|
Reorganizarea învăţământului superior a
avut consecinţe deosebit de importante asupra evoluţiei culturale ulterioare şi
în cadrul ei s-a putut elabora şi publica „Codex Theodosianus”,
din punct de vedere cronologic cea mai veche culegere de legi imperiale, iar ca
importanţă ocupă locul al II-lea după Corpus Juris Civilis. Lucrarea a
fost iniţiată în anul 429 ca urmare a dificultăţilor întâlnite în folosirea
Dreptului imperial, ca şi a creşterii numărului legilor imperiale, necesitatea
întocmirii unei culegeri unitare impunându-se acum cu acuitate. Pentru epoca
anterioară lui Teodosie al II-lea erau cunoscute două colecţii juridice: Codex
Gregorianus şi Codex Hermogenianus, numite astfel după numele celor
doi jurişti care le-au alcătuit. Prima culegere marchează epoca lui Diocleţian,
iar a doua se referă la perioada succesorilor lui Diocleţian, până în sec. al
IV-lea, încadrând legile promulgate de la sfârşitul secolul al III-lea până la
aproximativ anul 360. Ambele au fost pierdute, existenţa lor fiind semnalată în
fragmente neînsemnate ca şi din noua colecţie întocmită acum (prima jumătate a
secolului al V-lea).
Realizarea acestei vaste lucrări a fost
încredinţată unei comisii formată din 9 membri dintre care un rol important l-a
avut Appeles. Publicarea noii culegeri, intitulată Codex Theodosianus s-a
făcut în 438, după nouă ani de muncă asiduă. Codex-ul cuprindea legile în limba latină, materialul juridic fiind
împărţit în 16 cărţi, divizat apoi în numeroase capitole, clasificate la rândul
lor pe probleme speciale: administrative, politice, religioase etc. În fiecare
titlu decretele erau enumerate în ordinea cronologică iar legile date după
publicarea Codului au fost numite Novele.
Importanţa „Codex”- ului teodosian este
deosebită din punct de vedere istoric. Mai întâi, el este izvorul cel mai
preţios pe care-l deţinem pentru studiul istoriei interne a Imperiului bizantin
din secolele IV-V, cuprinzând în egală măsură perioada în care creştinismul a
devenit religie de Stat. De asemenea, Codul a servit mai mult decât culegerile
anterioare, la întocmirea legislaţiei lui Justinian. Noul cod dădea în prima
jumătate a sec. al V-lea o mai mare stabilitate juridică, descoperind şi
luminând incertitudinile ivite din lipsa unei culegeri oficiale de legi. Prin Codex-ul teodosian ideea de
unitate a Imperiului găseşte o viguroasă afirmare, el fiind publicat atât în
Orient cât şi în Occident în numele celor doi împăraţi: Teodosie al II-lea şi
Valentinian al III-lea. Este semnificativ faptul că după publicarea lui,
împăraţii romani ai Orientului, nu vor mai trimite decât foarte rar legile lor
în Occident.
În sfârşit, deţinând informaţii autentice
prezentate într-o formă destul de clară, Codex Theodosianus a
exercitat o influenţă covârşitoare atât asupra popoarelor barbare din Orient
cât şi a celor din Occident. Faimoasa „lege romană a vizigoţilor (lex romana
vizigothorum) nu este decât un rezumat al Codului teodosian. Numită şi
„Breviarul lui Alaric” (Breviarium Alaricianum), aceasta a influenţat la
rândul ei şi legislaţia Europei Occidentale, devenind principala sursă de Drept
roman în Occident.
Culegerile legislative ale lui Justinian
pătrund mult mai târziu în Occident, spre sfârşitul Evului Mediu. La rândul lor,
bulgarii au primit Codexul Teodosian prin intermediul aceluiaşi „Breviar al lui Alaric”. Acest cod de legi fusese adresat prin papa
Nicolae I regelui bulgar Boris, care va trimite o delegaţie la papă în anul 866
pentru a-l întreba şi a i se da relaţii în legătură cu „legea lumii”, (leges
mundanale) cum o
numeşte el. Drept răspuns, papa trimite bulgarilor, după propriile sale cuvinte
„venerabila lege romană” (venerandae
romanorum leges), considerată a fi fără îndoială „Breviarul lui Alaric”.
| 
