Arhiva ortodoxa

Dinastia heraclidă a luat sfârşit printr-o revoltă. Ultimul împărat, Teodosie al III-lea (715-717), incapabil să restaureze ordinea a abdicat în momentul în care strategul Anatolicilor, Leon, a fost chemat de către partizanii săi pentru a fi încoronat împărat. Leon al III-lea a condus Imperiul între anii 717-741, fiind originar din Germaniceea, în nordul Siriei. El a inaugurat dinastia isauriană sau siriană, care a supravieţuit pe linie bărbătească până la anul 780 şi chiar până în anul 802, dacă adăugăm la această dinastie pe Irina, prima femeie care a deţinut în mod deplin funcţia de împărat, văduva lui Leon al IV-lea Chazarul (775-780) şi pe fiul lor Constantin al VI-lea, deci aproape 85 de ani. Din această dinastie a mai făcut parte şi Constantin al V-lea Copronimul (741-775). Irina a fost detronată de propriul ministru de finanţe, Nichifor I (802-811), care a fost omorât într-un război împotriva arabilor. În anul 813, la conducerea Imperiului a ajuns Leon al V-lea Armeanul (813-820), urmat de Mihail al II-lea (820-829), cel care a inaugurat dinastia de Amorium (de la localitatea Amorium din Frigia) sau amoriană. Din această dinastie au mai făcut parte împăraţii: Teofil (829-842) şi Mihail al III-lea (842-867).

Evenimentele perioadei isaurienilor şi a amorienilor au reprezentat o urmare logică a ceea ce se petrecuse în secolul al VII-lea. În exterior, slavii, bulgarii sau arabii vor crea cam aceleaşi probleme ca şi până acum. Pierderea Occidentului, marcată de încoronarea lui Carol cel Mare, nu era decât o consecinţă firească a orientalizării Imperiului. În administraţie, regimul themelor a cunoscut o evoluţie echilibrată faţă de secolul precedent, iar în plan legislativ, Ecloga[1] rămâne un document elocvent. În privinţa problemelor de ordin religios asistăm la apariţia iconoclasmului, o reacţie violentă care a marcat Biserica şi Imperiul bizantin între anii 730 şi 843.