Spiritismul este cel mai raspandit, mai molipsitor si mai inselator dintre curentele "neo-spiritualiste", datorita interpretarii false si exploatarii intense a unor fenomene reale. El este in esenta un ansamblu de practici pentru stabilirea unor comunicari intre cei vii si sufletele mortilor.
In doctrina lor, Iisus Hristos este doar "fiul Mariei", "discipol al esenienilor", "unul din marii misionari". Insa, textele evanghelice, clare si categorice, ne redau propria marturisire a Domnului, dovedita prin invatatura si minunile Sale de totala stapanire asupra naturii, despre divinitatea Sa.
Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, intrupat pentru izbavirea , noastra de sub stapanirea pacatului si a mortii, asa cum El insusi o spune: "Fiul Omului n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca El si sa-si dea sufletul Sau drept pret de rascumparare pentru multi".
In parabola despre bogatul nemilostiv si saracul Lazar, se arata prapastia care este, nu numai intre rai si iad, dar si intre lumea de aici si cea de dincolo, de vreme ce opreste intoarcerea lui Lazar pe pamant, ca sa-i previna pe tatal si pe fratii bogatului, dupa rugamintea acestuia, asupra chinurilor vesnice care-i asteapta si pe ei, daca nu se pocaiesc. Aceasta prapastie sta insa la voia lui Dumnezeu, caci din parabola se intelege ca Dumnezeu putea sa-l trimita iarasi pe pamant, prin inviere sau altfel, dar n-a facut-o, pentru ca le-a descoperit oamenilor tot ce le era necesar, si tot ce puteau ei cuprinde despre viata de dincolo, prin Moisi si prooroci si in chip desavarsit prin Fiul Sau.
Posibilitatea aparitiei sufletelor celor morti, sau a altor fiinte din lumea de dincolo, este evidenta, si Sf. Scriptura ne da destule exemple: arhangheli si ingeri, care iau chip omenesc si sfinti ca Moisi si Ilie, care apar langa Domnul pe Muntele Taborului, sau care invie din morminte la moartea Domnului. Dar din insusi rostul acestor aparitii, se intelege ca ele s-au produs si se pot produce inca, din porunca lui Dumnezeu, in scopuri legate de iconomia mantuirii, dar nu pentru a indreptati si a sustine dorinta si curiozitatea bolnava a unor oameni, de a fi in comunicare cu mortii. Iar despre o intemeiere a teoriei reincarnarii pe invatatura Domnului, ca o realitate si conditie a mantuirii, nu se poate vorbi.
Revenirea lui Ilie pe pamant este in adevar afirmata in eshatologia crestina, dar el va veni cu corpul sau propriu, cu care a fost inaltat la cer si cu care Ilie constituie individualitatea si personalitatea sa proprie - ca si fiecare om, cu sufletul si corpul sau propriu.
Tot asa rastalmacesc ei si intrebarea ucenicilor: "Rabi, cine a pacatuit: acesta sau parintii lui de s-a nascut orb?" - ca si cum ispasirea unui pacat propriu, sau al parintilor, este dovada unei reincarnari. Dar n-a fost vorba nici macar de atat, caci Mantuitorul precizeaza in raspunsul sau, ca nici orbul n-a pacatuit si nici parintii lui, ci s-a nascut orb ca sa se arate in el lucrurile lui Dumnezeu. Mantuitorul nu invata nicairi, ca dreptatea lui Dumnezeu pedepseste inca din viata aceasta. Aici, pe pamant este indreptare si iertare, iertare si indreptare si doar unele inceputuri de ispasire. Adevarata osanda se va rosti abia la Judecata de Apoi, dar nu pentru "purificare", ci ca rasplata definitiva.
Nu exista decat o singura viata pe pamant, precum arata intreaga Sf. Scriptura si o singura moarte, care este "plata pacatului", "precum este randuit oamenilor, odata sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata". Aceasta unica viata de pe pamant este foarte pretioasa in planul iconomiei dumnezeesti si hotaratoare pentru viata de dincolo, iar la Judecata de Apoi va fi reluata si transfigurata, prin invierea trupurilor si reunirea lor cu sufletele.
De aici se intelege si adevarul ca sufletele nu sunt emanatii din Dumnezeu si nu sunt preexistente, ci sunt create de Dumnezeu odata cu trupurile lor.
Rascumpararea a facut-o numai Mantuitorul pentru toti si nimeni nu si-o poate face singur. Invocarea sfintilor sau a ingerilor nu este in favoarea comunicarii cu mortii, caci crestinul cere ajutorul celor alesi si bine placuti lui Dumnezeu, inaltandu-se sufleteste prin rugaciune, pe cand spiritistii cheama in primul rand si aproape exclusiv, prin zadarnice mijloace sensibile, spiritele celor placuti lor si nu in scop de ajutorare si edificare a vietii - ceea ce, evident, n-o pot face presupusele spirite ale lor -, ci pentru a obtine descoperiri cu privire la viitor si la soarta de aici si de dincolo. Profetii au descoperit voia lui Dumnezeu, dar au fost trimisi de El in acest scop, cand a trebuit si in masura in care a trebuit.
Este, deci, evidenta ratacirea totala a spiritismului, care traieste din exploatarea semidoctismului si a sentimentalismului unor oameni.
