|
În noul cadrul
teritorial, redus la Asia Mică şi, în Europa la Constantinopol şi Tesalonic,
Imperiul a reuşit să-şi găsească echilibrul, în urmă deplasării centrului de
greutate al vieţii economice din oraşele orientale în cele din Asia Mică. Prin
procesul de ruralizare a societăţii bizantine, statul s-a adaptat mai bine la
noile condiţii de viaţă. Asia Mică, transformată în grânarul Imperiului, a
cunoscut o mare dezvoltare agricolă şi a devenit principalul factor de
stabilitate în viaţa economică a statului. Dar această transformare din
economia bizantină a avut ca şi corespondent în plan social o schimbare
profundă, prin preponderenţa micii proprietăţi ţărăneşti libere în faţa marii
proprietăţi funciare a aristocraţiei. Această schimbare a avut drept cauză
dificultăţile întâmpinate de marii proprietari de pământ de a se adapta noilor
condiţii economice şi politice din secolul al VII-lea, dar şi climatului de
insecuritate provocat de invaziile străine. La acestea aveau să se asocieze şi
efectele puterii politicii imperiale, care era deplin conştientă de interesele
ei fiscale şi militare, prin protejarea micii proprietăţi ţărăneşti libere.
Noua celulă a vieţii agricole bizantine devine comunitatea rurală (chôrion), în care ţăranul deţinea în
proprietate deplină şi ereditară lotul de pământ pe care îl lucra şi, în comun
cu ceilalţi membri ai comunităţii, păşunile, pădurile şi întreg pământul
necultivat. Comunitatea rurală forma o unitate fiscală şi administrativă,
membrii ei fiind împreună responsabili la plata impozitelor, precum şi la
distribuirea periodică a loturilor de pământ abandonate de stăpânii lor.
Această nouă realitate socială a fost statuată în Legea rurală (Nomos geôrgikos), elaborată de împăratul
Iustinian a II-lea.
Începând din
secolele VIII-IX a apărut o nouă clasă de proprietari funciari, menţionaţi în
izvoarele vremii sub numele de puternici
(dynatoi), formată din membrii aristocraţiei militare şi ai clerului înalt,
beneficiari ai unor importante prerogative, funcţii şi imunităţi. Acestea au
făcut ca, în secolul al X-lea, creşterea puterii lor economice şi politice să
ameninţe însăşi stabilitatea statului, fapt ce a determinat riposta împăraţilor
Macedoneni.
Viaţa urbană a
înregistrat în această perioadă un declin evident, fără a cunoaşte însă eclipsa
totală din Occident. Acest declin s-a manifestat prin scăderea considerabilă a
schimburilor comerciale, scăderea numerică a monedei pe piaţă, scăderea
numărului populaţiei urbane mai ales prin transferul activităţii acesteia de la
oraş la sat, în agricultură. În aceste condiţii vechile oraşe au devenit mai
degrabă centre militare şi administrative decât economice, înconjurându-se de
ziduri puternice, fiind desemnate în izvoarele vremii sub numele de castra (fortăreţe). Mai târziu, arabii
au reuşit să monopolizeze comerţul în Marea Mediterană, iar bizantinii au fost
obligaţi să se retragă în Marea Egee şi Marea Neagră.
La mijlocul
secolului al IX-lea s-a produs o revigorare a schimburilor comerciale, care a
stat la baza dezvoltării vieţii economice din Marea Mediterană, în secolul al
X-lea, la care a participat şi Bizanţul. Aceasta s-a produs ca urmare a noilor
cuceriri teritoriale bizantine şi a restabilirii thalassocraţiei imperiale în Marea Mediterană, în urma recuceririi
insulelor mediteraneene. Activitatea comercială s-a intensificat, pe măsură ce
negustorii bizantini şi-au extins aria de activitate. Ei au ajuns pe toate
pieţele Orientului, după care au pătruns în Italia şi, de aici, în Occident.
Constantinopolul a devenit, în această perioadă cel mai important centru urban
al lumii mediteraneene, în care se întâlneau negustori din întreaga lume. Au
apărut chiar colonii şi, mai târziu, cartiere de negustori arabi, ruşi, bulgari,
ş. a. De la sfârşitul secolului al IX-lea şi-au făcut apariţia negustorii
italieni, în special, amalfitani şi veneţieni, apoi şi cei genovezi şi pisani,
care, treptat, s-au substituit celor bizantini şi chiar celor străini. Ei au
acaparat, dominat şi chiar condus întreg comerţul în Bizanţ, până la căderea
acestuia, în anul 1453.
| 
