La această întrebare găsim
răspuns în capitolul 26 din Limonariu:
„Un Bătrân cu numele Chiriac trăia în Lavra Calamon
din apropierea sfântului râu Iordan. Şi era Bătrânul îmbunătăţit în fapte
dumnezeieşti. La el a venit un frate străin din ţinutul Dara, cu numele de
Teofan, ca să-l întrebe pe bătrân despre gândul curviei. Bătrânul a început să
îl sfătuiască cu felurite cuvinte de înţelepciune şi viaţa curată. Folosindu-se
mult fratele din cuvintele Bătrânului, i-a spus:
- Eu, avvă, am părtăşanie în ţara mea cu nestorienii. Din această pricină nu mai pot
rămâne cu ei şi vreau să locuiesc împreună cu tine.
Când a auzit Bătrânul numele lui Nestorie
s-a întristat de pierderea fratelui şi l-a sfătuit şi l-a îndemnat să se
despartă de această erezie vătămătoare şi să vină la Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică. Şi i-a spus :
- Nu este altă mântuire decât numai în
a cugeta drept şi a crede că Sfânta Fecioară Maria este cu adevărat Născătoare
de Dumnezeu.
- Într-adevăr, avvo, a răspuns
fratele, toţi ereticii aşa spun: dacă nu eşti cu noi, nu te mântui. Sărmanul de
mine nu ştiu ce să fac. Roagă-te deci Domnului ca Domnul să mă încredinţeze, din
faptă, care este credinţa cea adevărată.
Bătrânul a primit cu bucurie cuvântul
fratelui şi i-a spus :
- Şezi în chilia mea şi am nădejde în
Dumnezeu că bunătatea Lui îţi va descoperi adevărul !
Lăsându-l pe fratele în peşteră s-a
dus la ţărmul Mării Moarte şi s-a rugat pentru el. Şi iată cam pe la ceasul
trei după amiază în ziua următoare, vede fratele pe cineva înfricoşător la
vedere, stând în faţa lui şi-i spune:
- Vino să vezi adevărul !
Şi luându-l, l-a dus într-un loc
întunecos, cu miros urât şi cu foc şi îi arătă în mijlocul focului pe Nestorie şi Teodor, pe Eutihie şi Apolinarie, pe Evagrie şi
pe Didim, pe Dioscor şi pe Sever,
pe Arie şi pe Origen şi pe alţi câţiva.
- Iată, îi spune acela ce i s-a
arătat, acesta-i locul pregătit ereticilor şi celor care hulesc pe
Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi celor
ce urmează învăţăturile lor. Dacă-ţi place locul, rămâi în credinţa ta! Dar dacă nu vrei să încerci chinul acesta,
vino la Biserica cea Sfântă şi Sobornicească, aşa cum ţi-a spus Bătrânul.
Căci îţi spun : chiar dacă ai săvârşit toate virtuţile, ajungi în locul
acesta dacă n-ai dreaptă credinţă.
La cuvântul acesta fratele şi-a venit
în sine. Când a venit Bătrânul, i-a povestit toate cele întâmplate aşa cum le-a
văzut şi a trecut la Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică. Şi a rămas
împreună cu Bătrânul în Calamon. După ce a stat mulţi ani cu el, a adormit în
pace.”
Iată unde se chinuiesc ereticii
monofiziţi: Eutihie şi Apolinarie, Dioscor şi Sever!
REZUMAT
Din învăţătura ortodoxă cunoaştem că Domnul nostru
Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om
adevărat. El este Fiul lui Dumnezeu întrupat. Este o singură Persoană cu două
firi: dumnezeiască şi omenească. Cele două firi (naturi) sunt unite fără
separare şi fără amestecare.
Monofizismul
este o erezie care, de peste 1500 de ani, vatămă sufletele oamenilor cuprinşi
de ea. În secolul al V-lea, Eutihie, un eretic din Constantinopol, susţinea că
Domnul Iisus Hristos nu ar avea două firi (dumnezeiască şi omenească), ci una
singură – cea dumnezeiască. Prin lucrarea vrăjmaşului, Eutihie a dus în
rătăcire pe mulţi credincioşi. Patriarhul Dioscor al Alexandriei a căzut şi el în această
erezie.
Împotriva acestei
erezii, şase sute treizeci de Sfinţi Părinţi s-au adunat la cel de-al patrulea
Sfânt Sinod Ecumenic, care a avut loc la Calcedon, în anul 451. Ei au
anatematizat monofizismul şi pe susţinătorii lui. Luminaţi de harul lui
Dumnezeu, Sfinţii Părinţi au arătat că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu
adevărat şi Om adevărat, cunoscându-se în două
firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire. El este
o singură Persoană cu două firi (dumnezeiască şi omenească).
Dumnezeu a arătat în
chip minunat, la Calcedon, care este mărturisirea adevărată. Punându-se cele
două mărturisiri în cinstita raclă a Sfintei Mari Muceniţe Eufimia şi
pecetluindu-se racla, mărturisirea ortodoxă a fost găsită în mâna dreaptă a
Sfintei (ca semn de acceptare), iar mărturisirea monofizită a fost lepădată sub
picioarele Sfintei (ca semn de lepădare şi călcare în picioare).
Mai tîrziu a apărut şi
un „monofizism moderat”, al patriarhului eretic Sever al Antiohiei, care
considera că cele două firi din care este Hristos sunt amestecate într-o nouă
fire. Sfinţii Părinţi au luptat şi împotriva acestei erezii.
Deşi au fost
anatematizaţi, născocitorii ereziilor nu s-au îndreptat, ci au format adunări
eretice numite pe nedrept „Biserici”. Astfel de adunări eretice sunt numite necalcedoniene sau anticalcedoniene, deoarece nu acceptă hotărârile dogmatice ale
celui de-al patrulea Sfânt Sinod Ecumenic de la Calcedon. Dar ele însele se
consideră a fi ortodoxe şi se autointitulează „Biserici Ortodoxe Vechi
Orientale” sau „Biserici Orientale Ortodoxe”. Una din acestea este „Biserica
Coptă” din Egipt.
În ultimii zeci de ani,
unii ierarhi şi preoţi ortodocşi, lepădând comuniunea cu Sfinţii Părinţi, au
intrat în ecumenism (mişcarea de
amestecare a religiilor). Ei au participat la întâlniri oficiale şi neoficiale
cu reprezentanţi ai „Bisericilor” anticalcedoniene, spunând că şi aceia sunt
ortodocşi. Au îndrăznit chiar să afirme că anatemele date de Sfinţii Părinţi
împotriva monofiziţilor trebuie ridicate, că ereticii respectivi trebuie
cinstiţi ca sfinţi şi că numele lor trebuie introduse în Calendarul Bisericii
Ortodoxe. S-a mai propus modificarea cărţilor de Istorie Bisericească şi a
cărţilor de cult ortodoxe, prin eliminarea textelor referitoare la monofiziţi.
S-a hotărât organizarea unui „program educativ” prin care credincioşii să fie
pregătiţi să accepte textele „revizuite”.
Toate acestea sunt
pregătiri pentru unirea ecumenistă cu monofiziţii (adică slujirea şi
împărtăşirea împreună cu ei, trecând cu vederea că aceia sunt eretici).
Sfinţii Părinţi ne învaţă că împărtăşirea împreună cu
ereticii este foarte periculoasă. Sfântul Theodor Studitul spune că
„împărtăşania de la eretic înstrăinează pe om de Dumnezeu şi îl predă
diavolului.”
Unirea ortodocşilor cu monofiziţii – care se încearcă în zilele noastre
din motive politico-economice – este o componentă a ecumenismului.
Ecumenismul sau mişcarea
ecumenică este un ansamblu de concepţii şi practici heterodoxe
(neortodoxe) care au ca scop unificarea religioasă.
Ecumenismul
creştin are ca scop stabilirea unui
creştinism unic, la care să adere ortodocşii, monofiziţii, romano-catolicii,
anglicanii şi denominaţiunile protestante. Se încearcă înlocuirea Ortodoxiei cu
acest creştinism hibrid. Ecumenismul creştin este etapa pregătitoare pentru
ecumenismul panreligios.
Ecumenismul
panreligios urmăreşte construirea
unei religii unice, la care să adere toţi oamenii. Se urmăreşte ca această
globalizare a credinţei să fie un sprijin pentru globalizarea
politico-economică.
Prin ecumenism oamenii se depărtează de Ortodoxie; se depărtează de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, Care este
Calea, Adevărul şi Viaţa.
Datoria noastră este
să păstrăm dreapta credinţă primită de la Dumnezeu prin Sfinţii Apostoli şi
Sfinţii Părinţi. Numai aşa vom intra în comuniunea veşnică a Sfinţilor.
|