|
A urmat pe tron o
nouă dinastie, cea a Anghelilor, al căreia prim reprezentant a fost Isaac al II-lea (1185-1195). În timpul
său armata normandă aflată în plin proces de destrămare, a suferit două
înfrângeri în faţa bizantinilor, fiind obligată să se retragă. Au fost
recucerite Dyrrachium, Corfu şi celelalte poziţii pierdute în timpul invaziei
normande.
La numai câteva luni după urcare pe tron a lui
Isaac al II-lea, în estul Bulgariei, în thema Paristrion, a izbucnit o răscoală
vlaho-bulgară, condusă de doi fraţi, de origine vlahă, Petru şi Asan,
îndreptată împotriva marilor abuzuri ale administraţiei bizantine. În cursul
anului 1186, împăratul Isaac al II-lea întreprins două expediţii la nord de
Balcani, împotriva acestor răsculaţi, încheiate cu înfrângerea armatei
bizantine trimise împotriva lor. Acest fapt a dus la desprinderea Bulgariei de
Bizanţ şi la crearea unui nou stat independent, cu capitala la Târnovo,
cunoscut în istorie sub numele de Imperiul (ţaratul) vlaho-bulgar.
Ostilităţilor între
Bizanţ şi noul stat balcanic s-au încheiat abia în anul 1188, când în urma unei
noi expediţii organizate de Isaac Anghelos împotriva răsculaţilor
vlaho-bulgari, la nord de Balcani, în regiunea Sofiei, încheiată nedecis, s-a
semnat un acord, între împărat şi fraţii săi Asan şi Petru, prin care de fapt
se recunoştea situaţia dintre Balcani şi Dunăre. După încheierea conflictului,
Asan a fost încoronat ţar, de către noul arhiepiscop vlaho-bulgar, în biserica
Sfântul Dimitrie din capitală. Noul strat a devenit însă o primejdie pentru
bizantini.
Între timp, la
sfârşitul anului 1186, un mare general al armatei bizantine, Alexios Branas,
victorios în luptele cu normanzii, după ce a primit comanda trupelor trimise
împotriva lui Petru şi Asan, s-a revoltat şi a fost proclamat împărat de
trupele sale, la Adrianopol. Revolta sa a fost înăbuşită, iar iniţiatorul ei
eliminat.
Odată cu căderea
Ierusalimului, la 2 octombrie 1187, în mâinile lui sultanului Saladin, al
Egiptului, după victoria de lângă lacul Tiberiadei, asupra armatelor latine,
Occidentul a organizat cea de-a III-a Cruciadă, în frunte cu împăratul
romano-german, Frederic I Barbarossa, regele Franţei, Philip al II-lea August
şi regele Angliei, Richard Inimă-de-Leu. În anul următor, suveranul german a
purtat tratative cu solii lui Isaac al II-lea, privind condiţiile trecerii
armatelor cruciate pe teritoriul Bizanţului.
În iunie 1189,
împăratul german Frederic I Barbarossa a purtat tratative la Niş cu marele
jupan sârb Ştefan Nemanja şi cu reprezentanţi ai vlaho-bulgarilor, pentru o
coaliţie în vederea cuceririi Bizanţului. Cele două state balcanice se angajau
să ofere ajutor împăratului german în vederea cuceririi Bizanţului.
Într-adevăr, trupele cruciate au pătruns pe teritoriul Imperiului, forţând
Balcanii şi au ocupat Adrianopolul. A urmat un schimb de solii între Isaac al
II-lea şi Frederic I Barbarossa, şi după ce cruciaţii au cucerit Tracia şi
Macedonia orientală, a fost încheiat cu un tratat între cele două părţi, la
Adrianopol. Acest tratat a însemnat pentru basileu o adevărată capitulare,
fiind obligat să aprovizioneze pe cruciaţi şi să plătească despăgubiri unor
soli germani ţinuţi în captivitate în Bizanţ. În primăvara anului următor, după
ce a trecut Hellespontul, armata cruciată a luat cu asalt, Ikonion, capitala
sultanatului selgiucid, dar s-a destrămat curând după moartea împăratului
german. Tot atunci, regele Angliei Richard Inimă-de-Leu a cucerit insula Cipru
de la bizantini.
Forţat de
împrejurări, în cursul anului 1192, împăratul Isaac al II-lea Anghelos a dat
două chrysobul-uri, unul negustorilor
pisani, prin care le reacorda toate privilegiile avute de ei sub Comneni, iar
celălalt a fost acordat negustorilor genovezi, prin care le erau extinse
privilegiile comerciale pe tot cuprinsul Imperiului.
Politica sa
nepopulară şi insuccesele de pe plan extern au dus la mari nemulţumiri în
rândul populaţiei. În martie 1195, în cursul unei noi expediţii împotriva
vlaho-bulgarilor, Isaac al II-lea a fost prins în tabăra sa, fiind orbit şi
detronat de fratele său Alexios, care s-a proclamat împărat.
Noul împărat Alexios al III-lea Anghelos (1195-1203)
s-a dovedit la fel ca şi fratele său, lipsit de orice talent politic şi de
interes în rezolvarea treburilor stratului. În timpul domniei sale au avut loc
noi tratative cu statul vlaho-bulgar pentru încheierea ostilităţilor, dar ele
au eşuat din cauza pretenţiilor prea mari ale vlaho-bulgarilor. În aceste
condiţii, între anii 1195-1196, aceştia au organizat o mare expediţie împotriva
bizantinilor, încheiată cu o victorie zdrobitoare asupra trupelor imperiale şi
cu luarea ca prizonier a conducătorului armatei bizantine, sebastocratorul
Isaac Comnenul, ginerele împăratului.
În cursul anului
1196, Asan a fost ucis de către o rudă apropiată a sa, Ivancu, care, după o
încercare nereuşită de a prelua tronul, s-a refugiat la Constantinopol, unde a
fost logodit cu o nepoată a basileului şi i s-a încredinţat apărarea oraşului
Philippopolis.
În acelaşi an,
împăratul german Henric al VI-lea a trimis un ultimatul împăratului bizantin, cerându-i
trimiterea unei armate în Palestina şi plata unui imens tribut de 5.000 de
livre de aur. Pentru a face faţă acestei pretenţii a suveranului german,
basileul a impus un nou impozit, numit to
alamanikon. Ameninţarea a dispărut abia după ce împăratul german a murit,
în momentul în care se pregătea pentru o nouă cruciadă.
În anul 1197 a fost
ucis, Petru, succesorul lui Asan la tron, iar locul său a fost luat de al
treilea frate, Ioniţă Caloian, un remarcabil comandant militar şi om politic.
| 
