuşit să încheie pacea cu ei în schimbul permisiunii de a se instala la porţile oraşului. În partea de nord a Balcanilor, triburile de slavi au rămas în continuare supuse avarilor, care îi vor substitui pe greci. Astfel, procesul de slavizare va atinge o zonă destul de largă, din Ahaia şi Tessalia până în Macedonia. În aparenţă, slavizarea Balcanilor a fost un proces care a început din sudul Peninsulei Balcanice pentru a se îndrepta mai apoi spre nord.

Penetrarea slavilor a avut însă acum un caracter nou: nu mai era vorba acum de simple incursiuni, ci de instalarea în teritoriul grec în grupuri compacte, îndeosebi în Macedonia, Epir şi Tessalia, cu ajutorul corăbiilor construite dintr-un singur trunchi numite monoxile, ajungând chiar şi în insule. Relaţiile dintre Imperiu şi aceste triburi invadatoare au fost pentru o lungă perioadă de timp destul de delicate: Constans al II-lea (641-660) şi Iustinian al II-lea (685-695; 705-711) vor întreprinde incursiuni militare împotriva lor. În Macedonia, slavii au rămas elementul dominant, iar Imperiul a fost nevoit să se acomodeze acestei situaţii, mulţumindu-se cu o anumită suzeranitate asupra lor. În restul Greciei slavii au fost elenizaţi. Rapiditatea cu care atât slavii cât şi celelalte popoare migratoare au ocupat Peninsula Balcanică poate fi explicată prin vidul militar, administrativ, iar în unele zone chiar demografic, pe care l-au găsit toate aceste popoare. Între anii 593 şi 596 sistemul defensiv bizantin de la Dunăre s-a prăbuşit, Imperiul păstrând doar cetăţile mai mari precum: Singidunum, Justiniana Prima, Naissus, Serdica.